Grup infracţional organizat
Au avut loc, luni, 15 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa.
Dosarul vizează constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi complicitate la infracţiunea de trafic de droguri de mare risc care a avut ca urmare moartea victimei.
”Din actele de urmărire penală a reieşit faptul că, cel puţin din luna iunie 2025 până în prezent, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov s-ar fi cristalizat şi ar fi acţionat o grupare de criminalitate organizată, formată din 12 membri, persoane de origine srilankeză, lucrători cu permise de muncă pe teritoriul României încă din anul 2024, în scopul obţinerii de beneficii materiale din vânzarea sistematică de droguri de risc şi de mare risc”, au transmis Poliţia Română şi DIICOT.
Potrivit anchetatorilor, structura este una tipică a unui grup infracţional organizat, colaborativ, și a fost evidenţiată treptat prin documentarea pe parcursul urmăririi penale.
Astfel, membrii grupului ar fi avut întâlniri pre-operative, ar fi gestionat mai multe locuinţe destinate punerii în vânzare de droguri de risc şi de mare risc, ar fi coordonat aprovizionarea, depozitarea şi distribuţia drogurilor, inclusiv în cadrul unor petreceri organizate pentru comunitatea din care fac parte şi ar fi planificat activităţi viitoare, inclusiv transporturi internaţionale de droguri disimulate.
Potrivit aceloraşi surse, gruparea ar fi fost organizată pe o structură cu nuclee şi paliere.
Achiziționau şi vindeanu stupefiante către clienţi stabili sau ocazionali, în cadrul unor petreceri sau evenimente organizate în cadrul comunităţii srilankeze.
”În acest context, unul dintre membri, în noaptea de 29 spre 30 iunie 2025, ar fi organizat un eveniment privat cu peste 200 de participanţi, între care şi membri ai grupului infracţional din care ar fi făcut parte, în care ar fi fost comercializate droguri de risc şi mare risc, situaţie ce a avut ca urmare moartea unui tânăr, survenită prin stop cardio-respirator consecutiv acţiunii deprimante asupra sistemului nervos central a unui cocktail de substanţe de mare risc (cocaină, amfetamină, metamfetamină şi derivat de tip ecstasy şi ketamină)”, au menţionat Poliţia şi DIICOT.
Astfel, în cadrul administrării probatoriului au fost indisponibilizate mai multe cantităţi de substanţe interzise comercializate, în municipiul Bucureşti, dar şi în localităţi situate în judeţul Ilfov, de către membrii grupării.
Este vorba despre canabis, rezină de canabis, cocaină, comprimate ecstasy, metamfetamină, mai arată sursa citată.
Audierile se desfăşoară la sediul DIICOT – Structura Centrală, iar acţiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.