Înotătorul. Eu nu sunt unul obișnuit. Niciodată n-am fost. Sunt, desigur, contrariul, sunt neobișnuit. Eu zbor prin văzduh. Oh, nu sunt înger. Nici n-aș avea cum, sunt un derbedeu, nu pot fi înger. Înot prin văzduh și știu o mulțime de secrete despre lumea politică din toate timpurile. Pentru că înot prin văzduh dar și prin timp. Așa sunt eu. Dau ușor din brațe, mă las în curgerea timpului prin văzduh și aflu o mulțime de secrete.
Ele se văd extraordinar de bine de aici din văzduh. Cum am ajuns să înot prin văzduh? Greu de spus. Mi s-a întâmplat în copilărie. O forță nevăzută m-a împins în înaltul cerului și acolo, speriat, am început să dau bezmetic din mâini. Și așa am început să înot. N-am povestit nimănui pățania mea, miracolul meu. Apoi, într-o altă zi, m-am trezit înotând prin timp. Da, universul e altfel construit decât am crede noi. Am învățat tot felul de aiureli la școală și ardem benzină în van.
Putem să cutreierăm prin Timp dar pentru asta e nevoie de încredere. Sigur că nu mă credeți și, dacă n-aș ști ce știu, nici eu nu m-aș crede. Și am început să înot prin realitate, peste frontiere, așa, de dimineață. Dau o tură prin Europa, înot pe deasupra Rusiei, ajung printre norii rozalii din China, înot pe deasupra orașului New York, cobor în jos, spre Brazilia. Apoi trec prin diverse epoci, universul e ca un ocean, așa să știți. Înot lejer, nu mă grăbesc. La început amețeam repede dar apoi m-am obișnuit.
Înot de mulți ani așa. Așa am aflat că președintele american era manipulat de președintele rus. Așa am aflat că germanii erau în vorbe cu irakienii în dauna americanilor. Așa am aflat că chinezii au de gând să ne facă harcea-parcea în mai multe feluri. Așa am aflat unde s-a dus benzina furată în timpul Războiului Balcani. Așa am aflat unde se duc diamantele din Africa. Așa am aflat de ce ducele de Birmingham se furișează noaptea dincolo de Canalul Mânecii.
Așa am aflat de ce Pacepa a primit pensie de la statul român, așa am aflat care e secretul extratereștrilor găzduiți în mare secret la Washington, așa am aflat cine o să conducă lumea din anul 2024 încolo. Așa am aflat, dar câte n-am aflat. La început eram foarte mândru de mine. Mă plimbam țanțoș pe stradă, ehei, cine mai e ca mine, oare? Așa îmi spuneam. Dar pe urmă m-a umplut amărăciunea.
Mi-am dat seama că forța aceea ciudată care mă împingea să înot prin văzduh și prin timp nu mă lăsa să fac ceva anume cu tot ceea ce aflam. Aflam pur și simplu. Treptat, nu m-a mai interesat lumea politică, secretele stadioanelor, misterele extratereștrilor, adevărul despre toate războaiele lumii. Am început să înot din ce în ce mai puți până când m-am trezit că nu mai înot de loc. Cutreier lumea ca un om obișnuit. Nu mă știe nimeni, nu sunt important pentru nimeni.
Așa ca o concluzie, pot să spun, fără să greșesc, așa cum știe toată lumea de mii de ani, că nu e nimic nou sub soare. Dar nimic. Așa că uite, nu-mi explic de ce atâta amar de omenire se prostește în continuare de vreme ce toți vor dispărea în neant. Cui folosește ceea ce facem și desfacem? Nimănui din Univers. Totul e ridicol, pieritor, de neînțeles. Acum stau și beau o cafea undeva, prin lume. E cald. E soare. Rușii se ceartă cu americanii. Cearta lor străbate planeta și se pierde în direcția lunii. De acolo, încolo, cearta asta nu se mai aude deloc. Și poate, cine știe, o să înot mâine dimineață pe deasupra Moscovei să văd și eu care e pricina. Mă mai gândesc.
inotator in timp si spatiu. frumos. restul chiar nu conteaza.
https://www.youtube.com/watch?v=B8C_4UY7y10
O, deșertăciune a deșertăciunilor. Totul este deșertăciune. O generație trece, alta vine si pământul ramane pentru totdeauna…Toate râurile se varsă în mare, si marea tot nu se umple; râurile aleargă din nou spre locul de unde au pornit……Ce a fost, va mai fi; ce s-a făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Ecleziastul
Să înoți in Marea de Gunoaie , sa joci tenis de masă cu o paleta de culori, sa joci tenis de camp cu o rachetă balistica, sa alergi după vreme si sa te impiedica de ploaie, sa locuiești într-o celulă din ficat, sa folosesti corzile vocale la mandolina, sa uzi ploaia, sa tunzi ciorile in zbor, sa-i ceri gunoiului sa te alimenteze stiintific, rahatului sa te parfumeze, idiotului sa-ti cedeze o bucată de creier pentru transplant incep sa devina aspirațiile omului OU, BOU si NOU, mizând pe principiul dintr-un ou s-a născut un bou nou.
Ps. Vrem o tara ca afara cu alogenii din funcțiile publice. Vrem o tara ca in america, tara in care femeile au bazin olimpic, par care înflorește de două ori pe an, guri de canal frumos mirositoare, buze de prăpăstii senzuale, picioare adânc înfipte în constiinta corectitudinui politice si mâinile în pantaloni străini fără buzunare, dar cu nare.