Mitul creşterii economice nelimitate – drama României

Cine s-ar fi gândit, în urmă cu câţiva ani, că averea noastră reprezentată de gazul din Marea Neagră ar putea fi pusă sub interdicţia utilizării sale? Green Deal exact asta urmăreşte să facă.

Nu lipseşte decât o picătură în paharul amar al situaţiei spre a ne face conştienţi de tragedie. Picătura ar umple paharul dacă cineva cu maximă credibilitate ar prezenta calculul dezvoltării României pe baza utilizării gazelor noastre din Marea Neagră. Paharul ar da peste margini dacă am afla că averea noastră din Marea Neagră este de zece ori mai mare decât ni se spune acum, iar dezvoltarea pe care o putem spera ne-ar aduce în rândul ţărilor din linia întâi.

Urmează, curând, să vină în jocul nostru politic o generaţie mai conştientă de valoarea oportunităţii pe care am putea-o pierde sub reglementările Green Deal.

Ce opţiuni vor sta în faţa acestei generaţii? Dacă rezervele reale de gaz românesc din Marea Neagră ar putea asigura un ciclu lung de dezvoltare (circa 50 de ani), atunci se va pune problema Romexit în termeni de costuri-beneficii care ar putea arăta că avantajele ieşirii noastre din UE ar fi mai mari decât pierderile.

Nicio altă opţiune politică a României pe termen mediu şi lung nu poate fi mai importantă.

Deocamdată se fac demersuri în sens invers: să nu devenim conştienţi de valoarea oportunităţilor ce ni s-ar deschide prin exploatarea şi utilizarea gazelor noastre din Marea Neagră.

Are a fi extrem de important ce fel de conştiinţe (patriotice au ba) vor fi selectate în alegerile politice din România anilor ce stau să vină. Acum, ele se desfăşoară în lipsa unei conştientizări cu privire la oportunităţile ce ne stau în faţă. Nimeni, azi, nu ar avea credibilitatea necesară dacă ar purcede la prezentarea unor planuri de dezvoltare naţională pe termen mediu şi lung. Şi asta e o altă faţă a tragediei spre care ne îndreptăm.

Chestiunea esenţială priveşte şansa noastră de a formata credibilitatea unor personalităţi de mâine care să nu poată fi distrusă de bombardamentele deja bine-cunoscute în războiul psihomediatic. Astfel încât, dacă aceste personalităţi vor spune că merită să ieşim din UE de dragul unei anume dezvoltări independente, în sensul că beneficiile ar fi mai mari decât costurile, atunci să le putem urma fără conflictualitate socială.

Credeţi în şansa aceasta? Credeţi că astfel de personalităţi vor mai fi formatabile în era deconstructivismului psihomediatic în care am intrat?

Actualul premier se laudă cu prognoza FMI privitoare la creşterea noastră economică. FMI nu spune câtă creştere va veni din consum şi câtă din investiţii, dar ne amintim că liberalii au criticat creşterea din vremea lui Dragnea: nu era bună pentru că ar fi venit mai ales din consum, ceea ce dezechilibra balanţa noastră de plăţi, pe importuri ducându-se mai multe resurse financiare decât veneau din exporturi.

Politizarea creşterii economice este o manevră facilă şi la îndemâna oricărui fel de opoziţie. Ce nu spune niciun fel de guvernare şi niciun fel de opoziţie este că modelul ce urmăreşte creşterea economică nelimitată este pricina principală pentru deteriorările ecologice atât de intens clamate în ultima vreme, dar şi pentru diminuarea accelerată a resurselor naturale. Reducerea emisiilor de carbon nu este o soluție viabilă pentru reducerea încălzirii globale, dar este o soluție bună pentru prelungirea duratei ce a mai rămas pentru extragerea petrolului de la 50 la 100 de ani. Dacă ar fi cunoscută realitatea că rezervele de petrol sunt în faza lor istoric-terminală, ar fi grav bulversate bursele care stabilesc prețul produselor petroliere. Cei puternici ar fi ispitiți să-și facă rezerve artificiale, cumpărând produse petroliere la prețuri foarte ridicate.

Trecerea lină peste faza istoric-terminală a rezervelor de petrol are în față un secol care este obligat să revoluționeze consumul mondial de energie prin trecerea la exploatarea surselor solare și eoliene de electricitate. Surse noi e necesar să fie descoperite. Acest secol – zic cei mai cinici – are nevoie de o ordine globală dictatorială dacă vrem să avem o tranziţie lină, fără războaie devastatoare.

Cheia în acest joc are a fi însă trecerea de la modelul creşterii fără limite la un model nou, o creştere limitată consensual ori prin dictat, ceea ce are a fi totuna cu un model de stagnare controlată. Cei prinşi în stări de subdezvoltare nu vor mai avea şansele pe care le-au avut până acum să pornească rapid spre dezvoltare. Vezi drama românească determinată de aplicarea Green Deal asupra rezervelor noastre de gaz.

Această paradigmă explicativă ar putea lămuri de ce atât de mulţi şefi de guverne au acceptat o nouă normalitate cu prilejul pandemiei?

Publicul nu a avut şi nu are acces la studiile strategice despre finalul erei petroliere, dar nu este realist să gândim că strategiile în vederea acestui final nu au fost elaborate.

Green Deal are în spate mulţi ani de dezbateri şi negocieri.

De ce principiul ecologic nu a fost luat în serios mai demult, ci abia acum, când echilibrele naturale ale planetei sunt deja grav avariate? Desigur, pentru că nu a existat un interes economic consensualizat. Pericolul epuizării resurselor fosile ale planetei a consensualizat cât de cât acest interes. Dacă nu ar fi apărut un minim consens, nevoile locale pentru energia extrasă din astfel de resurse ar fi putut tulbura grav şi pe termen lung nu doar echilibrele naturale, ci şi pe cele geopolitice.

Avem aici, în chestiunea tranziţiei către o nouă eră energetică, o justificare suficient de tare a globalismului actual?

Întrebarea ce se iveşte imediat este dacă globalismul de mâine va mai fi la fel de puternic determinat de limitele resurselor energetice. În cazul în care vom găsi surse nelimitate pentru aceste resurse, avem a ne aştepta la un globalism cu faţă mai umană? Totul depinde de ceea ce cultura generală de mâine are a înţelege prin vechea noţiune de om. Dacă bătăliile economice ale viitorului vor fi focusate pe producţia de roboţi şi cyborgi, s-ar putea să apară oil-nostalgia. Epoca de aur a petrolului – se va spune.

Viitorul consens are a căuta reguli împotriva creşterii economice nelimitate. Mitul acestui fel de creştere este cel care a comandat spiritul războinic al economismului. Cu atât mai războinic ar putea deveni acest mit dacă vom putea trimite în luptă şi roboţi.

Revenind în prezent, avem a constata că Green Deal este folosit şi în cheie politică de control asupra concurenţei economice. Altminteri nu putem explica de ce României i s-au respins proiectele de irigaţii. Deşi unele voci spun că noi înşine am renunţat la ele ca să putem mulţumi, din miliardele acelea, clientela actualei guvernări.