Nevoia de maturizare

Noi, românii, nu ştim să ne adunăm într-o comunitate. Şi nici nu vrem. E mult mai logic să acţionezi de unul singur ca să le iei faţa celorlalţi. E mult mai simplu să înjuri autorităţile că nu ţi-au înmuiat posmagii şi să ridici neputincios din umeri. La urma urmei, e treaba lor!

După 20 de ani de democraţie, neasumată de marea majoritate, tot nu am învăţat că autoritatea se exercită în mod bilateral. Şi de către guvernanţi, şi de către cetăţeni. De fapt, într-o democraţie reală, primii nu ar putea exista fără ultimii. Asta pentru că românii nu-şi conştientizează propria autoritate în faţa autorităţilor, pe care o au în virtutea calităţii lor de cetăţean. A fi cetăţean nu e doar o titulatură, e o învestire oficială cu putere asupra celor pe care îi desemnezi, prin vot, să administreze ţara. Cu alte cuvinte: dacă i-ai votat, eşti responsabil de consecinţele activităţii lor, oricare ar fi ele.

De aceea, la orice nivel se iau decizii, cetăţeanul trebuie să pretindă să fie consultat. Fie că e vorba de primarul vreunui cătun îndepărtat, fie că e vorba de preşedinte, toţi trebuie monitorizaţi şi traşi la răspundere pentru angajamentul pe care şi l-au luat faţă de comunitate. Guvernarea democratică este obligatoriu una participativă. Fie că semnezi petiţii, fie că semnalezi nereguli organelor abilitate, fie că te asociezi cu vecinii şi întocmeşti o cerere, fie pur şi simplu ieşi în stradă să-ţi arăţi nemulţumirea, toate sunt forme de iniţiativă civică esenţiale pentru ca roţile guvernării să se învârtă în direcţia care trebuie.

Responsabilitatea faţă de sine înseamnă să conştientizezi că de acţiunea ta depinde rezolvarea problemelor tale, dar şi a semenilor tăi. A da vina pe familie, vecini, societate, guvern este doar o evitare a confruntării cu noi înşine, cu propriile limite, cu eventualele eşecuri. Dar şi renunţarea de bunăvoie la şansa de a învăţa din propriile încercări. Şi, fără doar şi poate, la şansa de a reuşi. E mult mai simplu să îl urăşti pe cel care îţi spune că stă în puterea ta să schimbi lucrurile de care te-ai plâns toată viaţa, să renunţi la eticheta care îţi delimitează zona de confort, decât să pui umărul la treabă şi să întreprinzi ceva. Şi, nu în ultimul rând, responsabilitatea faţă de sine mai înseamnă ceva: atenţia faţă de cei din jur.

Deficitul democratic al României porneşte de la însăşi modul paternalist în care cetăţeanul se relaţionează cu puterea. Preşedintele este un tătuc, care ia toate deciziile cu o mână de fier, ales de poporul-turmă fiindcă îl ţine cureaua să conducă. Ăsta este portretul-robot al liderului român. Poţi foarte simplu să câştigi o campanie electorală cu lozinca, evident mincinoasă, „Eu vă rezolv toate problemele!”, dar n-ai nici o şansă dacă mergi pe varianta, realistă, „Eu vă creez cadrul insituţional în care să vă rezolvaţi singuri problemele”. Românii ţin să fie minţiţi, cu orice preţ. Iar politicienii se conformează bucuroşi şi le spun numai ce vor să audă. Ca nişte copii care refuză sistematic să creadă că nu există Moş Crăciun şi stau şi bocesc în faţa sobei fiindcă nu au primit jucării.

Acest refuz de a ne maturiza, ca naţiune, conduce către permanentizarea unui regim cvasitotalitar, care ne castrează de idei şi de iniţiative, atât personale, cât şi comune. Acum este momentul să învăţăm că uniţi suntem puternici şi că împreună putem muta chiar şi preşedinţii din loc. Şi poate chiar să ne şi construim o societate funcţională, pe parcurs, care să dreagă această maioneză tăiată care este comunitatea română.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.