Vaclav Havel a fost considerat aproape un zeu în lumea înaltă a democraţiei. Lăudat ca un mare european al erei noastre, un părinte al democraţiei, al schimbării paşnice şi al speranţei, trecerea lui în la cele veşnice a generat un potop de cuvinte alese. Liderii europeni, americani şi guvernanţii din alte părţi ale lumii s-au întrecut în complimente şi „dragoste” exprimată faţă de democraţie. Primul preşedinte postcomunist ceh care a îndurat umilinţe şi insulte în timpul comunismului, a spălat cu mopul pe jos (nu ca un truc politic) în loc să scrie piese, a fost adulat după moartea lui oarecum timpurie până la ceruri (unde a plecat).
Printre cei care s-au îngrămădit să-l lăude se află Barack Obama, Madeleine Albright, Lech Walesa, David Cameron, Nicolas Sarkozy, Angela Merkel şi din partea României, Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu. Nici unul dintre ultimii trei nu poate fi considerat un disident, nici pe departe, oricât ar vrea să intre în lumea bună a disidenţilor. Numai premierul ungar, Viktor Orban, odată un disident curajos, care mai recent a căpătat un renume mondial din cauza legii presei anti-democratice, a tăcut mâlc şi nu a transmis nici o condoleanţă la aflarea veştii că un codisident est-european a murit. Mai are un pic de obraz, sau nu vrea să fie taxat ca un ipocrit din partea presei maghiare?
Băsescu în schimb a declarat că odată cu Vaclav Havel „s-a stins o mare conştiinţă a timpului nostru” şi apreciază că prezenţa fostului preşedinte ceh în România a fost un semn de preţuire şi încredere în potenţialul românilor de a construi împreună o societate liberă, solidară, democratică”. Faine, cuvinte. Dar România are mai multe servicii secrete, sunt acuzaţii că justiţia este coruptă, că unii jurnalişti incomozi şi politicieni de opoziţie sunt urmăriţi şi telefoanele lor sunt ascultate în nu ştiu ce scop. Aceste întâmplări au loc într-o societate democratică?
Spre dezamăgirea lui Havel şi a altora care mai cred în democraţie şi într-o lume mai corectă şi fair, democraţia s-a îmbolnăvit în ultimul deceniu. O parte a acestui deces se explică prin evenimentele din septembrie, 2001 care au dus la o vigilenţă sporită din partea guvernanţilor, închisori CIA secrete etc. Dar acest declin se explică şi prin lăcomia, corupţia, nesimţirea, egoismul feroce şi lipsă totală de grijă faţă de interesul public, celor care conduc lumea.
Cum zice o caricatură populară…. de ce Mark Zuckerberg, cel care furnizează informaţii private marilor corporaţii, e considerat un geniu, iar Julian Assange, cel care dă informaţii guvernamentale pe gratis publicului, e văzut ca personajul rău?
În România există multă resemnare, o atitudine „Mioriţa”, cum se spune. Dar resemnarea s-a extins şi în restul lumii, odată cu venirea crizei economice. A devenit democraţie un lux, o iluzie dulce care se stinge în fiecare zi?
Deşi în public l-au deplâns pe Vaclav Havel, e posibil ca mulţi lideri să se uite în taină cu o oareşce invidie spre Coreea de Nord, unde oamenii îşi smulg părul, se aruncă pe jos şi varsă un râu de lacrimi după moartea liderului mult iubit Kim-Jong-il. Nu există democraţie acolo!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.