Vasile Iliuță și alți funcționari din Consiliul Județean Călărași au fost trimiși în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) în iunie 2024. Inițial, dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Călărași, însă acesta a fost mutat mai apoi la Tribunalul Ialomița. Judecătoarea Cristina Imireanu de la Tribunalul Călărași, căreia i-a fost repartizat dosarul, a cerut să se abțină, cerere care i-a fost admisă de Curtea de Apel București. Toți ceilalți judecători ai Secției penale de la Tribunalul Călărași au fost incompatibili să judece cauza, se arată într-o minută judecătorească.
În martie 2025, Tribunalul Ialomița a admis rechizitoriul și a dispus începerea procesului. Vasile Iliuță și ceilalți inculpați au contestat decizia, însă Curtea de Apel București au respins marți contestația. Astfel, procesul are undă verde pentru a demara. Urmează ca Tribunalul Ialomița să stabilească primul termen în perioada următoare.
Contracte cu o firmă de pază
Vasile Iliuță este acuzat de procurori că ar fi încheiat trei contracte cu o firmă de pază care nu îndeplinea condițiile legale.
„La data de 28 decembrie 2020, inculpatul Iliuță Vasile, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi încheiat cu SC Nylvyan SRL un număr de trei contracte având ca obiect prestarea unor servicii de pază la obiectivele Consiliului Județean Călărași, în condițiile în care societatea respectivă nu ar fi deținut licență de funcționare eliberată în condițiile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, și nici nu ar fi îndeplinit criteriile de participare la licitații.
În demersurile sale, inculpatul Iliuță Vasile ar fi beneficiat și de sprijinul consilierilor Tudor Simina Iulia și Dima Gabriel care, deși ar fi cunoscut faptul că societatea respectivă nu ar fi întrunit condițiile legale de a executa obiectul contractului, și nici condițiile prevăzute în caietul de sarcini, ar fi întocmit și semnat mai multe documente (note explicative), înlesnind în acest fel câștigarea licitațiilor de către SC Nylvyan SRL”, au transmis procurorii DNA.
Fostul vicepreședinte al CJ Călărași, trimis și el în judecată
Anchetatorii au calculat că cele trei contracte ar fi produs un prejudiciu de 582.083 de lei Consiliului Județean Călărași.
În același dosar mai sunt trimiși în judecată și Mihăiță Beștea, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Călărași și actual primar al municipiului Oltenița, dar și Aurel Paraschiv, fost secretar general al Consiliului Județean Călărași. Cei doi sunt acuzați că ar fi pus bețe în roate anchetatorilor.
„În scopul îngreunării cercetărilor care se desfășurau în prezenta cauză, inculpatul Beștea Mihăiță Constantin, cu sprijinul secretarului general al județului, Paraschiv Aurel, s-ar fi substituit, fără drept, autorităților deliberative, respectiv Consiliului Județean Călărași, și a înaintat la DNA un document din care ar fi reieșit faptul că nu s-ar fi produs niciun prejudiciu instituției publice pe care o reprezenta, în contextul de mai sus”, au precizat procurorii.