Provincialismul politic este atunci când… Evident că acest „atunci când” nu duce la o definiție. Dar la o descriere poate duce. Așadar provincialismul politic este atunci când urmărim evenimentele ca să vedem cine are dreptate. O aiureală: dreptatea apare în exercițiile juridice, nu în cele politice.
Ce ar trebui să urmărim în cele politice? Jocul intereselor legitime. Din interiorul politicii, urmărim satisfacerea lor. Din exterior, în poziția observatorului, ori a comentatorului ar trebui să fim capabili să înțelegem care sunt interesele legitime ale actorilor politici și care nu sunt.
E legitim interesul care va fi supus votului la referendumul din 6 și 7 octombrie?
Răspunsul la această întrebare a fost considerat de fiecare tabără de la sine înțeles în numele faptului că, simțeau taberele, dreptatea e de partea lor: fie ea o dreptate tradiționalistă, fie ea una progresistă.
Dar nu despre dreptate va fi votul acela, ci despre constituționalizare. Ar fi oare normal să constituționalizăm ceva despre practicile religioase? Tot ce putem constituționaliza este un principiu: libertatea credințelor. Atunci de ce ni se pare normal ca un alt fel de libertate (aceea de asociere în vederea vieții de cuplu familial) să fie limitată constituțional în practica ei?
Nu admir cuplurile homosexuale. Dar țin la acuratețea constituționalizării pe care vrem să o exersăm. Dacă, mai întâi, am fi avut o largă dezbatere publică despre parteneriatele civile și despre drepturile ce vrem să decurgă din aceste parteneriate (drepturi, desigur, limitate în raport cu cele ce decurg din căsătorie), am fi procedat normal. Normal, zic. Nu zic democratic, fiindcă și modificările la Constituție au căi democratice. Normal ar fi să ne întrebăm mai întâi pe noi înșine cât de largă ne poate fi toleranța și abia apoi să ne întrebăm cât de strâmtă o vrem. Abia dacă am fi constatat că lărgirea toleranței noastre poate amenința ceva fundamental din viitorul familiei tradiționale, abia atunci am fi fost îndreptățiți să cerem limitări constituționalizate ale cuplurilor familiale. Și probabil că, la capătul unei dezbateri serioase, am fi putut refuza partenerilor civili dreptul de a înfia copii, astfel că teama care ne-a condus la acest referendum ar fi dispărut pentru o vreme. Altădată, în viitor, poate că am fi căzut de acord ca partenerii civili să primească dreptul de a înfia copii. Atunci ar fi fost îndreptățită o referandare a acelui drept. Cine suntem noi, această generație, să inventăm principii constituționale de limitare fără să trecem prin jocurile normale ale legiferării care limitează sau delimitează ceva?
Geniul lui Caragiale se arată, din nou, a fi profetic: da, pot exista și constituționalizări murdare. Curat murdare.
@Neica Nimeni (II): Ïn ce ma priveste, am cunoscut (fiindca s-a pensionat) un proprietar de curatatorie chimica homosexual declarat, dar împotriva casatoriei gay. Tipul e de-o ordine si de-o curatenie exemplare, îi place sa spele si sa calce, sa stearga de praf, în curatatoria lui e un pahar, tipul se simte femeie. Si ma duceam cu bucurie la curatatoria lui, fiindca stiam ca n-am nici o sansa sa m-agatze, ori sa-mi vorbeasca urât. Ma simteam în siguranta. E drept ca nici tipul nu s-ar fi pretat la travesti-uri. Fiecare cu viata lui (dar fara copii, pentru cuplurile de barbati, desi … desi, la sate, mai ales, diferenta între un barbat si-o femeie era si-a si ramas mai mica, ele, „barbatoase” si la aceleasi munci grele cu barbatii.Plus diferentele faciale, foarte mici. Iar bunicii îsi cresc nepotii în aproape aceeasi proportie cu bunicele. Si copilul, si tot dupa Freud, Pater Noster, e bântuit de principiul placerii. La fel animalelor. Care, culmea, dar si ele au instincte homosexuale…Asa ca-i vorba de ordinea fireasca a lucrurilor). Procreatia pentru altul, din partea unei femei, e, totusi, sclavie: tipa nu exista decât drept corp, obiect, capul nu-i conteaza, si de parca la Renastere ori în tarile musulmane, cu 10 copii. Ce-am spus privind homosexualitate („mod de viata îmbâcsit si comunitar” + autoproclamarea barbatilor ca fiindu-le superiori femeilor), mentin. Cu atât mai mult cu cât homosexuali (in afara de barbatii „normali”, dar cu „experiente”), sunt, în marea majoritate a cazurilor, barbatii timizi, care n-ajung la performante cu femeile, carora le e frica de femeie, de privirea si de judecata ei de valoare-n ce-i priveste. Si-am dreptate ca homosexualitatea e comunitara, fiindca-n unele tari (în Canada, de pilda), e vorba de cartiere-ntregi de gay, cum e vorba si de cartierele etnice. Tipii sed „în cercul lor strâmt”.
@Ileana Rollanson [2] La fel trebuie protejata institutia adoptiei minorilor. Nu neg ca printre homosexuali exista si vor exista oameni de mare valoare profesionala, culturala, artistica. de asemenea, nu neg ca acestia nu ar fi capabili sa creasca, sa formeze, sa educe corespunzator un copil.Totusi, copilul ar creste intr-un mediu, in opinia mea, viciat care, volens nolens, il va influenta in mai mare sau mai mica masura. Stiu. Suna a povestea cu drobul de sare, dar sunt adeptul principiului paza buna trece de primejdia grea. In ce priveste combinatia „normal dar cu experiente”, dati-mi voie sa fiu reticent, ba chiar in dezacord. Esti sa nu esti homosexual. Cale de mijloc nu vad. Bisexualismul este un alt tip de devianta care imi pare chiar mai degenerat decat homosexualismul, pentru ca homosexualul este un om care se naste cu un „defect” si asta e. Nu le amesteca. Dar asa-zisul bisexual este un agent de coruptie sexuala mult mai pervers si, simultan, mult mai nociv. Iar de astia nu prea ai cum sa te feresti, pentru ca, de obicei, afli prea tarziu cu cine ai de-a face. Chestia cu sorgintea comunitara a homosexualitatii este si ea apta pentru dezbateri, pentru ca eu consider ca aici avem o forma de materializare a proverbului „Cine se aseamana se aduna”. Dar, daca „tipii sed ‘in cercul lor stramt'” n-au decat. Nu ma deranjeaza si nu intentionez sa le tulbur recluziunea.
@Ileana Rollason [1] Mda. Densitate informationala destul de mare in postarea facuta. Necesita un pic de reflectie. Pacalicioasa in acelasi timp pentru ca te momeste sa contempli subiectul si sa „uiti” cauza dezbaterii. Am cunoscut si eu homosexuali. Privindu-i detasat(atat cat sunt in stare si, marturisesc, marja tolerantei mele este destul de mica, fara a cadea insa in latura extrema) i-am vazut ca oameni aparent normali. Totusi …. un anume „ceva” mi-a stat intotdeauna in gat si comunicarea cu acestia s-a derulat putin fortat, detasarea fiind trei sferturi simulata. Chiar daca nu am nimic impotriva lor atata vreme cat nu imi „baga degetele in ochi” cu privire la „calitatea” lor sexuala, consider ca raman o problema sociala care trebuie sa ramana in atentie. Extinderea „fenomenului” poate avea repercusiuni demografice si poate constitui un nedorit (din punctul meu de vedere) vector de schimbare culturala. Ma gandeam insa la motivarea d-voastra si anume cea cu superioritatea barbatului fata de femeie, mie facandu-mi impresia ca o astfel de atitudine nu justifica homosexualitatea, ci mai curand latura de dominanta a sado-masochismului. Dar poate ca ma insel. In fine. Raman convins ca institutia casatoriei trebuie totusi protejata. Monosexualii pot forma cupluri care, nefiind interzise expres de lege, pot fiinta fara nici o problema.