Nicuşor Constantinescu: Elicopterul a fost preluat fără acceptul meu

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, susține că elicopterul prăbușit, care s-a aflat în proprietatea CJ până curând, a fost luat fără acceptul lui de către structurile Ministerului de Interne, acuzându-l pe secretarul de stat în MAI Raed Arafat că a schimbat destinaţia aparatului. Constantinescu a declarat, marţi, că elicopterul a fost achiziţionat de Consiliul Judeţean în 2013, prin Programul Transfrontalier România-Bulgaria, iar destinaţia lui era să salveze vieţi omeneşti din România şi Bulgaria, conform programului transfrontalier.

”Din păcate, destinaţia acestui elicopter a fost schimbată de către domnul Arafat, care l-a preluat, i-a schimbat destinaţia contractului şi s-a întâmplat nenorocirea pe care aţi văzut-o ieri. Ăsta este adevărul pe care nu vrea nimeni să-l spună (…) Am refuzat să predau în 2013 acest elicopter structurilor Ministerului de Interne, domnului Arafat, fără să îşi asume cineva responsabilitatea schimbării destinaţiei. Eu, Nicuşor Constantinescu, nu pot, că s-a trezit domnul Arafat, să schimb destinaţia elicopterului, care este România-Bulgaria, care este configurat, pregătit (…) I-am spus: «domnule Arafat, domnule secretar de stat, dacă vrei semnează dumneata pe contract, anulează-l, semnează, răspunde în faţa lumii, ia aprobare de la Uniunea Europeană şi eu ţi-l dau”, a susţinut preşedintele CJ Constanţa.

Acesta a spus că elicopterul avea flotoare, precizând că în procesul de predare – primire acestea existau. „Dacă avea flotoare, beam cafea cu membrii echipajului azi. Cine a tăiat flotoarele să răspundă”, a mai spus Nicușor Constantinescu.

Anterior, acestor declarații Constantinescu a transmis un comunicat în care afirma: „Elicopterul Eurocopter are două motoare, sisteme de zbor pe timp de noapte, flotoare. Este proprietatea Consiliului Județean Constanța, achiziționat pe Programul Transfrontalier România-Bulgaria în 2013, operat de Aerodromul Tuzla. În urma unei licitații publice, a fost preluat în noiembrie 2014 de SMURD, fără acceptul meu, schimbându-i-se destinația pentru achiziția pe fonduri UE! Achiziția elicopterului și costurile mentenanței lui (inclusiv orele de zbor minimale pe lună, în număr de 5 per pilot) sunt anchetate de DNA! Condițiile impuse de proprietarul elicopterului privind operarea acestuia cu respectarea normelor civile aeriene europene, inclusiv privind numărul minim de ore de zbor pe luna de pilot nu știu dacă au fost respectate de SMURD, vremea nefiind potrivnică, apa lacului având 8 grade Celsius, fără vânt și fără ceață! Eu, deși sunt președintele Consiliului Județean Constanța și vicepreședintele Comitetului Județean de Urgență Constanța, nu am putut să-mi exercit atribuțiile, deoarece am interdicție de la instanță să iau legătură, sub orice formă, cu angajații Consiliului Județean Constanța și cu consilierii județeni! Am anunțat prefectul să intervină când am aflat”.

Elicopterul SMURD prăbușit a fost preluat de la Consiliul Județean Constanța în data de 25 noiembrie anul acesta de către Inspectoratul General de Aviație, pentru a fi utilizat în misiuni de tip SMURD, precizează Ministerul Afacerilor Interne într-un comunicat transmis marți dimineață.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.