Manualele noastre de știință: între Disneyland și școală

Am studiat cu atenție manuale de științe din România, Franța și cele aferente curriculumului Cambridge. Concluzia nu e bună.

România. Deschizi un manual și ești întâmpinat de un asalt vizual: „Reține!”, „Aplică!”, „Verifică!” urmate de culori, cadrane, imagini și chenare suprapuse până la epuizare. Atât de multe elemente simultan încât creierul nu mai poate să se oprească asupra textului, care este, până la urmă, esența oricărui manual. Grafica multor manuale românești de știință este mai potrivită pentru o revistă pentru copii decât pentru o disciplină care pretinde rigoare intelectuală.

Paradoxul dureros este că există texte bune în aceste manuale. Texte solide, bine articulate, cu explicații corecte. Complet îngropate sub un patchwork de exclamații, imagini colorate și elemente grafice care nu adaugă nimic înțelegerii.

Franța. Mă așteptam la altceva. Sistemul francez de educație are o tradiție solidă de rigoare și claritate. Ce am găsit în manualele recente m-a surprins neplăcut: același bombardament vizual, aceeași fragmentare a gândirii, doar că și mai mare decât în România. Nu am reușit să urmăresc firul logic al expunerii, oricât am încercat. Este o degradare vizibilă față de ce era acest sistem acum câteva decenii.

Curriculumul Cambridge. Aici lucrurile stau altfel. Manualele Cambridge, folosite în mii de școli din peste 160 de țări, sunt construite pe un principiu simplu și consecvent aplicat: imaginea există pentru a clarifica un concept, nu pentru a umple o pagină. Textul este precis și progresiv: fiecare paragraf construiește pe cel anterior, fără digresiuni decorative. Textele cer aplicare și raționament. Iar paleta vizuală este deliberat sobră, nu pentru că estetică nu contează, ci pentru că designul este pus în slujba înțelegerii, nu invers. Aceste manuale pot fi folosite și fără un profesor excepțional în față. Dar cu un profesor bun, devin un instrument formidabil.

Înainte de a continua, o precizare care mi se pare esențială: nu autorii și nu editurile sunt vinovații acestei povești. Autorii, în marea lor majoritate cadre didactice și cercetători competenți, scriu texte bune. Editurile fac ce li se cere, pentru că vor să vândă și să obțină aprobarea ministerială. Ambii joacă după regulile unui joc pe care nu ei l-au inventat. Vinovatul real este caietul de sarcini, adică decizia politică și administrativă care a fixat standardele după care sunt evaluate și aprobate manualele. Acolo s-a produs ruptura dintre pedagogie și bun-simț.

Domnule ministru Mihai Dimian, nu știu în ce stadiu se află elaborarea noilor manuale, dar vă adresez o rugăminte simplă și documentată: reintroduceți un principiu de bază al pedagogiei, manualul trebuie să ajute elevul să gândească, nu să îl copleșească vizual.

Știința e clară: Sweller, Moreno, Mayer pot fi ușor citiți. Supraîncărcarea cognitivă, efectul produs de prea mulți stimuli vizuali simultani, este unul dintre cele mai bine documentate obstacole în calea învățării profunde. Creierul uman nu procesează mai bine un concept pentru că este înconjurat de 12 culori diferite și 10 imagini pe aceeași pagină. Dimpotrivă: consumă energie navigând zgomotul vizual, în locul înțelegerii conținutului.

Există o diferență fundamentală între a ilustra un concept și a decora o pagină. Primul ajută înțelegerea. Al doilea o sabotează. Un manual de știință nu trebuie să fie arid, dar trebuie să fie, înainte de orice, serios.

Citesc în caietul de sarcini pentru manuale, stabilit prin ordin de ministru, că acestea trebuie să favorizeze „eficientizarea învățării prin elemente grafice/multimedia și text: alineate, chenare, tabele, culori/nuanțe distincte, marcaje, evidențiere și dimensionarea textelor”. Cuvântul cheie este „favorizează”, și el poate fi interpretat cu discernământ. Problema este că, în practică, interpretarea a produs manuale ale căror pagini par concepute pentru imprimat pe tricouri, nu pentru înțeles în clasă.

Dacă vrem elevi capabili să gândească profund și să susțină o idee până la capăt, trebuie să le oferim spațiu pentru concentrare. Nu un spectacol permanent.

E școală. Nu e Disneyland.