Miturile epocii clasice, transformate în personaje de televiziune

Până la 4 iulie se desfăşoară în localitatea umbriană Spoleto „Festivalul celor Două Lumi”, ajuns la a 53-a ediţie. 39 de spectacole, 85 de întâlniri şi 8 expoziţii atrag aici un public numeros, din oraş şi din afara lui. Situat în inima Umbriei, Spoleto păstrează amintirile teatrelor romane, urmate de cele ale Renaşterii, ale edificiului […]

Miturile epocii clasice, transformate în personaje de televiziune

Până la 4 iulie se desfăşoară în localitatea umbriană Spoleto „Festivalul celor Două Lumi”, ajuns la a 53-a ediţie. 39 de spectacole, 85 de întâlniri şi 8 expoziţii atrag aici un public numeros, din oraş şi din afara lui. Situat în inima Umbriei, Spoleto păstrează amintirile teatrelor romane, urmate de cele ale Renaşterii, ale edificiului […]

Până la 4 iulie se desfăşoară în localitatea umbriană Spoleto „Festivalul celor Două Lumi”, ajuns la a 53-a ediţie. 39 de spectacole, 85 de întâlniri şi 8 expoziţii atrag aici un public numeros, din oraş şi din afara lui.

Situat în inima Umbriei, Spoleto păstrează amintirile teatrelor romane, urmate de cele ale Renaşterii, ale edificiului din lemn, ridicat la 1700, sfârşind cu „Teatrul Nou”, construit în secolul al XIX-lea. Întreaga localitate s-a dezvoltat, de altfel, ca un spaţiu scenic, având ca fundal minunate palate, cu pieţe a căror perspectivă este întotdeauna inedită.

Fondat în 1958 de compozitorul Gian Carlo Menotti, festivalul, destinat iniţial operei, găzduieşte în fiecare vară, la sfârşitul lunii iunie şi începutul lui iulie, o paletă largă de concerte, spectacole de operă şi dans, piese de teatru, expoziţii de artă vizuală şi sesiuni de discuţii ştiinţifice. Gian Carlo Menotti a intenţionat să pună faţă în faţă, la fiecare ediţie, cultura europeană şi cea americană, idee întărită de înfiinţarea unui festival geamăn, „Spoleto Festival USA”, în mai-iunie, la Charleston, în Carolina de Sud. Timp de 15 ani, cele două festivaluri s-au completat reciproc. Neînţelegeri între organizatori au dus apoi la separarea lor. Numele însă a rămas.

Este dificil de sintetizat programul acestui festival care a durat trei săptămâni şi care a animat oraşul umbrian. Ediţia din acest an a fost inaugurată cu opera inedită „Gogo No Eiko” a muzicianului german Hans Werner Henze, şi are pe afiş mari personalităţi ale artei europene şi americane: Bob Wilson, Peter Brook, John Neumeier Fanny Ardant, John Malkovich.

Premieră absolută, opera compozitorului german, care este bazată pe romanul omonim al japonezului Yukio Mishima, a fost prezentată la „Teatro Nuovo”, cu Orchestra Simfonică din Milano, dirijată de Giorgio Ferrara, care este şi directorul artistic al Festivalului. De un interes special s-a dovedit prezenţa prestigiosului actor şi regizor John Malkovich, care a prezentat „The Infernal Comedy”, un musical de Michael Sturminger pentru orchestră barocă şi două soprane, un spectacol hibrid între operă şi teatru, care a cunoscut deja aprecierea publicului şi criticii la Los Angeles şi Viena. Malkovich interpretează rolul lui Jack Unterweger, scriitor, seducător şi criminal în serie austriac.

La doi ani după marele succes cu „Opera de trei parale”, Berliner Ensemble, Robert Wilson şi Rufus Wainwright prezintă la Spoleto, în premieră absolută, „Shakespeare Sonnets”. Wilson a ales 25 de sonete ale marelui Will şi le-a folosit ca un pretext pentru a pune în scenă personaje tipice ale operei shakespeariene: bufonul, nebunul, Doamna neagră, Cupidon… Totul pe muzica originală a celebrului cantautor american Rufus Wainwright.

Un spectacol semnat Peter Brook, „Eleven and twelve”, inspirat din cartea „Vie et enseignement de Tierno Bokar – Le Sage de Bandiagara” (Viaţa şi învăţăturile lui Tierno Bokar – Înţeleptul din Bandiagara) de Amadou Hampatè Bâ, la care a recurs şi pentru mai vechiul spectacol „Tierno Bokar”, este axat pe conceptele de durere, violenţă, furie. O meditaţie teatrală asupra dumnezeirii. Şi tot în zona teatrală, să menţionăm un spectacol-omagiu lui Vittorio Gassman, la zece ani de la moarte, „Troilus şi Cresida”, pus în scenă de Piero Maccarinelli, cu Michele Placido. Ropote de aplauze a smuls acest spectacol în care personajele mitice ale epocii clasice au fost transformate în staruri TV. Elena din Troia a devenit o bombă sexy care cântă şi dansează un erotic „Qui sas” şi care explică spectatorilor că „pentru a deveni star ai nevoie de publicitate şi trebuie să frecventezi cercurile potrivite”. Michele Placido, actorul care a încântat publicul în rolul comisarului din „La Piovra”, apare în smoking. Totul este transpus în zilele noastre, regele Priam exclamând, la un moment dat, „Închideţi celularele!” şi încheie spectacolul cu replica „Fiţi atenţi la idolii de astăzi şi la starurile de fum”.

De un success impresionant s-au bucurat spectacolele „Per non morire de mafia”, al lui Pietro Grasso, şi „Actorul care dansează” cu Pippo del Bono.

Importante companii internaţionale au animat scena dansului, începând cu un program pe muzică de jazz, al companiei newyorkeze „Lar Lubovitch Dance Company”, continuând cu „Cedar Lake Contemporary Ballet” din Canada şi culminând cu „Hamburg Ballet”, care a prezentat „Lumea lui John Neumeier”, vestitul balerin şi coregraf.

Pe lângă opera amintită, programul muzical cuprinde tradiţionalele concerte de la amiază, o seară Chopin, un concert al ansamblului poliţiei, pentru a menţiona numai câteva, sunt de reţinut „Mahler”, un monolog pe muzica marelui compozitor, scris de Massimiliano Finazzer Flory, povestit de Quirino Principe, unul dintre cei mai importanţi muzicologi contemporani, o poartă deschisă către lumea fascinantă a compozitorului. Un alt monolog, scris şi dirijat de Gabriele Vacis pentru vocea lui Valerio Binasco, „Crociate” (Cruciade), se constituie într-o meditaţie asupra toleranţei între rase şi religii, ajungând la concluzia că, de fapt, din Evul Mediu până astăzi lucrurile nu s-au schimbat foarte mult.

O seară de muzică şi poezie, „Chants d’Est”, datorată celebrei actriţe bine cunoscute de publicul român, Fanny Ardant, împreună cu Ansamblul de Cameră San Carlo din Napoli, dirijat de Gennaro Coppabianca, având-o ca punct central de interes pe violoncelista Sonia Wieder-Atherton, a îmbinat sunetele compoziţiilor de Rahmaninov, Prokofiev, Martinu, Mahler cu muzica versurilor semnate de Rilke sau Ţvetaeva. „Am ales poeziile nu după un fir raţional, ci mai curând emoţional”, a mărturisit Fanny Ardant presei italiene. „Nu vreau să dovedesc nimic Occidentului. Estul este leagănul Europei. Mă simt aproape de spiritul balcanic prin temperament: veselia şi întoarcerea vinovată către melancolie”, a continuat actriţa. În ceea ce priveşte relaţia ei cu muzica, Fanny Ardant a mărturisit că rolul Maria Callas a fost foarte dificil, pentru că „un film despre o persoană care a existat cu adevărat devine foileton” şi că pasiunea ei merge către Mozart. O paralelă între munca actorului şi cea a instrumentistului o constituie raportul fizic cu instrumentul, fie el corpul artistului sau instrumentul muzical: „Spun, de obicei, că violoncelul este femeie, iar pianul, bărbat. Când găsesc un CD care-mi place, îl ascult luni de zile. Şi nu numai mzică clasică, dar şi fado”, a declarat ea. În afară de muzica preferată, Fanny Ardat a vorbit şi despre seducătorii pe care i-a întâlnit în carieră: „Gerard Depardieu şi Vittorio Gassman”, incluzând în arsenalul seducţiei şi muzica lui Riccardo Muti, iar despre regizori a afirmat: „Eu împart lucrurile în cele care mă emoţionează şi cele care mă lasă indiferentă. În prima categorie îi amintesc pe Daniele Luchetti, Paolo Sorrentino, Nanni Moretti, care, în noul său film, a făcut cea mai bună alegere cu Michel Piccoli în rolul Papei. Şi o admir pe Monica Bellucci, pe care o găsesc solară şi plină de sinceritate”. Un alt subiect la care s-a oprit actriţa franceză a fost rolul femeilor în cinematografia franceză: „De la Louis Malle la întregul Nou Val, femeile au fost coloana vertebrală a cinmatografului francez. Plec de la ideea că de la Homer încoace s-a povestit tot ce se putea povesti. Să găsim o nouă modalitate de a povesti lucrurile deja ştiute”, a concluzionat Fanny Ardant.

Spaţiul expoziţional a fost rezervat anul acesta tinerelor talente, găzduind, pe lângă expoziţii, şi numeroase workshopuri, iar la capitolul cinema, cel mai mare interes l-a stârnit filmul documentar „Noi, cei care am făcut La dolce vita”, un itinerariu ale realizării celebrei pelicule a lui Fellini, realizat de Gianfranco Mingozzi.

În 4 iulie, dirijorul şi violonistul venezuelan Diego Matheuz, în vârstă de 25 de ani, va fi la pupitrul Orchestrei Simfonice „Giuseppe Verdi” din Milano, pentru Concertul Final din Piaţa Domului din Spoleto. Programul cu Dansurile Simfonice din „West Side Story” de Leonard Bernstein şi „Simfonia I” de Gustav Mahler va încheia ediţia din acest an a „Festivalului celor Două Lumi”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.