În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016
Cât ceilalţi au încercat s-o liniştească, Radu a continuat să tacă şi să fumeze. De fapt, ceilalţi nu făceau decât s-o mintă pe Otilia. Chiar Radu a fost cel care i-a înlesnit să ajungă la cel mai celebru oncolog. Iar acesta l-a anunţat că soţia lui Gusti a amânat mult prea multă vreme să fie văzută de un medic şi că boala s-a generalizat. Otiliei, cea atât de cochetă, i-a fost peste puteri să accepte că ar putea pierde un sân. În situaţia la care a ajuns, Otilia făcea chimioterapie şi purta tot timpul un batic şic.
Ce-i de făcut? Radu a continuat să tacă şi să fumeze şi, între timp, Robin se întoarce pe Insulă. În curând, întâlnirile de pe terasele vilelor de pe strada Constituţiei nu vor mai fi nici pe departe ce au fost. Radu nu voia să gândească la ce va fi. Însă ceea ce nu ştia Radu nu ştia nimeni, fiindcă ceea ce nu ştia nimeni se petrecea doar în cercul lui Gusti. Şi nici Augustin nu mai era de multe ori de faţă. Augustin Bora a fost un student model şi deja din liceul de muzică i s-a prevăzut un viitor strălucit: Gusti avea talent cu carul şi, spre deosebire de destui alţi tineri dotaţi, dar rataţi, a fost foarte conştiincios, şi mereu din clădirea de pe Strada Constituţiei numărul 76 răzbăteau timp de cel puţin două ore zilnic – chiar şi duminica! – acordurile de violoncel. (Augustin Bora a citit undeva că Pablo Casals îşi începea fiecare zi cu o suită de Bach. Luni Suita numărul 1, marţi Suita numărul 2 şi tot aşa până sâmbătă. Cum Bach ne-a lăsat doar şase suite pentru violoncel, duminică Casals îşi permitea să-şi înceapă ziua cu o Suită la alegere. A fost şi procedeul adoptat de Augustin Bora.) Numai că marea speranţă a devenit doar şef de partită în filarmonică şi… şi cam atât. De când a terminat conservatorul, a izbutit să apară doar de două ori în postură de solist. Multă vreme a fost socotit om de bază în orchestră, însă nu asta a visat el… Când exersa acasă, se vedea pe marile scene interpretând concertul de Haydn. Sau cel de Saint Saëns. Mai ales cel de Saint Saëns oferindu-i un adevărat triumf. Apoi, nu numai când exersa acasă trăia marele succes cu concertul lui Saint Saëns. După atâţia ani de stat în orchestră, trăia tot mai des marele succes cu concertul lui Saint Saëns. De unde să fi ştiut ceilalţi? De unde să fi ştiut Radu?
Robin se întoarce pe Insulă.
Într-o noapte, Radu s-a trezit cu un gând nou în minte – sau, mai degrabă şi-a amintit de o discuţie mai veche cu Gusti: e adevărat, are pe Insula Zu, cea cu verdeaţa cea mai verde ce se oglindeşte în apa cea mai albastră, un peisaj cum doar pe peliculele cele mai performante poate fi văzut, la fel cum, mai devreme sau mai târziu, va avea şi un palat exact după gustul său; însă pe Insula Zu nu sunt semnalaţi sălbatici şi canibali, aşa că nici un Vineri nu trebuie să se refugieze la omul alb; şi nici altcineva nu-l vizitează. În fond, pentru cine ridică Palatul şi pentru cine mobilează Robin atâtea încăperi, săli de conferinţe, un bar de şase stele, o piscină şi, mai ales, pentru cine atâtea camere de oaspeţi? Până nu de mult, nu s-a gândit niciodată la aşa ceva. Păi, se linişteşte Robin, Insula Zu este locul de refugiu…, nu de refugiu, să n-o luăm nici aşa! Asta ar însemna că familia, slujba, prietenii ar fi o povară de la care Radu ar simţi nevoia de a se despărţi din când în când! Numai că Radu nu o simţea nici pe Elvira, nici pe copii, drept o povară, chiar dimpotrivă, îi iubea şi nu i-ar fi schimbat cu nimeni. Şi munca de la ROVAC i se părea interesantă. În privinţa aceasta n-avea de ce să se plângă. Iar cu cei câţiva prieteni s-a obişnuit de mult: i-au intrat în tabieturi, făceau parte din chiar existenţa lui Radu V. Pop. Totuşi, toate astea erau una şi Insula Zu este alta! Nu, privind astfel lucrurile, normal, liniştit, la rece, în nici un caz Insula Zu nu-i este un refugiu, se analiza Radu. Poate că asemenea gânduri i-au venit doar în seara când, puţin ameţit de băutură, Augustin s-a destăinuit cât a suferit el între cele două căsătorii, cât a fost singur. Atunci şi-a promis Radu că va căuta şi va găsi o soluţie. La toate există mereu o soluţie! O soluţie care să excludă eşecurile de demult, când ceilalţi n-au înţeles nimic atunci când le-a povestit despre ostrovul lui. Ceilalţi… Nici măcar Gusti, care trăia tainic succesul fulminant cu concertul lui Saint Saëns n-a conştientizat că există şi scenarii imaginative fără tentă sexuală! Dar nici Radu nu ştia că Gusti… Mai ales că Radu avea mereu gânduri… gânduri nepotrivite, dacă se nimerea să vadă o femeie cântând la un violoncel… la un violoncel ţinut între picioare.
Lui Robin nici că-i pasă! Lui Roby Boy nici atât! Roby Boy şi-a luat un câine: pe Rudy. Rudy nu râde de Insula Zu şi nici nu pune întrebări stupide. Poţi comunica tot ce vrei cu el, iar el răspunde. Asta e marea găselniţă: câinele este de acord cu tine şi îţi şi răspunde. In felul lui de câine, desigur.
Rudy a devenit al doilea locuitor al Insulei şi nu se desparte nici o clipă de Robin. Radu e bucuros, a găsit soluţia!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.