(VIDEO) Icoana Maicii Domnului Mângâietoarea. Din Sfântul Munte Athos ajunge în Giurgiu

Icoana va fi întâmpinată la ora 15.30, apoi urmează slujba de Priveghere

(VIDEO) Icoana Maicii Domnului Mângâietoarea. Din Sfântul Munte Athos ajunge în Giurgiu

Icoana va fi întâmpinată la ora 15.30, apoi urmează slujba de Priveghere

În județul Giurgiu, în parohia Popești Manuc, comuna Săbăreni, va ajunge, sâmbătă, spre închinarea, copia Icoanei Maicii Domnului Paramythia (Mângâietoarea) de la Mănăstirea Vatoped, din Sf. Munte Athos.

Icoana va fi întâmpinată la ora 15.30, apoi urmează slujba de Priveghere, iar duminică se va săvârși Paraclisul Maicii Domnului Mângâietoarea și Sf. Liturghie la care va sluji și Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, cu binecuvântarea căruia a și fost adusă Icoana.

Despre Icoana Maicii Domnului Mângâietoarea se spune că nu e făcută de mână omenească și că Maica Domnului și Pruncul și-au schimbat forma feței și poziția corpului. Cinstită în mod deosebit pe data de 21 ianuarie, această dată amintește de minunea însuflețirii Maicii Domnului, care s-a adresat starețului avertizându-l să nu deschidă porțile mănăstirii, ci să urce pe ziduri și să-i alunge pe pirați, dar și îndemnul la pocăință, după cum le-a spus: ”Fiul meu s-a mâniat pe voi!”

Icoana Maicii Domnului „Paramythia” (Mângâietoarea) este o frescă din secolul al XIV-lea, care surprinde mila Maicii Domnului, având chipul blând, în contrast cu privirea mustrătoare a Fiului Său, aici în ipostaza Sa de Judecător: „Nu, Maica Mea, nu le spune. Lasă-i să fie pedepsiți după cum merită, căci și-au lăsat neîmplinite datoriile lor călugărești!”.

Maica Domnului  îndepărtează însă mâna Pruncului, o coboară de la gura, își  îndreaptă capul spre dreapta și repetă îndemnul de a nu deschide. „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați-vă pe ziduri și alungați pirații ascunși pe țărm!” Apoi, a continuat: „Luați aminte și pocăiți-vă, căci Fiul meu s-a mâniat pe voi!”. Și-a zis iarăși: „Astăzi nu deschideți porțile mănăstirii!”.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. SE VOR RUGA TOTI GIURGIUVENII SPUNAD:DA DOAMNE MINTE LA PROST.CA SUNEM MULTI SI PROSTI CU PROSTIE CAT NU O MAI PUTEM DUCE.

  2. D Corect ai spus „omul sfinteste locul” Nu icoane si popi mincinosi. Frica de iad a creat religia. Spiritualitatea este pentru omul intelept si curajos.Lasii cred in iad si rai.

  3. Cata perfidie la popii astia. Hai ca se apropie alegerile si un pic de ortodoxism pentru manipulare nu strica .Duce asa un vant de Rusia aceste icoane (ne)facatoare de mi(n)ciuni.Este o pictura cu valoare de icoana si atat,nimic mai mult. Iluzii desarte pentru cre(s)tini.

  4. De ce nu episcopia mea,unde oamenii sunt mult mai retrograzi în credința ortodoxă?Pupă și mortii.Și s-ar aduna mai mulți bani de la mocofani.

  5. Părinţii duhovniceşti Pr. Petre şi Pr. Sebastian sunt părinţii spirituali ai întregii comunităţi din comuna Săbăreni, judeţul Giurgiu, o comună prosperă care are în mijlocul ei oameni minunaţi dăruiţi comunităţii.Omul sfinţeşte locul!
    Amin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.