„Suntem aserviți ai necontractelor. Prin intermediul necontractului, viitorul este scris, precis determinat, hazardul liberului arbitru fiind neutralizat“. Este avertismentul profesorului Gheorghe Piperea care atrage atența că „Sub impactul necontractului, dreptul, în genere, își poate pierde substratul etic și cultural, încetând să mai fie o „artă a binelului și a dreptății” (ars boni et aetqui)“. Reputatul specialist face o analiză amplă a acestui termen, pe care o împărtășește și cititorilor cotidianul.ro, analiză pe care o prezentăm în patru episoade. Astăzi, partea I.
1. Contractul este ordinea privată – o ordine bazată pe acordul de voințe, care subzistă prin cooperarea și echilibrul intereselor părților.
Ideal, contractul este expresia libertății și a rațiunii.
Formarea normală, rațională, a contractului presupune, principial:
– negocierea, care este regula formării consimțământului, prevăzută la art.1182 alin.2 Cciv;
– adeziunea fără rezerve la oferta de a contracta, care este excepția de la regulă.
În ambele cazuri, informarea co-contractantului, necesară formării conștiente și complete a consimțământului, este esențială.
În lipsa informării, comportamentul contractual este deviat. Omisiunea de a informa și dezinformarea sunt generatoare de rebuturi contractuale, și nu de contracte, de haos și revoltă judiciară, și nu de ordine privată.
De vreme ce, teoretic, contractul este rațiune, noțiunea de contract irational ar putea fi ștampilată drept oximoron. Realitatea faptică probează, însă, că peste 90% dintre achizițiile pe care le facem în calitate de consumatori sunt iraționale. Contractăm de frică, din imitație servilă, sub impactul efectului de hallo, sub presiunea autorității[1], achiziționăm pentru că așa ne impun „valorile comunității”, achiesăm la reguli sau cutume (oricât de absurde) pentru că trebuie să ne semnalizăm virtutea etc. Cu sau fără conștiința acestui fapt, consimțământul ne poate fi fabricat, iar voința ne poate fi canalizată, prin mecanisme care declanșează reacții emoționale sau stereotipice (oligo-raționale).
Dar fabricarea consimțământului[2], canalizarea voinței și contractele iraționale sau oligo-raționale sunt deja obsolete – omul de azi „dobândește” obligații din automatisme ale algoritmilor, din necontracte[3].
Creație a creaturii tehnologice, necontractul este o combinație între algoritmi și mecanisme automate menită (i) a antrena efecte juridice implicite, ca urmare a prezumțiilor de acceptare a termenilor și condițiilor prealabil impuse de platforma digitală ori de rețeaua de socializare sau de colectorul de „prăjiturele” și (ii) a extrage de la noi surplusul nostru comportamental.
Determinat de „necesitatea” unei mai bune predicții comportamentale și a neutralizării riscurilor și a incertitudinii generate de acțiunea umană și de liberul arbitru, necontractul devine covârșitor în cadrul economiei digitalizate. Necontractul generează raporturi juridice în care marea masa a utilizatorilor creației digitale devin, pe de o parte, debitori automați ai unor obligații neasumate (exact ca în dreptul fiscal sau ca în regulamentele rutiere) și, pe de altă parte, donatori cvasi-forțați și semi-inconștienți ai propriilor date cu caracter personal, în beneficiul proprietarilor platformelor digitale și al gestionarilor rețelelor de socializare. După recoltarea acestor date – fenomen juridic și sociologic care are natura unei exproprieri sau a unei auto-împroprietăriri, prin ocupațiune – colectorii au dreptul de exploatare exclusivă, drept opozabil erga omnes, iar noi, toți ceilalți, avem obligația generală de non facere, adică de a nu face nimic de natură a impieta asupra liniștitei și utilei exploatări a obiectului proprietății (care proprietate poartă asupra unor fracțiuni ale personalității noastre) …
Sub cuvânt că ne „îmbunătățesc experiențele” ca utilizatori și clienți și că ne fac viața mai ușoară, colectorii de date cu caracter personal le procesează pentru a crea estimări comportamentale (care depășesc limitele simplei statistici sau ale unor informații strict contabile) pe baza cărora se extrag predicții șocant de exacte ale comportamentului nostru viitor. Colectorii datelor noastre cu caracter personal, ai emoțiilor noastre și ai semnalelor noastre comportamentale, au ajuns să ne cunoască mai bine decât ne cunoaștem noi înșine[4] și să ne „recomande” (de fapt, să ne dicteze) ce, cum, cât, de unde, când și la ce preț să achiziționăm produse, servicii, ideologii, valori ale comunității, trenduri corecte politic etc. și ce obligații sau restricții de drepturi trebuie să ne asumăm ori să acceptăm.
Aceste predicții au devenit un adevărat Sfânt Graal pentru comercianți, care nu mai sunt nevoiți nici să inoveze industrial și nici să plătească pentru instrumentele de promovare comercială obișnuite – riscul comercial, incertitudinea obiectivă, schimbarea bruscă a obiceiurilor de consum ale clientelei sunt neutralizate. De aceea, predicțiile comportamentale se vând enorm de scump comercianților.
Dar aceste predicții stau la baza tuturor necontractelor care ne obligă să intrăm în raporturi juridice cu colectorii, cu sau fără voia noastră, cu sau fără conștiența noastră. Pe baza acestor predicții, rolul nostru în formarea consimțământului la achiziție se estompează până la dispariție. Nu mai contractăm noi, ci suntem noi contractați. Devenim producte, rezultate ale recoltei.
Suntem aserviți ai necontractelor.
Această nouă realitate sociologică și juridică desocializează raportul juridic interpersonal, înlocuind persoana co-contractantului cu proceduri automatice, generate de algoritmi. La capătul celălalt al raportului juridic astfel generat, un raport juridic pentru care persoana țintită nu și-a dat nici măcar implicit consimțământul, nu se află o persoană, ci un mecanism automat, o non-persoană care simulează personalitatea juridică. Promisiunea, dialogul, negocierea, cooperarea, încrederea sau credibilitatea personală, echilibrul și solidarismul intereselor, rezolvarea pașnică a disputelor, toate dispar sub impactul necontractului. Odată cu ele, este în pericol de anihilare o instituție multimilenară – contractul în sine, generator de ordine privată și act civilizator, instrument al opțiunii umane, prin care viitorul poate fi modificat. În lipsa ordinii private, construite prin contracte, golul lăsat este ocupat de ordinea publică și de raporturile juridice de putere, în care omul are „dreptul” de a tăcea și „libertatea” de a se supune. Cînd dispare ordinea privată, contractuală, se pune în loc, în mod „natural”, ordinea publică administrativ – polițienească și se revine la totalitarism.
Prin intermediul necontractului, viitorul este scris, precis determinat, hazardul liberului arbitru fiind neutralizat.
Sub impactul necontractului, dreptul, în genere, își poate pierde substratul etic și cultural, încetând să mai fie o „artă a binelului și a dreptății” (ars boni et aetqui).
[1] David Milgram spunea că din supunerea față de autoritate suntem capabili de atrocități.
[2] Sintagma manufactured consent a fost utilizată, pentru prima dată, de Noam Chomsky, în cartea sa omonimă, și se referea la modul în care mass-media americane au convins publicul de „necesitatea” și ”justețea” războiului din Vietnam.
[3] Noțiunea de „necontract”, care pare un joc de cuvinte, apare în lucrarea Shoshanei Zuboff, The Age of the Surveillance Capitalism. The fight for a human future at the new frontier of power, editura Hachette Book, New York, 2019, p.219. În septembrie 2018, Telekom a utilizat termenii „necontractul” și „neabonamentul” în naivele sale reclame făcute odată cu lansarea unui nou serviciu de comunicare mobilă, fără ca autorii să înțeleagă semnificația profundă și preocupantă a necontractului (https://www.paginademedia.ro/2019/03/sa-bomboneasca-toata-lumea-reclamat-la-cna-forul-n-a-gasit-nicio-incalcare/).
[4] În 2014, Amazon a cumpărat un patent pentru un sistem de anticipare a ceea ce consumatorii ar vrea să cumpere, înainte ca aceștia măcar să fi avut conștiința faptului că vor să cumpere.
[5] Jonathan A. Obar, Anne Oeldorf – Hirsch, „The Biggest lie on the Internet: ignoring the privacy policies and Terms of Service Policies of social networking services”, apud Shoshana Zuboff, op.cit., p.236.
[6] apud Shoshana Zuboff, op.cit., p. 242.
[7] Noțiunea de cip emoțional nu are sensul că lucrurile sau dispozitivele „smart” ar fi dotate cu emoții (după modelul personajului Data, din Star Treck, care este un cyborg), ci sensul că aceste cipuri sunt destinate să detecteze emoții.
[8] Din acest punct de vedere, sistemul totalitar chinezesc al ratingului de cetățean (creditul social), care evaluează viața, drepturile și libertatea cetățenilor în funcție de punctele de bună/rea purtare, și care utilizează camere de luat vederi pentru a putea efectua astfel de evaluări, pare a fi anacronic și greoi ca un tanc sovietic.
[9] apud Shoshana Zuboff, op.cit., p. 285.
[10] O tehnologie similară și-a dezvoltat și compania Emoshape, începând din 2017.
[11] Pentru amănunte, a se vedea Shoshana Zuboff, op.cit., p. 281-283.
[12] La început, a fost Cuvântul …
[13] Mai nou, vaccinurile cu manipulare genetică introduc chiar în interiorul corpului „pacientului” instrumente de dimensiuni nanometrice (asupra cărora titularii patentelor dețin drept de proprietate industrială) capabile să emită semnale de activare a anticorpilor organismului și de creație a unor proteine cu rol de soldat în lupta cu agenții patogeni, dar și să transmită aceste semnale înapoi la „proprietar”, adică la colectorul datelor cu caracter personal, care poate, de asemenea, să comande acesotr instrumente alte feluri de acțiune la nivel celular.
[14] Telefonul meu îmi poate spune cât timp pot face până la țară, cu mașina mea, înainte ca eu să mă decid să plec la țară. Zilnic, când mă ridic de la birou, telefonul meu îmi spune pe unde să o iau pentru a ajunge acasă, la facultate, la întâlnirea programată, ca și când mi-ar citi sau chiar mi-ar anticipa gândurile și intențiile. Când telefonul meu „smart” îmi „spune” unde și cât să mă deplasez (și o face din ce în ce mai des), se întâmplă aproape de fiecare data ca intenția mea să fie exact cea anticipată. În tot acest timp, telefonul meu „smart”, care a devenit un fel de extensie a mâinii mele, emite permanent semnale despre mine și comportamentul meu. Întrucât sunt unul dintre milioanele de cetățeni români care fac un hobby din pescuitul sportiv, youtube îmi trimite pe telefonul meu „smart”, zilnic, sugestii de filmulețe cu pescuit la crap/șalău/somn, care conțin, desigur, plasare de produse.
[15] Pentru o discuție relativă la natura juridică a acestui drept, a se vedea: https://www.juridice.ro/732442/iccj-natura-dreptului-patrimonial-al-fabricantului-bazei-de-date.html.
[16] Gafam – acronim de la google, apple, facebook, amazon, microsoft.
[17] Nicholas Carr, Cuvânt înainte la cartea lui Brett Frischmann și a lui Evan Sellinger, Re-engineering Humanity, Cambridge University Press, Cambridge, 2018.
[18] Ibidem.
[19] Cine sunt ceilalți? Cel mai probabil, corporațiile și guvernele care le sunt fidele ca niște vătafi.
[20] Brett Frischmann și a lui Evan Sellinger, Re-engineering Humanity, Cambridge University Press, Cambridge, 2018, Introducere.
[21] https://www.medicalnewstoday.com/articles/321730#symptoms; https://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/asociatia-de-hipnoza-70-dintre-oameni-inclusiv-kate-winslet-sufera-de-sindromul-impostorului-15658139.
[22] Din păcate, Codul civil, deși scris în 2009 și intrat în vigoare în 2011, nu este deloc adaptat realității indeniabile a necontractului (așa cum nu este adaptat realității contractelor iraționale). Este, însă, o temă pentru un viitor Cod comercial.
[23] Compliance, inclusiv acel departament din corporație, vine din supunere (submission), cauzată de lipsa de încredere în sine, și nu din înțelegerea rațională a necesității de a te supune. Libertatea nu este necesitatea înțeleasă (Hegel), ci persistența în timp a voinței (Sartre).
Mandro, de insomniile tale ne doare fix in c…urte. La cât ești de (editat) mă și mir că ar putea veni somnul la tine. Mai curând se duce dracu’ decât sa vina. Tu faci „mișto” de o persoana de talia lui Piperea???!!!Cine ești tu, fa sau ba, „fundu’ Oltului”? Cine-ti plătește simbria ca sa te ia insomnia? Sau te apasă stelele de pe umeri? Marș la coteț, acolo unde îți este locul, galinacee . Și ciocu’ mic că suratele tale n-au insomnie și vor sa se odihnească. Auzi ce tupeu are această galinacee decervelata!
Azi,sambata,e „profesor Piperea”, aha ?Luni e „avocat Piperea”,marti e „jurist Piperea”, miercuri „economist Piperea”..
Cred ca fac o insomnie…