Costreie vrea schimbarea legii penale
„Suntem într-o cultură a violenței pe care trebuie să o combatem cu tot ce se poate.”, a spus Costreie, la emisiunea EuroEducația, găzduită de Euronews.
Pentru a-i proteja mai bine pe profesori, noul ministru cere inclusiv schimbarea legii penale, pe modelul protecției oferite personalului medical, astfel încât atacul asupra unui cadru didactic să constituie circumstanță agravantă.
„Același lucru vrem să-l facem și pentru profesori. Profesorul nu este cu nimic mai prejos decât doctorul. E doctorul sufletul nostru și trebuie să-l protejăm.
„Nu poți să ai bucuria cunoașterii în astfel de contexte în care îți e frică că cineva bagă un cuțit în tine”.
„Ce vreau eu: să avem școli sigure. Sigur nu se poate peste noapte, mai ales că școlile noastre acum sunt cam singure, sunt lăsate oarecum de izbeliște.”, a spus ministrul.
Ministrul Sorin Costreie afirmă că elevii și profesorii trebuie să se simtă protejați.
„Nu poți să faci educație, să înveți ceva, să ai bucuria cunoașterii în astfel de contexte în care îți e frică că cineva bagă un cuțit în tine.”
Mai mulți paznici în școli
Noul ministru al Educației a precizat că îi va cere premierului Luca Niculescu suplimentarea numărului de paznici în școli. De asemenea, a evidențiat că este nevoie și de mai mulți consilieri psihologici.
„Violența nu să o rezolvăm abordând-o local. Nu e o problemă doar a școlii. Este o problemă a noastră, a societății, a comunității. Măsuri concrete: Chiar mâine vrem să cerem suplimentarea numărului de paznici.”, a transmis acesta.
Este vorba despre 1.000 de posturi, a subliniat Costreie, precizând totodată că nu a apucat încă să vorbească cu premierul Luca Niculescu. „La nivelul țării nu sunt multe, dar să se ducă în locuri cheie.”
Mai multă consiliere psihologică
O altă măsură propusă de acesta este de părere că trebuie „întărită” partea de consiliere psihologică în școli.
„Trebuie să mărim – vorbim de mulți ani. Avem nevoie de acești consilieri pentru că ei sunt acei colegi ai noștri care îi văd și îi simt mai bine pe copii.
Copiii nu se văd văzuți și simțiți. Atunci asta naște frustrare. Profesorii de sprijin. A vorbit colegul meu de aceste controale. Nu sunt pe partea punitivă, dar trebuie să întărim complementar și pe aceasta.”, afirmă Costreie.
Ministrul Educației le-a cerut scuze jurnaliștilor care au încercat să-l contacteze joi: „Nu am putut să dau nicio reacție pentru că dădeam una trebuia să dau peste tot, în condițiile în care mâine dimineață este o ședință de Guvern și facem rectificarea.”
Am fost prins într-o dilemă: mă duc mâine dimineață cum trebuie, să înțeleg ce nevoie are Ministerul pe termen foarte scurt și urgent sau stau să dau declarații. Nu sunt închis în turnul de fildeș.”, a spus Costreie.
Cazurile Bistrița și Pitești
Joi dimineață, un elev de la Colegiul Tehnologic „Armand Călinescu” din municipiul Pitești a fost rănit cu o macetă de către un coleg în vârstă de 15 ani. Tânărul a fost reținut de polițiști.
Cazul de la Pitești nu este singurul. Tot în județul Argeș, la o școală din Merișani, o femeie a intrat pe 15 octombrie în școală și, în pauza dintre ore, l-a lovit pe hol pe un elev despre care nepotul ei i-ar fi spus că îl persecută.
În învălmășeală a mai fost lovit un copil. Femeia a fost reținută ulterior pentru 24 de ore și apoi plasată sub control judiciar.
De asemenea, pe 19 octombrie, la o școală gimnazială din Târgoviște, un elev de 14 ani a fost lovit și amenințat cu moartea, pe fondul unor neînțelegeri, de un coleg de clasă.
Ambele cazuri vin la scurt timp după atacul de la Bistrița, unde un elev de 13 ani, din clasa a VII-a, și-a atacat cu un cuțit profesoara de matematică și un coleg de 12 ani.
După incident, au fost emise ordine provizorii de protecție pentru șase elevi și pentru profesoară, iar minorului i-a fost montată o brățară de monitorizare.