Insula Zu (54)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016

Radu era şi el nemulţumit de numeroasele cunoştinţe care au promis că vor veni la concert şi n-au făcut-o. Dar Radu s-a poziţionat, mai nou, după vechile sale însemnări din liceu, iar

Regula 2: Nu uita niciodată că oamenii sunt aşa cum sunt!

precum şi

Regula 8: Să ţii minte că nu eşti decât una dintre păpuşile Matrioşka, una din interiorul alteia şi, la rândul tău, conţinând şi tu păpuşi mai mici. Asta te va face să nu-ţi uiţi niciodată locul din societate[1].

îl fereau de supărări ieşite din aşteptări nerealiste.

(Câteodată se mira şi el cum de mai aplică aşa-zisul „Îndrumar” din adolescenţă. Se mira, dar „regulile” acelea îi făceau bine.)

N-a fost mult auditoriu la concertul de adio a lui Augustin Bora, însă faptul că întreg concertul a fost difuzat de două ori pe postul naţional de televiziune şi că au apărut două cronici de câte o jumătate de pagină în suplimentele culturale ale celor mai importante ziare a şters eşecul de public. Era bine. Era totuşi bine!

Radu, Augustin şi Victor stăteau în bar în jurul „mesei lui Gusti”. Pavel, de când era din nou atât de ocupat, întârzia. Dacă nu există decât prezentul subiectiv, trecutul este cel ce-l umple.

Victor: În general, dacă te uiţi în jur la generaţia noastră, lumea e plină de văduve. Doar noi ne-am nimerit trei văduvi.

Gusti: Păi, tu nu eşti văduv.

Victor: Parcă aş fi! (Anely l-a anunţat că nu mai poate duce veşnicele ei spaime în legătură cu copiii şi cu soţul ei, aşa că a hotărât să intre într-o mănăstire. /De ce nu într-o clinică, unde te vei face bine? /Vezi că şi tu abia aştepţi să scapi de mine! Nu, într-o mănăstire! /După câte ştiu, într-o mănăstire nu sunt primite femei căsătorite. /Păi, putem divorţa, dar eu oricum nu sunt demnă să devin călugăriţă! Aşa că am vorbit cu stareţa şi mă acceptă să stau cu maicile, chiar dacă rămân mireană. Numai că, te rog, voi să nu mă vizitaţi! Şi a plecat la mănăstire. Victor a încercat de mai multe ori s-o viziteze, să-i ducă pachete, dar ea l-a refuzat. Ba, i-a trimis şi o scrisoare sfâşietoare prin care se auto-învinovăţea de relele pricinuite familiei şi ruga să fie uitată, să nu se încerce să mai fie vizitată. Aşa că Schneider mai ţinea legătura doar cu stareţa, „o femeie înţelegătoare”. Timpul stă pe loc, însă înglobează amintirile ce s-au derulat. Victor n-a divorţat, însă se consola trăind cu una dintre asistentele sale.)

Radu, Augustin şi Victor stăteau în bar în jurul „mesei lui Gusti”. În sfârşit, a apărut şi Pavel.

Aşadar, Pavel: Ce faceţi, copii? Ce mai face geamănul meu mai mare?

Victor tocmai se văita că i s-a stricat frigiderul şi meşterul l-a minţit a doua oară că vine şi n-a venit.

Victor: Este îngrozitor: suntem tot timpul la cheremul unor neisprăviţi! Dacă…

Pavel: Ascultă, dacă n-ar fi aceste mici mizerii, te-ai plictisi. Toată viaţa fără nici o problemă? Numai în mormânt n-ai probleme.

Gusti: De unde ştii?

Pavel cu o mină serioasă: Habar n-aveţi ce importante sunt alegerile care vin! Evoluţia asta pozitivă nu poate continua de la sine.

Dând din mână a lehamite, noul său tic, Gusti s-a mulţumit să mai înjure o dată. Cei aflaţi la alte mese îl priveau cum te uiţi la orice beţiv care a ajuns să deranjeze.

Ban: Dacă se va ajunge la un război, filmul întregii planete s-ar putea sfârşi. Una, că atât confruntările, cât şi pagubele nu se vor limita la liniile frontului, ci vor afecta tot teritoriul, iar, în al doilea rând, că armele au ajuns la o asemenea putere nimicitoare încât folosirea lor ar distruge într-o clipită regiuni sau chiar ţări întregi. Nici nu ştiţi ce arme ale diavolului au inventat oamenii. De pildă, aţi auzit vreodată de bomba cu lilieci? Nu, cei de faţă n-au auzit de aşa ceva.

Gusti, înjurând: Ce au liliecii cu bombele?

Pavel: De ce nu? Dar alunele cu dinamita? Păi, să ştii şi tu, alunele se folosesc la fabricarea dinamitei. Dar să revin la bomba cu lilieci, despre care de asemenea n-aţi auzit: bomba cu lilieci trebuia să fie folosită de americani în Japonia: nişte lilieci, având ataşat napalm şi o mică paraşută, hibernând în bombă. Când aterizau pe un punct de pe sol, cronometrul îşi făcea datoria şi micile bombe din bombă ar fi explodat incendiind totul în jur. Dar de câinii antitanc aţi auzit? Nu, cei de faţă n-au auzit nici de aşa ceva. Gusti mai înjură o dată, bucuros că nici măcar farmacoenciclopeditul n-a auzit despre cele povestite de Ban. Ruşii au dresat câini cărora li se ataşa o bombă să se ascundă sub tancurile inamice, unde blindajul este mai vulnerabil – după care explodau acolo. Nu vă mai spun de „Proiectul Porumbelul”, şi cum ar fi fost ghidate rachetele de aceste „păsări simbolurile ale păcii.”

Victor: Eu n-am suportat niciodată porumbeii. Porumbeii şi şobolanii au fost cei care au adus cumplitele pandemii în trecut. Şi Farmacoencilopedistul le-a povestit – cu date! – istoria marilor molime din evul mediu, dar şi cele mai puţin cunoscute din antichitate.

Lui Pavel îi plăcea să asculte asemenea discursuri ale lui dom’ profesor. Gusti îl acompania, înjurând. Înjurând, din când în când.

[1] Odată, i-a spus şi lui Pavel „Regula 8”, iar Ban i-a replicat că fraza aceasta se potriveşte doar celor ce caută scuze pentru eşecul lor în viaţă. „Depinde cum priveşti lucrurile”, a spus Radu, învăţând că şi asemenea însemnări fac parte din cercul său intim, aşa că nici ele nu trebuie să se interfereze cu cercurile altor persoane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.