Nazare: Reformele aduc finanțare ieftină

Ministrul spune că prin discuţii şi negocieri intense am reuşit să salvăm finanţarea unor proiecte esenţiale.

De L.V.
Nazare: Reformele aduc finanțare ieftină

FOTO: Alexandru Nazare / Facebook

Ministrul spune că prin discuţii şi negocieri intense am reuşit să salvăm finanţarea unor proiecte esenţiale.

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, aprecia miercuri, după decizia CCR privind pensiile magistraţilor, că este „un semnal de corectitudine aşteptat de întreaga societate”, fiind „piesa lipsă dintr-un puzzle al normalităţii”.

Într-o postare pe Facebook, ministrul insistă arătând joi că ”fiecare pas corect făcut înseamnă mai multă încredere din partea piețelor și costuri mai mici de finanțare pentru România”.

”După decizia de ieri a CCR privind reforma pensiilor speciale — o reformă esențială, cerută și de UE pentru accesarea fondurilor din PNRR — obligațiunile României pe 10 ani s-au ajustat cu aproximativ 10 puncte de bază într-o singură zi și sunt cu circa 40 de puncte de bază sub nivelul de la începutul anului”, scrie Nazare.

”Dobânda la care se împrumută România a coborât spre aproximativ 6,4% pe an, cel mai scăzut nivel din ultimii 2 ani.

Scăderea dobânzilor la credite va veni treptat, însă faptul că statul se împrumută mai ieftin este un prim pas necesar.

Iar consecvența reformelor se va vedea direct și în buget, prin cheltuieli mai mici cu dobânzile pe termen lung — adică mai mulți bani pentru investiții și dezvoltare.

România merită încrederea tuturor”, conchide Nazare.

Citește și Decizie istorică la CCR: pensiile speciale vor fi tăiate!

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.