NASA va lansa spre Marte, sâmbătă, roverul Curiosity, cel mai sofisticat robot creat de Agenţia spaţială americană.
Curiosity sau „Mars Science Laboratory” (MSL), care ar trebui să ajungă pe Marte în august 2012 după o călătorie în spaţiu de 570 de milioane de kilometri, este „cu adevărat un robot excepţional, a cărui capacitate depăşeşte de departe tot ce am lansat până acum spre alte planete din sistemul nostru solar”, a declarat, miercuri, Colleen Hartman, directorul adjunct al programului de misiuni ştiinţifice din cadrul NASA.
În timpul misiunii sale de explorare, care va avea o durată de doi ani tereştri – un an marţian -, robotul Curiosity, alimentat cu un generator nuclear, va încerca să afle dacă planeta Marte oferă sau a oferit în trecut condiţii propice pentru dezvoltarea vieţii microbiene.
Lansarea roverului Curiosity la bordul unei rachete Atlas V, de la baza Cape Canaveral din Florida, este prevăzută a avea loc sâmbătă, la ora 15.02 GMT, în deschiderea unei ferestre de lansare ce are durata de o oră şi 43 de minute. Şansele ca starea vremii să fie favorabilă sunt evaluate la 70%.