Mai, luna protestelor la adresa Legii salarizării

Chiar de luni, federaţia Columna, afiliată la CNSLR Frăţia, va începe protestele. În perioada 3-7 mai, câte 150 de funcţionari publici vor picheta sediul Guvernului,timp de două ore. Nemulţumirile vizează aplicarea legii unice de salarizare în sistemul bugetar.

Pe 5 mai, ne aşteaptă o grevă generală organizată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie. Mai exact 50.000 de angajaţi din primării, consilii locale şi judeţene, dar şi din alte instituţii aflate în subordinea acestora vor să întrerupă lucrul. Şi în acest caz, motivele sunt efectele legii unice de salarizare: eliminarea unor sporuri şi neplata orelor suplimentare.

În plus, funcţionarii publici se plâng şi de disponibilizările anunţate la stat. Zilele următoare, Alianţa Sed Lex – care reprezintă mare parte din funcţionarii publici ai administraţiei centrale – vor stabili dacă vor intra în grevă generală alături de colegii din administraţia loală.

Nemuţumiri sunt şi în rândul dascălilor. După mitinguri, pichetări şi chiar o grevă generală de o zi, cadrele didactice ameninţă cu declanşarea grevei generale pe termen nelimitat începând cu prima săptămână a lunii viitoare. În acest fel, vor boicota sfârşitul anului şcolar, întrucât profesorii ameninţă că nu vor încheia situaţia şcolară a elevilor. Pe lângă salariile mici, sindicaliştii din învâţământ se plâng şi de legea educaţiei. Profesorii nu sunt de acord cu eliminarea titularizării şi nici cu introducerea clasei a XI-a la ciclul gimnazial.

Proteste mai pregătesc şi sindicaliştii Cartel Alfa, care vor să facă un marş în jurul Parlamentului în zilele în care legea unică a pensiilor va fi supusă votului din parlament.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.