Administrația Prezidențială va primi la rectificare 12,4 milioane de lei în plus, Serviciul Român de Informații 116,9 milioane de lei, iar Serviciul de Informații Externe 17,2 milioane de lei, conform proiectul de rectificare bugetară. Documentul prevede o creștere a alocărilor către ministerele și instituțiile centrale de 8,9 miliarde de lei, cea mai mare sumă fiind alocată Ministerului Sănătății – peste 3,5 miliarde de lei. Pe locul secund ca alocare se situează Ministerul Finanțelor, cu 3 miliarde de lei pentru capitolul ”Acțiuni generale” – adică Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, din care executivul face de obicei plăți pentru primăriile aflate în dificultate financiară. Acest fond a fost utilizat de-a lungul timpului ca instrument politic. De remarcat că fondul de rezervă a fost stabilit în legea bugetului la 590 milioane de lei. Practic, premierul Cîțu și-a alocat mai mulți bani, fiind în acest moment ministrul interimar al Finanțelor. Serviciul de Protecție și Pază, în schimb, nu primește nimic.
Proiectul de rectificare prevede un plus de 1,8 miliarde de lei pentru Ministerul Dezvoltării, în condițiile în care ministerul a cerut circa 4 miliarde de lei pentru proiectele începute prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Ministerul Dezvoltării este deținut de UDMR. Tăieri se vor face și la Senat, 3,9 milioane de lei.
Ministerul Muncii, unde șef este Raluca Turcan, va pierde la rectificare 2,7 miliarde de lei. Proiectul prevede creșteri majore de bugete la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene (760 de milioane de lei – doar jumătate față de cât ceruse ministerul), Ministerul Energiei (peste 650 milioane de lei) și Ministerul Mediului (peste 533 de milioane de lei), în timp ce Ministerul Transporturilor ar urma să primească doar 322 de milioane de lei.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Stele și lovele! Multe din „acțiunile” de filaj sunt doar să-și justifice activitatea, nu contează dacă nu descoperă nimic, sau daca consumă resurse.
Treaba merge înainte cu filajul chiar daca le faci cu mana, ai fost cândva o țintă ramai o țintă până dai colțul ?Putem cere cate mandate pe siguranță avem unii dintre noi, să vedeți unde sunt banii poporului.