Da, asta e acuzația, modificarea genetică. Ca ei, socialiștii, să fie cumva nemuritori în dauna fraierilor de liberali. Da, au auzit toți poporanii chestia asta, nu știu care a găsit într-un tomberon niște documente compromițătoare. Apoi poporanii au luat-o razna!
Întâi, au lărgit canalul. Așa le-a venit. S-au adunat cu mic cu mare din Balta Albă, din Ferentari, din Cotroceni, de pe Magheru și de pe Calea Moșilor, din Gara de Nord. Erau așa de inimoși că m-am speriat. Sigur că mi-am făcut de lucru printre ei. I-am întrebat ce și cum, mai ales dacă nu le este frică. Nu le era, de ce să le fie? Jandarmii stăteau așa, pe margine, la fel polițiștii de la Circulație, de la Interne, și tipii ăia fioroși de la Poliția Militară. NATO a fost informat, vezi bine. Moscova stătea cu ochii pe noi. America, la fel.
Am luat și eu un târnăcop și am început să sap voinicește. Tata a lucrat așa la Canal, prin 56’. La fel unchiul Nicu, vecinul Popovici și pictorul de peste drum, Lambru. Primarul Capitalei a chemat presa, partidele politice, niște rude de-ale lui din Ankara, niște mardeiași. Nu i-a mers. Juma’ de țară s-a strîns în București să sape la Canalul Dâmbovița-Dunăre-Marea Neagră. Au venit și niște poeți și niște chitariști, un bard popular, un antrenor de fotbal, un cavalerist, un actor de teatru să facă niște chestii pe-acolo. Unii s-au pozat cu smartfonul.
S-au holbat la noi niște sateliți, Președintele României a vrut să strângă niște capital electoral, s-a pozat și el cu o lopată, au răsărit nu știu de unde niște școlari și niște chelnerițe, un romancier, un pompier, un pierde-vară. Ne-am hotărât să inaugurăm canalul cât mai repede, să urce vapoarele de pe Oceanul Atlantic până la Casa Poporului și până la Unirea, colț cu Hanul lui Manuc. Au tras la mal niște crucișătoare americane, un pachebot olandez, o caravelă englezească. Ne-am trezit pe cap și cu un submarin nuclear rusesc, cu niște veliere din China, cu o gondolă din Veneția și cu un pescador din Brazilia. Pe urmă, mai toată suflarea românească a șters-o într-o croazieră în Pacific.
Așa că la alegerile prezidențiale au venit să voteze cinci milioane de franțuji, trei milioane de greci, patru milioane de poloni, șase milioane de spanioli, zece milioane de americani, unsprezece milioane de mexicani și încă vreo…. În cele din urmă, Uniunea Socialiștilor de pe Marte a protestat vehement, filozofii marxiști din Turingia au ieșit pe străzi, partidele naționaliste au licărit și ele nițel, nu mult.
Prin 2589, Capitaliștii au cerut o întrevedere publică la care să participe Socialiștii cu toți sateliții lor, ecologiștii, popularii, liberalii, democrații, republicanii, tradiționaliștii, APR-știi, UNPR-iștii, PNG-iștii, MKP-iștii, BON-iștii, QIN-iștii și așa mai departe. Transnaționalele s-au arătat gata să încheie un armistițiu de o mie de ani dacă Socialiștii renunțau la doctrina leninistă că statul e o bună vacă de muls pentru toți puturoșii, golanii, șmenarii, parveniții, șmecherii și pierde-vară. Bineînțeles că ideea asta n-a avut ecou așa că suntem în continuare plin război.
Liberalul liber caotiv și fără cutie craniana își puse lopata pe umărul drept și porni la drum. Acum, la sfarsit de saptamana nu mai merge la Carmeningita, ci la canal. Se îndrăgostise de el, ba mai mult nu-si mai ducea viata în vastele apartamente, ci în gura si-n canalul de la Cotroceni. Adora mirosurile dejecțiile sale si ale securistilor care-l păzeau și, uneori, când era sub vraja lor gusta din ele cu placere. Chiar se gândea sa scrie un ultim roman al vieții sale moarte: ” Un gunoi printre gunoaie”. La Canal era o intotdeauna întâmpinat de un con de umbra care se autointitulează general in rezerva NATO și a grupării antinationale ” România fără resurse”, care după ce-i lustrieste pantofii cu limba și cu demnitatea unei rame preistorice si-i unge lopata cu vaselina recuperata de la latura lgbtiqista a securității, USR, îl ia în brate și-l plaseaza la locul de munca ales cu mare atenție. Lopatarul prezidențial infinge lopata în pământ cu toată forta sa intelectuala, apoi un securist o scote și o deserta intr-o roaba care răspundea la numele de Marin sau Marina, depinde de genul fluid care o domina. Uite asa muncește și gândește oistea națiunii și mândria trădătorilor, numitul în funcție de o șapcă și de o CIApa degerata. La lăsatul serii, oistea își ia prompterul sub brat si merge la culcare in uralele slugilor capitaliștilor de peste ocean și din Viena margarinei toxice Viesana. În vila construita special pentru asemenea ocazi îl așteaptă o dama de companie, firește o companie austriaca, care-l supune unui masaj cu mesaje de mulțumire din partea cancelarului Austriei și Germaniei și a unuia cu Rutte ocolitoare care întotdeauna ajung la granita.