Marxismul cultural sau când cercetătorii opresiunii devin opresori

Opresiunea a fost tematizată, mai întâi, de curentul anarhist de gândire asupra societăţii. Anarhiştii au descoperit că opresorul este statul, iar societatea – victima. Apoi, Marx a căutat factorii de opresiune în procesele muncii din capitalismul industrialist şi în acumulările de capital. În cele din urmă, neomarxiştii au elaborat argumente în privinţa unei opresiuni cu sediu cultural. Viziunea lor este că formele de cultură sunt impuse de interesele opresive ale claselor dominante.

Această decadenţă explicativă (de la statul-opresor la cultura opresoare) li se pare unora un progres. Vârful cel mai recent al progresismului (fundul prăpastiei, pentru tabăra cealaltă) a fost atins în epoca noastră, când anumite pretinse studii culturale (în fapt, doar ideologii) au impus ideea că nu există sex biologic sigur, ci doar genuri fabricate prin opresiune educaţională. La animale, da, există sex biologic sigur, dar la om aşa ceva este întotdeauna o construcţie ideologică – zice ultimul răcnet progresist. Seamănă cu Hoţii strigă „hoţii”? Culmea ideologismului denunţă culmea ideologismului.

Discernământul cultural clasic a fost puternic subminat de preponderenţa studiilor aşa-zis culturale. De ani buni, Shakespeare este analizat în universităţile occidentale doar în chei ideologice. Un absolvent al acestor universităţi nu va auzi niciodată, cu privire la opera lui Shakespeare, despre contextul cultural rozicrucianist din prezentul scrierii acestei opere. Va auzi doar despre contextele culturale din prezentul interpretării actuale. Care nu mai sunt, de fapt, decât deghizamente ideologice cu adevărat opresive. Pe scurt, aşa-zişii cercetători ai opresiunii au devenit opresori. În fond, asta au fost întotdeauna, dar în trecut aveau măşti mai inteligent lucrate.

Neomarxiştii noştri (sincronizaţi de azi pe mâine cu noile tendinţe aşa-zis progresiste) n-au apucat să ştie cum funcţiona discernământul cultural clasic. Ei s-au format de la bun (rău) începutul educării lor în spiritul studiilor culturale. Habar n-au că aceste studii au transformat culturalul în marfă ideologică exact la fel cum capitalismul industrialist a transformat capacitatea umană de muncă în marfă. Azi, culturalul este drastic înstrăinat de sine, aidoma felului în care se desfăşura înstrăinarea de sine a omului în munca salariată din epoca studiată de Marx. Studiată? La fel de ideologizat studiată precât este azi studiul genurilor.