Morala inversată

Morala inversată este determinată de lipsa ierarhiei. Sau, mai bine spus, ierarhia inversată îşi impune morala. În România moralei inversate, „băieţii deştepţi” hăcuiesc economia naţională, iar interlopii fac nuntă sub protecţia poliţiei. Maneliştii şi vrăjitoarele nu plătesc impozite, iar tupeiştii de mahala se impun în detrimentul legilor. Vechii greci se temeau de ceea ce defineau prin „kako-craţie”, adică „puterea celor mai răi”, „celor mai proşti”, realitate care prefigurează anarhia. Termenul vine din unirea cuvintelor „Kakos”, adică mai „prost”, şi „Cratos” – „putere”. De aceea au oferit puterea „celor mai buni”, „celor mai luminaţi”, numiţi „aristos”, de aici şi cuvântul „aristocraţie”. Astăzi, kako-craţia românească se teme, organic de-a dreptul, de cuvântarea simbolică a fostului rege Mihai în faţa celor două camere parlamentare.

Proştii sunt solidari în faţa binelui. Omul inteligent preferă cel mai adesea să trăiască singur; nu izolat, cât în apropierea idealurilor sale şi mai puţin înconjurat de cei asemenea lui. De această aparentă izolare profită solidaritatea proştilor şi mediocrilor, care nu suportă prezenţa omului diferit. Îl marginalizează şi apoi îl ucid impunându-i perpetua învârtire în „cercul barbar şi fără sentiment” al veşnicei amânări. România pare să fie în aşteptarea unui salvator care-şi refuză venirea.

Morala inversată şi slujitorii ei se feresc de simboluri ca dracul de tămâie. Este o spaimă trăită colectiv, o spaimă de haită bântuită şi este o reacţie de stol, de banc de peşti, de turmă care simte de la distanţă primejdia. Colectiv. Şi reacţia este colectivă. Un fost şef de stat, cu o istorie şi o mitologie încă vii, se va adresa poporului său într-un moment foarte sensibil al vieţii sale. Şi este foarte dificil deoarece mesajul va fi primit de generaţii foarte diferite, în timp ce aceea căreia îi aparţine vorbitorul aproape că s-a stins. Dar până şi aici, Morala inversată priveşte cu frică, o cuprind frisoane puternice, îşi freacă mâinile şi vociferează steril.

Înţelepciunea populară a păstrat în numeroase sintagme prezenţa moralei inversate: „dacă eşti bun eşti prost”, „hoţul neprins este negustor cinstit”, „pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti”, „bună ziua ţi-am dat, belea am căpătat”, iar de undeva, din zona urbanului, se mai aude strigarea cu „facerea de bine”. Primejdia moralei inversate a fost descrisă de intelectualii români cu peste o sută de ani în urmă. Şi pentru ei, această primejdie însemna anarhie. La 1870, publicistul Mihail Anagnoste („Unde am ajunsu”, maiu 1870, Bucuresci, Tipografia Curţii – Lucrătorii Sociali), afirma că „Istoria toată dovedeşte, că împărtăşirea obştii la treburile statului, mai ales în alegerile legislative, fără învăţătură înaintată şi obştească, fără moravuri curate şi religioase, a fost totdeauna pieirea societăţilor”. Iar această realitate socială, a împărtăşirii obştii necultivate şi needucate la treburile statului, cu trecerea timpului va determina o malformare socială care, în viziunea lui Anagnoste, ar urma să se desfăşoare astfel: „După placul nedestoiniciei şi a patimilor, nu după datorie, anarhie care se sfârşeşte neapărat prin despotism. Carul nemai mergând, prin bună şi dreaptă înţelegere, între toţi, unul, mai cutezător şi mai prefăcut, se face cârmaciul tuturor”.

Nicoale Filipescu a descris în „Munca şi funcţionarismul” (1908) cum ar funcţiona mecanismul unui stat socialist cu o morală şi o ierarhie inversată: „În statul socialist, cei mai mulţi vor râvni la locurile de inspectori, foarte numeroase în toate planurile de organizare socialistă. Neapărat este mai plăcut să supraveghezi pe alţii decât să munceşti tu însuţi. (…) Funcţiile subalterne care cer mai multă muncă vor fi părăsite întrucât răsplata e aceeaşi, statul dând tuturor cât le trebuie ca să trăiască. E fatal aceasta”. Cum vor arăta respectivii „inspectori” după două-trei generaţii de guvernare „socialistă”? Ei bine, „vă închipuţi un senior feudal, un baron din Evul Mediu, mai tiranic decât aceşti inspectori ai muncii, care vor hotărî nu numai partea ta de muncă, dar şi felul de muncă ce ţi se impune şi cu biciul te vor sili să-ţi împlineşti partea de muncă!”.

Şi apoi, acelaşi Nicolae Filipascu descrie realitatea ţării noastre din ultimii 70 de ani, adică din anul 1948 şi până în prezent: dacă într-un stat „socialist” elitele vor fi ignorate şi înlăturate în urma unui cataclism istoric şi apoi înlocuite de clientelismul politic, vom avea următorul „raţionament”: „Tu, judecător comunal, nu eşti capabil să hotărăşti despre o deschidere de drum; tu, jurat, nu poţi să judeci o calomnie ce s-a produs în cercul restrâns al comunei tale; tu, primar, nu poţi să sapi un şanţ ori să croieşti un drum, dar eşti vrednic ca să hotărăşti despre politica externă şi internă a României! Ei bine, aceluia căruia nu se poate da de făcut un şanţ ori un uluc noi nu-i dăm pe mână destinele ţării”.

Desigur, putem spune că sunt şi alte ţări europene care au lideri cu probleme de moralitate, însă societatea nu este cangrenată de o ierarhie inversată. Într-o astfel de ţară, realele valori se sting închise într-un vast penitenciar cultural al marginalizării. Gândindu-mă la această crudă realitate din ţara mea, mi-am adus aminte de cuvintele unui mare scriitor german, Ernst Jünger, scriitor care s-a stins de multă vreme şi care nu a visat niciodată „orbitor” să cucerească Premiul Nobel: „S-ar spune că Dumnezeu şi-a întors faţa de la cei buni şi de la drepţi, nu mai protejează decât pe cei a căror unică dorinţă este să arunce pământul în aer. Poate că se gândeşte ca odinioară înaintea potopului la noua creaţiune?”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.