Merçi, Alex

Criticul literar Alex Ștefănescu are o gândire extrem de clară și extrem de îngustă. Îi mulțumesc (fără nicio ironie) pentru limpezimile din articolul său „Stafia care a bântuit Europa” („România literară” nr. 11, 2019).

Îngustimea fantei prin care apar aceste limpezimi m-a ajutat în chip decisiv să înțeleg de ce, la noi, mulți consideră că nu e bine când PSD face ceva ce nu e rău.

Alex Ștefănescu exprimă presupoziția tacită cea mai adâncă din gândirea acestora și o face cum ei n-ar fi avut îndrăzneala de a o face. El consideră că ar fi bine ca stânga politică să dispară. Apoi, descrie câteva argumente.

Argumentele sale sunt valide, dar n-au nici o legătură cu ideea de stânga. Ceea ce caracterizează aceste argumente nu este stânga politică, ci forma ei de manifestare din epoca de după triumful comunismului bolșevic.

Alex Ștefănescu uită (sau ignoră) că înainte de marșul stângii bolșevice prin istorie, la noi, de pildă, liberalii erau la stânga eșichierului politic, iar la dreapta erau conservatorii.

Altfel spus, stânga și dreapta sunt pure convenții de identificare (cum e diferența dintre proză și poezie). Iar aceste convenții nu sunt statice, ci evoluează. Așa cum proza poate fi poetică, iată că și liberalii au putut reprezenta cândva stânga.

Reperul care se deplasează și, în mișcarea sa, schimbă ceea ce identificăm prin stânga și dreapta, da, acel reper este static: problema justiției sociale.

În vremea când un partid, nu un întreg stat, se însărcina cu soluțiile acestei probleme, era vorba să fie realizată mai multă justiție socială în favoarea intereselor burgheziei, și anume să fie realizată în contra privilegiilor aristocrației. Mai apoi, un întreg stat se însărcina cu soluțiile acestei probleme și în statul acela liberalii erau la stânga.

Comunismul i-a deplasat pe liberali la dreapta, în țările libere (sau în pușcării, în țările ocupate de bolșevici).

În țările libere, la stânga liberalilor au apărut mișcări care cereau ca justiția socială să-i vizeze mai ales pe proletari. Aceste mișcări (neradicalizate) au adus pe lume o concepție încă validă: economia socială de piață. Nimeni n-ar putea fi atât de orb încât să nu vadă binefacerile acestui concept politic.

Azi, mai radicalizate, aceste mișcări de stânga deplasează vectorii justiției sociale către anumite minorități, care sunt considerate defavorizate într-un mod sau altul. Această ideologie occidentală de noua stângă, dacă ar avea o reprezentare de partid și la noi, ar împinge social-democrația spre centru. Ceea ce chiar se străduiește să facă USR, un partiduleț ce are tendința de a deveni ideologul așa-zisei corectitudini politice.

Culmea este că acest USR gândește la fel ca Alex Ștefănescu: ar fi mai bine dacă stânga românească ar dispărea. Diferența este aceea că Alex Ștefănescu s-ar bucura să dispară orice stângă, de oriunde. Ceea ce revine la a dori să dispară Nordul dintre punctele cardinale.

Oricum, la noi sunt mulți aceia care urăsc PSD-ul fără să știe că Victor Ponta începuse să-și construiască propriul său DNA și visa să conducă țara din inima unui stat paralel și s-ar bucura să vadă dispărut acest partid și se înveselesc foarte când îl aud pe Ponta criticându-l pe șeful de azi al PSD.

Aceștia urăsc, însă, chiar ideea de stânga, pentru că nu și-o pot reprezenta mai larg decât lățimea mustății lui Dragnea și mai adânc decât deep state-ul proiectat de Victor Viorel și de nașul său George Maior prin intermediul aceluia care i-a trădat: generalul Coldea.