Negocierile cu privire la republica separatistă transnistreană în formatul „5 +2” vor avea loc la mijlocul lunii februarie în Liov, Ucraina. Confirmarea în acest sens a venit din partea ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, făcută în cadrul unei conferințe de presă cu omologul său ucrainean, Leonid Kojara, transmite UNIMEDIA, citând agenția de presă Ria Novosti.
„Sper că la aceste discuții vom fi capabili să venim cu unele idei care vor accelera procesul de creare a condițiilor necesare pentru inițierea unei dezbateri politice”, a declarat Lavrov.
Oficialul rus a precizat că aceste condiții presupun „acordul cu privire la modul de soluționare a problemelor care deocamdată împiedică stabilirea încrederii între Chișinău și Tiraspol, dar și probleme care ar trebui să fie soluționate pentru a oferi un trai mai confortabil pe ambele maluri ale Nistrului”.
Potrivit ministrului rus, este vorba despre probleme economice și cele legate de transport. „Odată ce aceste probleme vor fi soluționate cu succes, se vor crea treptat condițiile necesare pentru a începe discuții privind statutul politic al Transnistriei”, a mai spus sursa.
Pe 13 și 14 ianuarie la Cernăuți are loc întrevederea Miniștrilor de Externe ai Federației Ruse, Serghei Lavrov, și Ucrainei, Leonid Kojara. În cadrul reuniunii sunt abordate inclusiv subiecte ce țin de probleme frontaliere și reglementarea conflictului transnistrean.