
Președintele Nicușor Dan poate rămâne cu 3,6 milioane de lei după alegerile prezidențiale. Este vorba despre banii folosiți în campania sa electorală strânși din donații și pe care, potrivit legii, îi poate cere returnați din bugetul de stat gestionat de AEP, arată avocatul Toni Neacșu.
”Președintele Nicușor Dan vorbește des cu presa și i s-au pus tot felul de întrebări (e foarte bine).
Totuși, singura întrebare, cu răspunsul aferent desigur, care m-ar lămuri ce fel de președinte au ales oamenii și la ce mă pot aștepta în următorii 5 ani ani lipsește.
Aceasta e următoarea: în condițiile în care ni se cere tuturor să suportăm sărăcia bugetului public, ba cu creșteri de taxe și impozite, ba cu scăderi de salarii și venituri, domnia sa a cerut de la AEP să-i dea suma de 3,6 milioane lei din bugetul public pe care să-i bage in buzunarul propriu?
E vorba de banii folosiți în campania sa electorală strânși din donații și pe care, potrivit legii, îi poate cere returnați din bugetul de stat gestionat de AEP.
Acești bani, tot potrivit legii, îi vor rămâne lui personal. Îi poate cere returnați sau nu, AEP nu ii da cu forța daca renunta la ei.
Situația celor 3,6 milioane lei provenind din donații este diferită de cea a celor 57 milioane provenind din împrumuturi. Aceștia din urmă, după returnarea lor de catre AEP, vor fi restituiti celor ce au împrumutat. Banii cheltuiți in campanie din donații însă nu trebuie restituiti nimanui, asa ca toți vor rămâne in contul personal al candidatului.
Pentru mine e important să știu dacă președintele României, în condițiile în care cere și obligă toata populația să fie solidara cu criza bugetară pe care o traversăm, înțelege să sărăcească acest buget public cu 3,6 milioane lei, folosind astfel alegerile și pentru îmbogățirea proprie”, a scris Toni Neacșu.
Nicușor Dan a mai oprit bani
”De ce jurnaliștii nu au pus până acum o astfel de întrebare legitimă îmi e greu să înțeleg, dar, dacă administrația prezidențială tot mimează transparența, vă rog daca aveți jurnaliști în lista voastra sa le-o sugerați.
Și mai precizez că nu e vorba de nici un fel de proces de intenție, pentru că în urma alegerilor pentru Primăria Capitalei Nicusor Dan a rămas cu bani frumoși in buzunarul propriu, de asemenea inițial donați de susținători dar ulterior suportați efectiv din bugetul public, adică de noi toti.
Pentru rigoare, potrivit datelor oficiale ale AEP, în alegerile din 2020 a rămas în contul propriu, după restituirea împrumuturilor, cu 326.800 lei din donații, iar în 2024 cu 140.000 lei.
Desigur, totul potrivit legii, dar cred că președintele României trebuie să mai fie și moral, corect, solidar și un exemplu de ne-lacomie pentru toți”, a mai notat avocatul.
Plătiți fraieri, hăi, hăi!
Ca să aibă ce fura ei, hăi, hăi!
Foarte bine procedeaza matematicianul nostru oplimpic Nicusor ,asa ne trebuie pt. ca noi l-am votat .Si stati sa vedeti surpriza care ne asteapta pe toti in urmatoarea perioada, asa ca ciocul mic si vorba betivului,sa traiti bine !