De la condamnarea definitivă, în 2016, a lui Radovan Karadzic (”măcelarul de la Srebrenița”), presa internațională a început să simtă lipsa unui nou ”măcelar” în titlurile sale. Iar ”măcelarul” a reapărut – de data aceasta este noul președinte al Iranului, Ebrahim Raisi, unul dintre judecătorii așa-numitului „complet al morții”, care a condamnat la pedeapsa capitală mii de deținuți politici, în 1988.
”Măcelarul de la Teheran” a intrat în prim-planul presei internaționale chiar înainte de începerea mandatului. A depus jurământul pe 5 august, însă cu o săptămână înainte s-a întâmplat atacul cu drone kamikaze asupra navei Mercer Street, în largul coastelor Omanului. România este implicată direct, căci în urma atacului și-a pierdut viața căpitanul navei, cetățean român. Nava Mercer Street este japoneză, operată de un armator israelian și naviga sub drapel liberian.
Guvernul israelian a pus imediat atacul pe seama autorităților de la Teheran. Același lucru l-au făcut SUA, România, Marea Britanie (a doua victimă a atacului era cetățean britanic). Autoritățile de la Teheran au respins orice implicare. Presa iraniană a relatat că atacul cu drone poate fi o ripostă a Iranului la bombardarea de către Israel a mai multor ținte din Siria.
Atacul din largul coastelor Omanului a fost un cadou neașteptat pentru Israel, care se temea că Iranul și administrația Biden ar putea încheia negocierile de la Viena pentru un nou acord nuclear (și balistic de această dată), după retragerea SUA din acordul negociat de administrația Obama. Noul premier Naftali Bennett încearcă să obțină o rezoluție a Consiliului de Securitate care să pună Iranul cu spatele zid în urma acestui atac, însă șansele sunt slabe, probabil Rusia și China urmând să se opună. Haaretz scrie că a doua variantă pentru Israel este o ripostă sub forma unui atac cibernetic masiv sau a unor explozii în Iran sau Siria. „Nu pot rămâne liniștiți la Teheran, în timp ce aruncă în aer întregul Orient Mijlociu. Încercăm să coalizăm întreaga lume împotriva lor, însă știm că putem acționa și singuri”, a spus premierul israelian. ”Israelul este gata să atace Iranul, da. Suntem în punctul în care este necesară o acțiune militară împotriva Iranului. Lumea trebuie să acționeze împotriva Iranului”, a spus, pe 5 august, ministrul israelian al Apărării, generalul Benny Gantz, fost comandant al armatei.
Momentul atacului ridică mari semne de întrebare – cu câteva zile înainte de începerea mandatului ”măcelarului de la Teheran”, ultraconservartorul Raisi, care este în cărți și pentru succesiunea ayatollahului Ali Khamenei.
”Oare Raisi a ordonat acest atac provocator asupra unei nave deținute de un israelian, cu câteva zile înainte de a-și începe mandatul, când prioritatea lui este ridicarea sancțiunilor impuse de fostul președinte Donald Trump? De ce ar fi făcut asta? Oare Raisi a vrut să-și pericliteze principalul obiectiv diplomatic doar pentru a da o ripostă Israelului într-un război de joasă intensitate pe care-l poartă de ani de zile? De ce ar fi făcut asta? Dacă nu a fost Raisi, atunci să fi fost președintele moderat Rouhani, care să fi ordonat atacul în ultimele ore de mandate, cu riscul de a porni un război cu SUA și Israel pe care țara sa nu-l poate câștiga? Oare atacul a fost executat de indivizi radicali din Gărzile Revoluționare Iraniene, care nesocotesc ordinele?”, se întreabă jurnalistul Pat Buchanan.
În spatele ”măcelarilor” stau de regulă nume importante și guverne importante. În 2006, presa britanică a confirmat o informație care circula de mult timp – ”măcelarul de la Srebrenița” ajunsese la o înțelegere cu guvernul Statelor Unite încă din anul masacrului cu pricina. Washingtonul urma să-i garanteze libertatea lui Karadzic, cu condiția retragerii sale din politica din Bosnia și Herțegovina. Acordul a fost negociat de trimisul SUA în Balcani, Richard Holbrooke. Același Holbrooke, alături de comandantul forțelor NATO in Europa, Wesley Clark, și de viitorul ministru de Externe al Franței, Bernard Kouchner, bătea palma, în 1999, cu șefii UCK din Kosovo, Agim Ceku și Hashin Thaci (ce urmau să devină premieri ai Kosovo independent). Un raport al Consiliului Europei din 2010 arăta că și acestia erau „măcelari” – Thaci și Ceku au devenit liderii unei grupări mafiote implicată în trafic de arme și organe (prelevate de la prizonieri sârbi).
În spatele atacului iranian cu drone soldat cu moartea unui român se află un război al Israelului despre care se vorbește la fel de puțin ca și despre înțelegerea Holbrooke-Karadzic. Este vorba despre ”războiul dintre războaie”, purtat de mai bine de zece ani. Atacurile asupra navelor din Marea Arabiei nu au fost începute de Iran, ci de Israel, în cadrul războiului amintit, o campanie de bombardamente, sabotaje, atacuri cibernetice, asasinate avându-i ca țintă pe cei implicați în programul nuclear Iranian. Israelul a atacat zeci de nave despre care se știa că transportă petrol Iranian, cu încălcarea sancțiunilor internaționale, profitul urmând să ajungă la gruparea Hezbollah din Liban. Cât privește atacurile israeliene asupra navelor, acestea nu s-au soldat cu victime. Atacul iranian, o ripostă la sutele de lovituri israeliene, a produs victime – cetățeni din două state europene.
Consecințele pot fi dramatice. A mai fost un mare război pornit de la un atac asupra unei nave – incidentul din Golful Tonkin, din august 1964, a dus la implicarea SUA în războiul din Vietnam.
De aceea, Pat Buchanan speră că SUA nu se vor lăsa atrase într-un conflict. ”Indiferent cine ar fi în spatele atacului și ce motiv politic ar avea, SUA nu au fost ținta atacului și nu trebuie să reacționeze militar la un atac cu drone neîndreptat împotriva noastră. Nu ne-a însărcinat nimeni să facem poliție în Orientul Mijlociu și nici nu am prosperat în ultimele două decenii, o perioadă în care ne-am autoînsărcinat să fim jandarmii Orientului Mijlociu”, scrie Buchanan.
”Cei care au lansat atacul au vrut să se asigure că nu se va încheia un nou acord SUA-Teheran, că sancțiunile rămân în vigoare și că va exista în continuare posibilitatea unui război între SUA și Iran. Cei din spatele atacului asupra navei deținute de o companie israeliană nu vor ca această posibilitate a războiului să se reducă. Vor ca războiul să devină o realitate. Iar noi nu trebuie să le dăm satisfacție”, încheie Buchanan.
@Anonim: Kennedy. John Fitzgerald.