Hotarele istorice Vocalize în re minor (40)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la  Editura Junimea din Iaşi, în 2015.

130. Gardul totuşi inexpugnabil

„Nimeni nu scapă de soarta sa, fie bun, fie rău, de cum se naşte” ar fi spus deja Homer. Lucru cu care Julius Zimberlan nu se putea împăca nicicum. Când se gândea la verişorul Tiberius (Tibi), îl apuca o furie pe care el, om atât de bine crescut, o putea masca tot mai puţin.

Când au fost copii, toate cunoştinţele spuneau că Julius şi Tiberius (Tibi) parcă ar fi fost gemeni: semănau ca două picături de apă, aveau aceeaşi voce şi, nu în ultimul rând, s-au şi născut în aceeaşi zi. Iar în privinţa comportamentului, păi, exact aceleaşi apucături ale unuia erau caracteristice şi celuilalt. „Aşa o asemănare n-am pomenit nici măcar la gemenii univitelini, a spus şi doctorul Rapaport, şi, vă rog să mă credeţi, prin mâinile mele a trecut destulă lume!”.

Julius şi Tiberius (Tibi) au fost colegi şi la şcoală, spre neplăcerea profesorilor care se temeau mereu că elevii aceştia se substituiau unul altuia. Pe urmă, Tiberius (Tibi) s-a mutat cu părinţii săi în localitatea Brandul Mare din Republica Democratică Vandana, pe când verişorul Julius a rămas cu ai săi în oraşul natal, Crăcile de Sus din Republica Umanistă Vandana. Şi asta tocmai atunci când deosebirile de nivel de trai între cele două ţări frăţeşti au devenit tot mai mari. Aşa că Tiberius (Tibi) a circulat deja din facultate cu limuzina sa, pe când Julius se înghesuia în autobuzul vechi, mereu supraaglomerat; Tiberius (Tibi) îşi petrecea vacanţele pe Coasta de Azur (unde părinţii săi au cumpărat o vilă), pe când Julius lucra din greu în fiecare vară pentru a avea cu ce se întreţine la cursuri; Tiberius (Tibi) a ajuns la doar douăzeci şi patru ani cunoscut în toată lumea pentru abilităţile sale profesionale, în vreme ce Julius nici măcar nu putea visa să iasă din ţară. Şi asta cu toate că Julius şi Tiberius (Tibi) parcă ar fi fost gemeni: semănau ca două picături de apă, aveau aceeaşi voce şi, nu în ultimul rând, s-au şi născut în aceeaşi zi. Iar în privinţa comportamentului, păi, exact aceleaşi apucături ale unuia erau caracteristice şi celuilalt. „Chiar şi când mă gândesc la unul, îmi apare în memorie şi celălalt”, obişnuia să spună şi buna mătuşă Irene. Când se gândea la verişorul Tiberius (Tibi), pe Julius îl apuca o furie pe care el, om atât de bine crescut, o putea masca tot mai puţin. Până ce n-a mai putut-o masca deloc. „Nici un gard împotriva sorţii nu este inexpugnabil: să ne întărim înăuntru” a spus Seneca. Aşa o fi fost pe vremea lui; pe vremea lui Julius şi a lui Tiberius (Tibi) Zimberlan lucrurile au evoluat, hotarul dintre cele două republici surori a devenit permeabil parcă numai dinspre sud spre nord şi nu şi invers. Asta a fost, pentru un timp, norocul lui Julius. Norocul că n-a putut, cu toate insistenţele, să treacă în Republica Democratică Vandana pentru a-i arăta lui Tibi că nu e cu nimic mai breaz decât el. Da, dar a venit Tiberius (Tibi) în Republica Umanistă Vandana, în localitatea Crăcile de Sus, cu limuzina sa strălucitoare, aşa că Julius, care nu era cu nimic mai prejos, însă n-avea decât o bicicletă veche, bicicleta unchiului Roby – Dumnezeu să-l odihnească! -, Julius, care parcă era copia nereuşită a lui Tibi, l-a pândit pe acesta şi i-a dat cu un par în cap. Tibi, care a fost mereu copleşit de noroc, a scăpat cu o şedere de trei săptămâni la un spital de lux, iar Julius a intrat la închisoare pentru tentativă de omor. Şi toate astea doar pentru că între Republica Umanistă Vandana şi Republica Democratică Vandana este un gard cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt – A Opta Minune a Lumii.

131. Gardul A Opta Minune a Lumii

Se zice că un filosof german, pe numele său Schopenhauer, ar fi spus: „Ceea ce numesc oamenii în general destin, sunt de cele mai multe ori  numai propriile lor acţiuni prosteşti”. Aşa să fie? Între cele două ţări frăţeşti, Republica Umanistă Vandana şi Republica Democratică Vandana, ceea ce numesc oamenii în general destin nu este decât gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt – A Opta Minune a Lumii. Gardul destin! Iată doar câteva argumente personalizate:

Wolfgang Amadeus Mozart (nici o legătură cu compozitorul, dar dacă pe familie o chema Mozart, de ce să nu aibă şi un Wolfgang Amadeus?) nici nu era vandan din naştere. Părinţii săi au venit de undeva din centrul continentului (cel puţin aşa insinuau ei), iar tânărul Wolfgang a plecat într-o tabără de activişti ecologici nu departe de localitatea Brandul Mare, unde s-a îndrăgostit de la acea vârstă fragedă de Lotte. S-a îndrăgostit atât de tare încât nu s-a mai întors la părinţii săi din oraşul Lugosh (Republica Democratică Vandana). Degeaba au insistat bieţii oameni pe la autorităţi, relaţiile dintre cele două republici frăţeşti fiind tot mai îngheţate, Wolfgang a rămas la Brandul Mare. Şi n-a rămas nici măcar cu Lotte, ci cu Astrid. Pe urmă, cu Monika. Părinţii nu şi-i i-a mai revăzut decât în fotografii. Gardul – destinul său trist.

Johann Sebastian Bach (nici o legătură cu compozitorul, dar dacă s-a întâmplat ca pe familie s-o cheme Bach, de ce să nu aibă şi un Johann Sebastian? Nu e nici o ruşine să te cheme aşa!) era beţiv rău. Încă de tânăr. Aşa că tocmai înainte de a se căsători a trecut, beat fiind şi fără să-şi dea seama, din Republica Democratică Vandana în Republica Umanistă Vandana. Când l-au prins grănicerii vandani n-a fost capabil să spună cum a reuşit să treacă de gardul A Opta Minune a Lumii. Aşa că l-au bătut tot mai crunt şi cu tot mai multă admiraţie pentru spionul care nici mort nu recunoaşte nimic şi nu-şi deconspiră complicii. Nunta nu a mai avut loc fiindcă, într-adevăr, Johann Sebastian Bach nici mort nu a recunoscut nimic şi nu şi-a deconspirat complicii. Şi nici nu s-a aflat vreodată cum a izbutit să treacă Gardul. Care, iată, a fost destinul său. Gardul – destinul său eroic.

Sven Johansonn, singurul vündün de culoare (chiar el!) a absolvit cu brio cele mai strălucite universităţi din Statele Unite ale Americii, din Marea Britanie şi din Franţa, după care s-a lăsat de chestiile astea, a făcut o pauză şi s-a îmbogăţit fulgerător. Astăzi – cine nu ştie?! – Sven Johansonn (singurul vündün de culoare) este în Top 5 al bogaţilor lumii. Averea şi-a făcut-o prin galeriile celebre şi niciodată dovedite de sub Gardul A Opta Minune a Lumii. Gardul – destinul său fericit.

Gardul hotar istoric şi, totodată, A Opta Minune a lumii.

132. Istoria DWO la ora actuală

După cum se ştie, există mai multe istorii, în funcţie de cine consemnează evenimentele. Asemenea variante se întâlnesc succesiv, după cum o cer necesităţile învingătorilor, necesităţile momentului. Însă se întâmplă, uneori, să traverseze timpurile şi istorii diferite în acelaşi timp. Atunci apar polemicile, unele variante sunt declarate eretice, altele doar mincinoase. Dar ceea ce se cunoaşte mult mai puţin, de cele mai multe ori deloc, sunt istoriile paralele ascunse în arhivele secrete. Acestea ies la iveală doar prin declasificarea după ani de zile a documentelor respective ori prin scurgeri de informaţii. Şi există şi o a treia posibilitate ca o istorie secretă să ajungă, de obicei prin mass-media, la cunoştinţa publicului larg: datorită investigaţiilor unor autori ingenioşi, perseverenţi şi norocoşi. Ei, aici este aici: pentru că şi această a treia variantă este posibilă, apar şi autori ai unor ştiri fantastice care pretind că au găsit informaţiile lor extraordinare în arhivele sigilate. Ce este adevăr şi ce este invenţie, ce este realitate în istorie şi ce este minciună?

Julius Zimberlan, autor al unor reportaje de mare succes, laureat a mai multor premii prestigioase şi unul dintre cei mai citiţi gazetari din lume, a publicat un volum despre tragedia familiei O’dodo din Brandul Mare (Republica Umanistă Vandana). Cartea, tradusă aproape instantaneu în paisprezece limbi şi vândută în milioane de exemplare, se citeşte pe nerăsuflate. Raul O’dodo (24 ani) ar fi fost membru DWO, o organizaţie care milita pentru reunificarea celor două republici surori, Republica Umanistă Vandana şi Republica Democratică Vandana. El ar fi avut misiunea să influenţeze personalităţi cheie din anturajul Marilor Puteri în vederea scopului urmărit de DWO. Strategia lui O’dodo era să convingă acei oameni importanţi că o Vandana reunificată n-ar însemna propăşirea populaţiei, ci, chiar din contră, o menţinere la cote scăzute a nivelului ei de trai. Julius Zimberlan pretinde că tot ce a scris în carte a preluat din documentele dosite în arhivele secrete din subsolul Palatul Rakavanda Nouă – sediul Preşedinţiei Republicii Umaniste Vandana. După ce DWO a fost pus în ilegalitate şi activiştii ei vânaţi de autorităţile din Nord, Raul O’dodo s-ar fi aflat într-un turneu prin marile capitale pentru a demasca teroarea din ţara sa. Drept urmare, întreaga familie O’dodo a dispărut fără urmă.

Raphael Zumba (?), despre care nimeni n-a ştiut nimic până nu de mult, a făcut o investigaţie în legătură cu cele afirmate în cartea lui Zimberlan. În calitate de funcţionar internaţional, a plecat la Brandul Mare (Republica Umanistă Vandana), însă n-a dat acolo de nici o familie O’dodo şi nici măcar de vreun martor local care să fi cunoscut o asemenea familie.

Dar Zimberlan este o vulpe prea bătrână ca să-i poţi închide gura cu una cu două! Într-o contrainvestigaţie, Julius Zimberlan a arătat că este firesc ca, într-un stat unde autoritatea se confundă cu teroarea, să „nu-şi mai amintească” nici un vecin din Brandul Mare (Republica Umanistă Vandana) de familia O’dodo, de frica de a nu împărtăşi soarta celor dispăruţi. Şi a mai adăugat Zimberlan că, în urma scurgerii de documente secrete din subsolul Palatul Rakavanda Nouă – sediul Preşedinţiei Republicii Umaniste Vandana -, şeful arhivei, cei trei adjuncţi ai săi, precum şi alţi patru funcţionari, au dispărut şi ei. Iar despre Raphael Zumba (?) ce concluzie logică poţi trage decât că „nu este decât un cineva plătit de guvernul din Nord”. (Atenţie: „Guvernul din Nord”, Zimberlan nu pronunţă niciodată „Guvernul Republicii Umaniste Vandana”!)

La care Raphael Zumba a luat mai multe interviuri unor înalţi responsabili ai Marilor Puteri, interviuri din care reiese că Raul O’dodo – în caz că există cu adevărat – n-a intrat niciodată pe teritoriile unde ar fi purtat tratative.

Războiul dintre Julius Zimberlan şi Raphael Zumba este în plină desfăşurare, ţinând de zece săptămâni prima pagină a ziarelor.

Există mai multe istorii, în funcţie de cine consemnează evenimentele. Va fi interesant de citit istoria DWO scrisă peste cinzeci de ani. În caz că peste cinzeci de ani se va mai scrie o istorie a DWO.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.