Ne paște o nouă criză economică

Motivele Ministerului Finanțelor de a incrimina neplata contribuțiilor și a impozitelor prin ordonanță de urgență au rolul de a-i intimida pe agenții economici, consideră Gelu Diaconu, fost șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Actul normativ nu ar putea să fie aplicat, pentru că nu se va putea demonstra reaua-credință a celor care nu vor să plătească dările la stat în termen de 30 de zile. Mai mult, Diaconu susține că entitățile statului, conduse politic, sunt cele care „sabotează“ economia, prin întârzierile la plată.
El avertizează că, din cauza măsurilor populiste, în anul viitor se va declanșa o nouă criză economică.

Analiza fostului șef al ANAF arată că măsurile economice și fiscale de anul acesta au creat dezechilibre puternice în bugetul statului. Vinovat de „sabotarea“ economiei este chiar statul, prin măsurile populiste pe care le-a luat, dar și prin neacordarea la timp a subvențiilor. Toate acestea conduc la întârzieri la plata serviciilor și a bunurilor achiziționate de la unitățile private, ai căror administratori sau patroni riscă închisoarea dacă nu achită în 30 de zile și cu prioritate contribuțiile sociale și impozitele la bugetul statului.

Cotidianul: Cum apreciați proiectul Guvernului privind combaterea evaziunii fiscale?

Gelu Diaconu: În incertitudinea încasărilor viitoare la bugetul 2018, generată de modificarea cadrului de reglementare fiscală prin trecerea contribuțiilor în sarcina angajatului și, mai ales, reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%, autoritățile au considerat necesară revenirea la o prevedere care a existat până în 2015. Potrivit acesteia, constituie infracțiune nereținerea, reținerea și neplata contribuțiilor și a impozitelor de către angajatori pentru salariați. În opinia mea, nu are alt rol decât de a-i intimida și a-i determina să fie mai atenți pe angajatori cu respectarea acestei obligații. Aplicarea acestei reglementări este lipsită complet de efect.

Sancțiunea trebuie dată de instanță

– Este mult zgomot pentru nimic?

– Până la o decizie a Curții Constituționale din 2015, o astfel de reglementare, într-o formă ușor diluată, a mai existat. Nu cunosc decât foarte puține situații când s-au sancționat penal, de regulă, cu amendă, angajatori care nu au reținut aceste obligații în contul contribuțiilor sociale. Asta, pentru că, în realitatea economică, este aproape imposibil să demonstrezi latura subiectivă, adică intenția. Este cunoscut faptul că există întârzieri la plata serviciilor și a produselor facturate. Acestea sunt generate în principal de întârzierile la plată ale entităților de stat. Un agent economic care a prestat servicii sau a livrat produse unor unități ale statului, nedecontându-se contravaloarea acestora într-un termen de 30 de zile, intră inevitabil în criză de lichidități. În consecință, nu poate plăti obligațiile față de stat. Peste 70% din arieratele existente în economia națională sunt generate de aceste întârzieri. Acestea generează o reacție în lanț. Cel care are de primit bani de la o entitate a statului, la rândul lui, s-a aprovizionat de la alte entități private cărora nu le poate deconta contravaloarea aprovizionărilor. În acest mecanism, agentul economic devine victimă și, în mod obiectiv, nu poate să aibă resursele necesare pentru plata contribuțiilor și a impozitului pe venit. Acum ne întoarcem la perioada „cooperativa munca în zadar“, când autoritatea fiscală produce dosare penale pe bandă rulantă, fără efect. Organul de cercetare fiscală, dar mai ales organul de judecată, nu va da curs unor astfel de sancțiuni tocmai pentru că nu poate fi dovedită latura subiectivă a sancțiunii. Așa că este mult zgomot pentru nimic.

– Care ar fi cea mai bună soluție?

– Sancțiunea, evident, trebuie consfințită de o instanță de judecată. Există o nesiguranță a realizării veniturilor, pe care nu le mai putem raporta la o perioadă anterioară, deoarece s-a schimbat modalitatea de calcul. Angajatorii trebuie să fie mai atenți decât în trecut, dar nu vor ajunge în pușcărie până nu se dovedește intenția nereținerii sau reținerii și neplății contribuțiilor. Cred că acest interval de 30 de zile ar trebui să fie cel puțin egal cu durata medie a arieratelor generate de entitățile statului în relația cu agenții privați, care este de cel puțin 120 de zile.

– Managerii politici vor „plăti“ cu pușcăria?

– Întrebarea dvs. este corectă. Cum vă puteți imagina că societăți cu capital de stat de dimensiunea Complexului Energetic Hunedoara sau CE Oltenia, neprimind la timp subvențiile de la bugetul statului, ar intra în criză de lichidități și ar putea fi trase la răspundere în temeiul acestor reglementări?! De asta spun că, practic, proiectul este lipsit de eficiență. Este mai mult o sperietoare.

Sabotarea economiei prin amenințări penale

– Se poate vorbi despre sabotarea economiei prin amenințări penale?

– Sabotarea este mai degrabă din perspectiva întârzierii la plată generată de stat. Până când se aprobă bugetul, cum a fost anul acesta în martie. Creditele bugetare ale ordonatorilor principali, secundari, terțiari de credite sunt întinse pe luni de zile, timp în care aceste entități funcționează tocmai cu produse și servicii neplătite, dar asigurate de sistemul privat. Îi dublezi sancțiunea mediului privat, trimițându-l în pușcărie dacă nu și-a plătit contribuțiile. Sunt mii de astfel de situații în economie. Să nu uităm că agenții economici care întârzie la plată sunt supuși unor penalități și dobânzi. Să-i sancționezi pecuniar, pe de o parte, și să-i transformi în infractori, pe de altă parte, este un exces al autorității statului.

– Ce ar fi de făcut, ca să punem economia pe roate?

– Cel mai simplu ar fi ca statul să-și reducă cheltuielile de funcționare la un nivel care să permită decontarea imediată a obligațiilor către furnizori de servicii și utilități. În practica execuției bugetare, statul asigură cu precădere fondurile necesare acoperirii cheltuielilor cu asistența socială și a salariilor, întârziind foarte mult plata serviciilor. UAT-urile (unitățile administrativ-teritoriale) vor avea probleme mult mai mari, cu impact în creșterea arieratelor. Nu uitați că 43% din impozitul pe venit colectat în aria de competență a acestora li se cuvin ca venit la bugetul local. Această sursă s-a redus, deci vor avea bani și mai puțini pentru a-și deconta produsele și serviciile contractate.

– La ce să ne așteptăm?

– Dacă estimarea veniturilor este într-adevăr supraevaluată, și eu susțin acest lucru, vom asista la o criză comparabilă cu cea din 2009-2010. De data aceasta, sunt sigur că nu se va alege soluția tăierii salariilor, ci creșterea impozitelor și a taxelor, cum s-a întâmplat anul acesta, în 2017, cu supraacciza, eliminarea plafonului de cinci salarii medii pentru cei cu venituri mai mari pentru calculul contribuțiilor, confiscarea rezervelor societăților de stat ș.a.m.d. Creșterea taxării înseamnă stagnare economică.

– Asistăm la o nouă criză?

– Plata split TVA va avea consecințe mai grave față de introducerea impozitului pe cifra de afaceri. Pentru 96% din IMM-urile din România va fi o povară formidabilă. Au fost presiuni publice pe netransferul contribuțiilor în sarcina angajaților. Toate au rămas fără efect. Vom vedea când va veni scadența pe unde vom scoate cămașa. Eu anticipez că anul viitor va fi anul scadenței. Dacă nu se vor realiza cele 287 miliarde lei venituri programate, așa cum e în proiectul de buget din Parlament, și dacă cheltuielile cu salariile și cu asistența socială sunt subevaluate, criza va fi iminentă la sfârșitul anului viitor. Așa cum am anticipat la începutul acestui an, procesul de relaxare fiscală a fost definitiv compromis în România. Au apărut taxe noi, iar echilibrul bugetar este pus în pericol prin modul populist de cheltuire a banului public. l

Gelu Diaconu este licențiat al Facultății de Finanțe și Contabilitate din Iași, pe care a absolvit-o în 1984. După terminarea facultății, tânărul economist a lucrat timp de 11 ani la Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum. În perioada 1996-1997, Gelu-Ștefan Diaconu a fost director general al sucursalei Piatra-Neamț a defunctei Bankcoop. În perioada aprilie 1997 – februarie 2001 a fost director general adjunct la Direcția Generală a Vămilor, iar din 2005 până în 2009, șeful Autorității Naționale a Vămilor din cadrul ANAF. Diaconu a mai ocupat timp de patru ani o funcție de conducere în Ministerul de Finanțe (aprilie 1997 – februarie 2001), pentru ca, de la preluarea puterii de către USL, să fie numit secretar de stat în Ministerul Economiei.