PDL şi PNL au stabilit marţi sigla sub care cele două partide vor participa la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei.
Logo-ul ACL, care reuneşte siglele celor două partide care compun alianţa, a fost transmis în mai multe variante: logo principal color, simulare reproducere buletin de vot, logo secundar, logo secundar solid color, logo secundar fundal color.

Logo-ul Alianţei Creştin-Liberale a fost transmis către toate organizaţiile PDL şi PNL din ţară pentru branduirea unitară a sediilor de partid.
PDL şi PNL se vor prezenta cu un candidat comun la alegerile prezidenţiale, sub numele de Alianţa Creştin-Liberală, după cum s-a decis în cadrul evenimentului de sâmbătă, de la Sala Palatului, care a reunit Convenţia PDL şi Congresul PNL.