Idealul fraternității

Idealul fraternității n-a apărut în comunități bazate pe rudenii de sânge, ci în cele ale înrudirii religioase. Mânăstirile creștine și ordinele cavalerești, fie ele în creștinism, fie ele în islam, au creat acest ideal. În spiritul ideilor de la 1789, fraternitatea nu și-a mai putut păstra bazele religioase. A primit un fundament social, și anume acela care apăruse în lumea relațiilor economice: libera asociere a părților unui contract (masonic ori comercial).

Nu a rămas în acest cadru din pricina ivirii unor ideologii care considerau că fraternitatea nu se poate obține prin liberté, ci prin égalité. Ce avea să urmeze arăta mai degrabă ca un măcel decât ca un ideal confratern. Spre finele secolului al XIX-lea, idealul fraternității nu mai era exaltat decât în Societatea teosofică. După aceea a dispărut din prim-planul istoriei. Nici doctrina socială a Bisericii nu-l mai pomenește. E compromis și de urmările Revoluției Franceze, și de încercarea teosofilor de a prezenta în Europa un copil indian care ar fi fost o reîncarnare a lui Iisus Hristos.

Azi e necesară cea mai răbdătoare arheologie a ideilor pentru a reconstitui sensul cuvântului fraternité în triada liberté–égalité–fraternité. Cuvântul fraternité e prețios însă în chip special. E singura dovadă că în spatele principiilor de la 1789 s-a aflat o mișcare spirituală care țintea departe, către unitatea tuturor religiilor. E o mișcare ce susținea că în viitor tot mai multe individualități vor fi capabile să preia prin efort personal o copie a Eului din Trupul Învierii și vor trăi evenimentul care i-a schimbat viața lui Saul pe drumul Damascului. Acești hristofori au a constitui într-un anume viitor comunități confraterne.

Această mișcare spirituală, numită rozicrucianism, considera că, după Întrupare, Înviere, Înălțare și Rusalii, prăpastia dintre Aici și Dincolo a fost desființată. Ea anunța că transcendența are a coborî cândva în istoria socială așa cum a coborât în Trupul lui Iisus.

Mesajul rozicrucian a fost preluat de Masoneria anului 1789 fără a fi înțeles. Mai ales misteriile efortului personal pentru a deveni apți de preluarea unei copii a Eului lui Hristos Iisus au fost greșit înțelese. De aceea au putut să apară religii politice, care, toate, vorbesc despre o înnoire a omului, dar concep această noutate ca pe o sarcină impusă din centre de putere ale unei elite. Grotescul actualei elite care țintește idealul omului nou face ca apariția acestuia să fie stimulată în „fabrici” ale unei identități sexuale cu zeci de genuri. Ce înțeles ar mai putea avea fraternitatea în acest context?

Epoca eflorescenței unor societăți ale fraternității este plasată, în viziunea evoluționară a rozicrucianismului, dincolo de mijlocul mileniului al patrulea.

Veți spune, privind realitățile secolului al XX-lea și ale acestui început de secol XXI, că profeția aceasta nu e chiar pesimistă. Mici comunități confraterne însă s-ar putea constitui mult mai devreme. Din păcate, azi, dominantă e ispita totalitară, aceeași care e cunoscută din „isprăvile” secolului anterior. Omul cel nou este gândit acum în termenii biotehnologicului. Perspectiva aceasta e larg respinsă de umanitatea actuală chiar și când temerile sale sunt plasate unde nu e cazul. Aceasta este explicația cea mai adâncă a curentului antivaccinist, care, cu prilejul pandemiei actuale, i-a obligat pe totalitarieni să apeleze din nou la cenzurarea libertății de gândire.

Nu e ciudat că, deși principiul fraternité pare uitat, nu spune nimeni că idealurile de la 1789 ar fi eșuat? Nu au eșuat. Fraternité trebuia să reprezinte libertatea din viața economică și chiar a reprezentat-o o vreme. Până în etapa în care economicul a devenit dominant față de politico-juridic în așa măsură încât egalitatea (în fața legii) a devenit inegalitate. Libertatea de gândire, iată, se pregătește, azi, să suporte rigorile cenzurii. Abia acum idealurile de la 1789 cunosc cea mai acută criză din istoria lor.

sursa foto: https://icsb.org/stormingofbastille/