Există persoane care au un dar special – apasă pe comutator, se arde instalația, își cumpără un telefon performant care o ia razna când au mai mare nevoie de el, își iau bilet de avion sau de tren din vreme, să fie siguri, ei bine cursele se anulează din diferite pricini, grevă, furtună sau pur și simplu din lipsă de pasageri ori de echipaj, cumpără mâncare scumpă ce se dovedește a fi alterată, nu s-a vândut pentru că e scumpă, câștigă la loto dar au pierdut biletul etc.
Tot așa e și cu popoarele. Unele progresează, adică au noroc, altele dimpotrivă. Desigur, lucrurile nu stau chiar așa, însă așa se vede. M-a fascinat, de-a dreptul, asemănarea dintre destinul poporului kampuchean, locuitorul Cambodgiei, și poporul român, locuitorul României. Cambodgienii au fost , în istorie, o mare națiune, mă feresc de cuvântul imperiu, care deținea justificat cea mai mare suprafață din sudul peninsulei, fiind legat de valea și delta Mekongului.
Istoria nu se oprește și nu iartă. Ceva din felul de a fi al acestor vechi locuitori n-a funcționat, ceva din administrare, din organizarea socială, din genetica sa, așa încât țara lor s- a restrâns. Nu au cucerit niciodată, mereu s-au apărat. Așa se face că și-au făcut loc de casă pe teritoriul lor alte popoare, poate mai energice, poate mai motivate.
Thailandezii, care au venit din China de sud, vietnamezii, chiar și laoțienii au cuprins teritorii întinse din vechea Cambodgie. În sudul Vietnamului de astăzi, în zona deltei și a orașului, altminteri o bijuterie urbană, Saigon , Ho Și Min acum, populația are tipologie cambodgiană, sunt scunzi, cu umeri lați, chipul lătăreț pe când vietnamezii din nord sunt longilini . Ceea ce m-a tulburat a fost faptul că după ce s-au retras mereu din vechile lor vetre au ajuns la un moment nemilos al istoriei lor- aproape două milioane de oameni au fost uciși de oamenii lui Pol Pot, un cambodgian cu diplomă de Sorbona.
Care au fost criteriile exterminării? Criterii simple – originea socială, știința de carte sau limbi străine cunoscute, iar în ultima fază – vârsta. Copiii își denunțau părinții, elevii, profesorii, vecinii pe vecini. Mi s-a părut ceva cunoscut, ca mecanism, apropiat de istoria recentă a noastră. Profunzimea cruzimii din Cambodgia n-a fost, desigur, atinsă în România însă toate datele, prin simpla lor asemănare, par a ne spune că numai un noroc ne-a ferit de o amplă tragedie națională. Dar ocazia nu e pierdută. N-ar fi mare lucru să o luăm de la capăt, împrumutând un fel de revoluție culturală care face ravagii în lumea Vestului, aducând-o la noi cu aceeași greșită interpretare și cu aceeași naturală slugărnicie.
O revoluție culturală în România va avea consecințe sociale de neimaginat. Aici, în Principatele Unite, normalitatea este luată peste picior însă orice ciudățenie are parte de toată înțelegere. Nu este nevoie să scotocesc în memoria evenimentelor, mă uit la ce se întâmplă chiar acum. În plină campanie electorală pentru autoritățile locale și pentru Parlamentul european, atenția publică este îndreptată către scandalul din jurul unor generali SRI pensionați și către un șir de crime abominabile având drept victime copii.
Primăriile, Consiliile locale și județene, Parlamentul european nu au cum să concureze în interes în fața unor astfel de subiecte. Întrebarea care se pune este următoarea – – Cui îi e frică de alegeri? Frica, în acest caz, este inutilă. Trăim într-o anumită geografie și avem o anume istorie, aproape nimic nu se mai poate schimba sau adăuga, drumul e scris. S-au trecut vremurile în care soarta se decidea de la o încăierare cu turcii, cu tătarii, cu leșii sau cu ungurii, la altă încăierare. Acum suntem părți din blocuri militare și economice, păguboși,, e drept, dar părți. Marile hotărâri se iau peste capul nostru, oricât de ițit ar fi el. Atunci ce ne-a mai rămas de făcut pentru a evita dezastre cum a fost cel provocat de Pol Pot propriului popor?
A rămas un lucru simplu și fundamental – să ne păstrăm identitatea și să o alăturăm celorlalte identități europene pentru a face parte, cu drepturi depline, din acest corp economico – politic fără asemănare în întreaga lume. Faptul că până acum am tot dat greș în eforturile noastre de modernizare, , faptul că am preluat multe reguli și comportamente europene cu semn schimbat, faptul că am fost într-o continuă defensivă politică și economică pe scena europeană nu este chiar sfârșitul istoriei noastre.
Dar faptul că ne lăsăm duși de nas ca niște naivi incurabili este cel mai rău lucru ce ni se poate întâmpla. Asta înseamnă nu doar că suntem luați drept proști , asta înseamnă că într-adevăr suntem niște proști. Nu pot să cred așa ceva! Nu pot să cred deoarece de-a lungul istoriei am dat dovadă de extraordinare momente inspirate- dacă ar fi să mă gândesc doar la cele două Uniri, și la Primul Război Mondial..
E un moment foarte greu pentru toată Europa, un război teribil poate izbucni în orice moment, asistăm la o confruntare de forțe în care psihologia maselor își are rolul ei. Se pare că lumea petrece așa cum s-a întâmplat în prejma dezastrelor, încercând să-și ascunde frica.. Cred că românilor nu le este neapărat frică în fața unor decizii ci sunt neîncrezători că deciziile trebuie într-adevăr luate sau că totul nu e decât o farsă, ei sunt puși să hotărască în vreme ce hotărârea a fost deja luată.. Prea de multe ori am avut ghinion, cum s-ar spune..
Poate e întemeiată această neîncredere. Pentru a fi cu conștiința împăcată trebuie să faci tot ce trebuie făcut, să nu lași pe nimeni să ducă lucrul la bun sfârșit ci să-ți asumi responsabilitatea pe deplin. Suntem risipiți, suntem dezbinați, suntem săraci, suntem supărați pe viață, nu mai trebuie să fim și naivi, duși de nas. Pol Pot și banda sa i-au exterminat în primul rând pe cei care gândeau . Dar nu s-a oprit la ei, i-a omorât și pe cei naivi.
Am citit zilele trecute interviul luat de Chireac lui Cristi Terhes. O revelatie !
Realizez cam ce reactii pot starni, totusi, iaca, nu pot tacea. Urmariti si voi !
nu e naivitate. e vorba despre relatia noastra cu timpul…
Ce pretentii poti avea din partea unei p0pulimi care de 20 de ani a votat numai avo0rt0ni, hoti, escroci si antiromani la Cotroceni si ar fi gata sa o voteze acum cu mare entuziasm pe Coldutza, eventual pe panarama de Sosoaca?
In Romania un om cinstit si normal nu are nicio sansa……[Rumburak]
Excepțional articol !
Daxcă nu ne trezim la timp și așa destul de înaintat pe calea destrămării României , s-ar putea ca următorul din bârlogul din Deal să fie mai crud și mai sângeros ca cei dinaintea lui și dacă o ținem tot așa, acest dolce farniente va aduce cu sine un nou Pol Pot ! Ce-ați zice de Bibi ? Că tot e condus de facto CSAT-ul nostru de un reprezentant de-al lui . Iar de cruzimea ăstuia nu se mai îndoiește nimeni în ziua de azi. Și nu mă refer doar la palestinieni, ci și la proprii coreligionari jertfiți pe altarul Boului de Aur !
Pe romani nu-i intereseaza vreo precampa ie, campanie, postcampanie erectorala unde sa asculte tot ce nu se va indeplini. Minciuna, inclusiv in presa, este la ea acasa in Romania. Romanii ragaie bere la PET, asculta manele si se bazeaza pe duamne ajuta ! Asta sunt educati sa faca de mici, de la gradi, asta vad la maturi. Cu duomnu’ ‘nainte !
„așa încât țara lor s- a restrâns. Nu au cucerit niciodată, mereu s-au apărat. Așa se face că și-au făcut loc de casă pe teritoriul lor alte popoare, poate mai energice, poate mai motivate.” Concluzia logica ar fi ca romanul sa-si recupereze teritoriile care i-au apartinut din „sora vitrega” ukruina: Bucovina de nord, herta, Bugeacul, Insula serpilor. Unirea cu Oaia Sandu e deja ratata. Prin admiterea pe repede inainte a Basarabiei in UE nu va mai exista nici o unire. Clasa politica de la Piș’nău niciodata nu va renunta la banii europeni si apoi sa fie sub comanda nulitatilor cu doctorate la Spiru. Articolul este in stilul si spiritul Eugenserbanescian, probabil a fost nevoie de ceva intariri la gazeta intrucat antepomenitul este in scadere de viteza.
Da, recunosc, moartea e un afrodiziac puternic.
Aveti nevoie sa patrunda lumina in intunericul medieval in care sunteti sau sunteti dusi.
Plandemie ati tot spus la pandemie. V-ati irosit energia in a convinge pe altii ca e vorba de o plandemie. Cui pasa?
Mii de kwh s-au irosit pe tampenii, care-i problema acelora? Ca eu stau martor?
De acord cu cel de mai sus: Sosoaca ridica uniforma de politist si exclama entuziasmata, „asta e curata, s-o imbrac eu!”
Dar eu in anonimitatea mea o sa ma tarasc ca fiinta inferioara care sunt, de rasul lumii, neajutorata de mari smenari care cred ca ei le stiu pe toate si sunt atotputernici. Si am sa las dare ca melcii pe alee pentru ca asta e solutia viabila gasita pe planeta.
Dar si din melc daca as fi, tot voi avea cutezanta sa vreau sa fiu ceva mai mult pentru ca asta inseamna aspiratie si nazuinta.
Am incheiat discursul aici. Mi-e foame, mi-e sete, ma duc sa mananc, sa beau si sa ma odihnesc. E inca zi de Duminica in definitiv.
Problema noastra cea mai mare este intradevar naivitatea tradusa prin usurinta cu care CREDEM PROPAGANDA. Asa a fost imediat inainte de 89 cand naivi si creduli ascultam Europa Libera post exclusiv de propaganda. Tot asa si dupa 89 cand am ascultat si am crezut propaganda cum ca Ceausescu ne-a fost dusman cand de fapt el amaratul ne-a iubit si ne-a fost devotat si a murit pentru ca sa fim si noi cineva iar ceea ce a realizat a fost „faraonic”(vezi Petre Tutea …popor de idioti). Tot asa si acum…..
Excepțional articol !
Dacă nu ne trezim la timp și așa destul de înaintat pe calea destrămării României , s-ar putea ca următorul din bârlogul din Deal să fie mai crud și mai sângeros ca cei dinaintea lui și dacă o ținem tot așa, acest dolce farniente va aduce cu sine un nou Pol Pot ! Ce-ați zice de Bibi ? Că tot e condus de facto CSAT-ul nostru de un reprezentant de-al lui . Iar de cruzimea ăstuia nu se mai îndoiește nimeni în ziua de azi. Și nu mă refer doar la palestinieni, ci și la proprii coreligionari jertfiți pe altarul Boului de Aur !
Citind articolul ni se propune sa urmam, fara a mai folosi creierul din dotare, linia impusa de UiE (care la randul ei e impusa din afara dar asta e alta discutie. Pai am urmat linia UiE cu vaxinarea si protocoalele arahatiene si au aparut inmormantari, saci negri, colective in sectiile ATI si morti subite. Acum ce vrei, sa urmam UiE sa ne bagam cu capul in razboi?
Păi nu avem și noi polpoții noștri care pot orice? N-or avea ei studii la Sorbona dar universități de top sunt destule în lume iar la o adică, dintre sutele sau miile pe care le avem în țară, s-or găsi câteva care să continue „programa.” Eu credeam că prostimea, subcultura, incultura și lipsa studiilor universitare ne-au adus atât jos precum niciodată nu am fost! Altfel spus, vinovată este cultura, educația, proasta cultură și proasta educație, nu lipsa lor precum pretind oamenii de cultură cultivați, educați și foarte răseducați.
Il avem si noi pe Pol Pot al nostru ! Intre amici i se spune „Ciuca” iar porecla e „Popot(ă)” !
Nu avem agresivitate ! Nu stim sa cerem, sa solicitam, sa pretindem….Poate nu comunica suficient da r ma uit la Iohanis : nu cere nimic pentru tara, nu pretinde nimic desi noi dam, dam mult( doar forta de munca educata emigranta si face 400 miliarde euro ). Ma uit la unguri. Pai astia cer, pretind, tipa, vocifereaza si obtin. Credeti ca degeaba au obtinut de la austrieci/ habsburgi „dualismul” de au facut dualismul austro -ungar ? Nu! Au obtinut pentru ca au tipat, vociferat, argumentat, pretins. Populatia romaneasca in imperiu era la fel de numeroasa dar i-au luat pe ei parteneri. UitE ca si la noi in tara tzipa, pretind, cer …..
Nu avem agresivitate ! Nu stim sa cerem, sa solicitam, sa pretindem….Poate nu comunica suficient dar ma uit la Iohanis : nu cere nimic pentru tara, nu pretinde nimic desi noi dam, dam mult( doar forta de munca educata emigranta si face 400 miliarde euro ). Ma uit la unguri. Pai astia cer, pretind, tipa, vocifereaza si obtin. Credeti ca degeaba au obtinut de la austrieci/ habsburgi „dualismul” de au facut dualismul austro -ungar ? Nu! Au obtinut pentru ca au tipat, vociferat, argumentat, pretins. Populatia romaneasca in imperiu era la fel de numeroasa dar i-au luat pe ei parteneri. Uite ca si la noi in tara tzipa, pretind, cer …..
Eu mi-am cumpărat Salam Victoria de la Caroli pe 10 zile ! Ca nu pot sa mănânc decât Parizer de 8 lei Kilogramul in fiecare zi !
80% din tineretul trotinetar sunt sclavi multinaționalrlor ,care au grijă să-i spele bine pe tărtăcuță pe ,cu viitorul burgerului din făină de greier , materialul perfect , pentru instalarea globalismului satanic
„N-au cucerit niciodata. Mereu s-au aparat”. Asta-i greseala! In proasta acceptie care ne caracterizeaza si pe noi, pe romani, cambodgienii „erau un popor pasnic, muncitor, iubitor de dreptate si de buna vecinatate”. Adica un popor flasc, fara vana, numai bun de incalecat de catre altii. Vina e a conducatorilor politici care vor liniste ca sa-si consume in pace tot ce aduna de la supusi. Calmandu-se mereu, neamul isi piarde combativitatea si, in cele din urma, e cucerit de alt neam mai viril. Si pe noi ne asteapta aceeasi soarta. Pe de o parte-exodul, pe de alta parte calmul asta de pace sociala, netezeste drumul altora sa ne cucereasca. Asta se-ntampla-n UE cu imigratia, asta ne paste si pe noi. Ce-am putea face? Putem sa-ntarim intransigenta intre noi, putem sa sprijinim ideea de autoaparare civica, putem cere statului sa renunte la o parte din Justitie intr-o cooperare pulblic-privat. Romanii trebuie reobijnuiti cu intransigenta fata de aproapele si cu taxarea imediata a ofensei. Altfel suntem pierduti.
Bravo domnule Uricaru ponegrește-ți neamul și discreditează-i trecutul. De necrezut să asociezi istoria românilor cu a cambodgienilor să pomenești de atrocitățile lui Pol Pot. Apropierea ar merge la ce au făcut ungurii la lăudata lor revoltă 1956. La del în anii 90 câțiva culturnici ce se voiau albiți desidenți umpleau televiziunile sau reviste cu enormități de revoltă de imbecili de asociere a caracterului românesc cu neînțelegerea faptelor metaforă din cele două balade Miorița și Meșterul Manole. Siguri mari admiratori al teatrului antic nu înțelegea că în Miorița nu e vorba de spirit defensiv ci de implacabilitatea destinului. Iar în Meșterul Manole de realitatea că artistul renuța la tot și își zidește în operă căsnicia și familia. Să fi avut grecii condeierii clănțăi gen români aflai cum grecoaica își omoară soțul și fica mama.
Articol scris în ajunul aniversării a 104 ani de la semnatea Tratatului Trianon, tratat care consfințește dimensiunea geografică a românilor de la Nistru pân la Tisa și de la Cernăuți la Dorostor, Dunăre și Vale Timocului. A refuzat la Centenar după 5 ani de netrebnic realesul președinte Iohannis să semneze în anul 2020 Legea ca 4 IUINIE să fie decretată Sărbătoare Națională. A ieșit în final o Lege de umiliță a unui Parlament de renegați în care se spune: “Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale POT (adică au voie!!!) sprijini material şi logistic, din bugetele proprii, organizarea şi desfăşurarea de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon.“
O rușine fără margini care pe autorul articolului de mai sus nu-l revoltă.
Voi nu II intelegeti pe romani, credeti Ca imperiale Sau dictaturile vremelnice careau fost sau vin si se insediaza pe acest teritoriu au schimbat Ceva din felul lor de a fi ,gandi Sau actiona.NAIVII SANTETI VOI CARE CREDETI CA.I PUTETI SCHIMBA.PRGATITI.VA BINE ,CA ORICUM VA FI INUTIL ,CAND SE VOR PORNI SA VA STRIVEASCA NU O SA RAMANA NIMIC DIN VOI NICI MACAR NUMELE!😁
Faptul Ca va VOTEAZA din ce in ce mai putina lume ar trebui macar sa va faca sa v.a puneti un semn de intrebare Dar voi in grandomania insolenta si aroganta VOASTRA ,nu vedeti peste, credeti Ca santeti in varful muntelui,defapt stati pe o stanca inalta, erodata ,care se mai tine intr.un fir de piatra.Daca ne bagati in razboi o sa se darame lumea pe voi si progeniturile voastre degradate tot din vina VOASTRA.
Din articol…Ideea ca e prea putina campanie electorala(pentru locale si parlamentare) urmare a faptului ca media bastinasa e ocupata cu faptele unor generalii pensionari, GRESIT:
1)-Daca pentru Capitala era propus ‘cu surle si trambite’ un candidat(dr. Cîrstoiu care s-a retras!) acu’ sunt doi si media e foarte multumita;
2)-Candidatii nominalizati ‘pe liste’ de partide pentru parlamentul European…mai mult ca sigur ca este o pierdere de timp, ce dicutii?
Ps. Media este un fel de SRL…apasa pedala pe ce stiri bombastice vr’a poopulimea…asa se face banu(si cat mai multa publicitate sa fie!).
O analiza inutila care ne spune ca suntem naivi dar nu se spune cu ce ocazie sau in legatura cu ce si ce putem face! Sunt naivi cei care au crezut ca suntem o democratie sau cei care nu mai cred in alegeri ca laxsect 1? Sunt naivi cei care au crezut motivatia NATO+UE despre rezboiul „neprovocat” ? Sau cei care cred ca Putin are dreptate si rusii au fost asupriti in Ucraina ? Sunt naivi cei care au crezut ca UE e o organizatie democratica bazata pe partenariat sau cei care care gandesc ca e doar un alt colhoz doar ca e vestic? Vedeti d-aia nu progresam pentru ca intelectualii nostrii nu inteleg nimic atunci cand fac eforturi si cand nu fac sunt doar slugi repetand propaganda stapanului zilei.
Ce nu a reusit URSS-ul cu planul Valev se implementeaza acum cu UE impreuna cu John Bull si Oncle Sam !
Toate minciunile cu Pol Pot si milioanele de morti au fost demontate de Noam Chomsky!
IL intreb pe autor :cei 64 000 de morti la Timisoara cum ii se par?Adevarat sau fals?
@Mioriţa Oltului:
„Bucovina de nord, herta, Bugeacul, Insula serpilor”
Mizilicuri adica. Trebuie ca sa fii foarte nefericita.
Poftim batista (zdreanţa)! Plangi cat vrei!
Bună tuturor!
„Dar faptul că ne lăsăm duși de nas ca niște naivi incurabili este cel mai rău lucru ce ni se poate întâmpla. Asta înseamnă nu doar că suntem luați drept proști , asta înseamnă că într-adevăr suntem niște proști”.
Așa este! PROSTIE,lașitatea,hoție,oportunism,slugaricie.
Au făcut din România o COLONIE!
De ce nu-i găsim după gratii?
Poporul e mulțumit! Se uita la televizor si zice;”ferească Dumnezeu de mai rău „.
Intelectualitatea autentică,academia română, mediul universitar sunt toate absente din acțiunile care ne fac destinul. Ii lasa pe cei gratulati mai sus cu adjectivele care -i caracterizează să ne conduca spre un dezastru si mai mare decat cel de acum.
AVEM CE MERITAM !
PS. IN POLITICA EXTERA ROMÂNIA ESTE ABSENTĂ.
@Prostia ingroapă Romania, alias TALHARUL de nickname-uri,
Securila bolsevica, esti chiar atat de prostalau, ca nici macar un „nume” propriu nu esti capabil sa-ti atribui?
…………………….
Multi vad, putini cunosc! Romania are un viitor maret, dar multi nu-l vor mai apuca, fie pentru ca nu-l merita, fie pentru ca nu le permite varsta biologica.
„Ceea ce numesti tu „barbarie istorica”/[„decadere istorica”], eu numesc asezarea si cumintenia unui popor, care se dezvolta conform propriului sau geniu, ferit de amestecurile strainilor”
(Mihai Eminescu, raspunsul dat de pseudo-istoricului Panu, citat de catre Lucian Boia in lucrarea sa „Istorie si mit in constiinta romaneasca”).
Om fi noi naivi da’ occidentalii sunt de-a dreptul idi…,ca sunt spalati si apretati pe creier de fro 70 de anisori. Oricum, suntem in pluton si avansam fulminant spre locurile de pe podium.
Pol Pot a fost cambodian si a exterminat cambodgieni .
La noi , exterminatorii romanilor in temnitele obsedantului deceniu au fost straini.
Si daca azi ne intoarcem la anii ’50 e tot datorita lui alde Cornea, Muraru, Simonis, Florian, etc
Băi Rumburkaka, eu votez Șoșoacă, e clar?
Ce pretenții să ai de la pwlime trotinetara,care votează cu leșinații de la usr și reper ,aceste ONG-uri ,care confundă femeia cu bărbatul ,care poate da nască și să aibă ciclul in viziunea lui Dacian
Vot masiv SOS !,de la 4 dimineața merg să aștept deschiderea secție de votare , sunt scârbit de PNL, PSD ,de usr îmi este greața efectiv să vb vomit instant ,la ce ideologie au acolo în acea cloceala globalistă
Un cancer social -1
Stimate d-le Uricaru
Stiți care era definiția orasului indian de secol XVII ?
Un cancer social care parazita hinterlandul rural, un cancer care drena resurse din mediul rural prin taxa de folosire a pământului fără a produce nici-un bun material care să fie folosit de mediul rural deoarece posesorii pământului desigur că locuiau la oraș unde se concentra producția de bunuri și servicii de lux pentru consumul exclusiv a locuitorilor orașului făară absolut nici-o relevanță pentru mediul rural.
Cam așa era și orașul european până la revoluția industriala, revoluție care a schimbat paradigma.
Revoluție care a făcut ca autosuficiența rurală să nu mai fie eficientă.
Revoluție care a deschis statul către schimburi economice reciproc avantajoase cu orașul îi nu doar continua sa belire de către oraș.
Orașele cambodgiene de secol XX erau exact la nivelul Europei de dinainte de revoluția industrială și asupra lor s-a aplicat judecata “morala” a lui Polpot & co.
Ce nevoie avem noi de ei ?
Ce nevoie avem noi hahahaha “fii țărănimii” de pegra cancerului urban care nu sunt în stare nici măcar să trăiască de pe urma muncii lor dacă ar fi să muncească la țară ?
De ce să-i mai plătim ca să “lenevească” la oraș ia să vină la țară și să pună mâna la treabă că treabă este de făcut. Acesta fost argumentul acesta a fost ideea care a dus la “the death fields”
Un cancer social -2
Soluție la probleme economice ale Cambodgiei fel de eronată ca “soluția” găsită la Wansee la probleme economice ale Wehrmachtului, deoarece s-a dovedit experimental că dacă ar fi ca evreii deportați de naziști așa la paușal să trebuiască să trăiască de pe urma muncii lor manuale în folosul Wehrmacht-ului respectivii ar urma să moară de foame în ritm accelerat de la câteva săptămâni la câteva luni ei nefiind capabili de efortul necesitat de volumul de muncă ce le-ar acoperi simpla subzistență. Ipoteza s-a verificat și în cazul revoluției culturale studenții revoluționari de la oraș cu greu și la limita putând să își acopere simpla subzistență deși erau tineri și în putere.
Și asta, dincolo de mâna liberă dată unor psihopați, de a-și satisface poftele sadice.
Unde este rădăcina răului in orașul lui Polpot = orașul feudal din Europa = orașul pre-industrial ?
In schimburile zero sau quasi-zero dintre oraș și sat.
Orașul dădea satului doar taxe și mecanismul de colectare ale acestora ceea ce, era necesar pentru funcționarea în abstract a statului , a mașinăriei militare care menține integritatea statului , dar …. absolut insuficient din punct de vedere moral. Că ce nevoie are țăranul de un stat la care să iobăgească ?
un cancer social -3
Orașul era statul minimal al epocii : armată, poliție, justiție ori ca să vorbim in termenii epocii “the Eral with it’s retenue and army” ori regele/ templul și asimilați și ai lor colectori de taxe pentru a lor armată plus consum de lux, justiția fiind un slujbaș al celui ce deținea trupele de bătăuși ce terorizau zona și colectau taxa lor de protecție.
Acest oraș/stat minimal (armată + lux pentru elită) este greu de justificat moral deși e starea normală de organizare socială în lipsa creșterii economice alimentate prin progres științific și tehnologic.
Deși toxic si parazitar această stare minimală a statului este fundamentul, singurul pe care se poate clădi, statului social statul care a făcut pasul de la auto-subzistență la schimburi economice care să îi fie avantjoase care să depășescă eficiența auto subzistenței.
Ori neo-polpot iștii de azi confruntați cu conservatorii cu cei pentru care moara statului minimal funcționeaza sufiecient de bine recționeză isteric nu vreți să ne dați un stat și pentru noi hai sictir și ba p-a mă-tii ce nevoie avem noi de voi ? Dacă staul nu mai poate fi făcut bun și pentru noi la șmelțcu el și la șmelț și cu voi.
Din nefericire asta nu e cu putința, daca e un alt fel de dacă e să mor o să mor cu voi de gât .
dacă e să fie un viitor mai bun , pentru el avem nevoie de unii dintre voi, dar nu așa cum credeți voi și nu pentru ceea ce credeți voi.