Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a susţinut, luni, că în România există o ”uriaşă corupţie” în zona de construire, dar nu există şi corupţi, exprimându-şi speranţa, totodată, ca aceştia să fie condamnaţi înainte de producerea unui cutremur şi nu după, aşa cum se întâmplă în Turcia.
„Experienţa pe care o vedem acum în Turcia ne spune ceea ce eu spun de foarte multă vreme: modul în care se construieşte în România şi în Bucureşti este o chestiune de siguranţă naţională. Şi, din păcate, instituţiile care ar trebui să supravegheze modul în care se construieşte în Bucureşti nu sunt la înălţimea obiectivelor pe care ar trebui să le aibă. Dau un singur exemplu: PUZ-urile de sector. Prin PUZ-urile de sector, au stabilit instanţele, s-a permis în mod nelegal construirea în plus cu 10 de milioane de metri pătraţi. Şi de doi-trei ani, de când au fost aprobate, nu a existat vreo reacţie de la instituţiile de control ale statului. Aceasta este chestiunea asupra căreia trebuie cu toţii să ne aplecăm. Fără discuţie, există o uriaşă corupţie în zona de construire, fără să avem corupţi. Eu sper că corupţii din zona imobiliară să ajungă la puşcărie înainte să avem un cutremur şi nu după, cum se întâmplă în Turcia”, a afirmat Nicuşor Dan, într-o declaraţie acordată presei.
El a spus că în România nu există o lege de amnistie a construcţiilor, aşa cum există în Turcia, dar numeroase autorizaţii de construire contestate de către vecini ajung să fie declarate nelegale de către instanţe. El a menţionat că Primăria pierde cam jumătate din procesele de acest tip, în baza autorizaţiilor emise de administraţii anterioare.
„Ce s-a întâmplat în Turcia a fost că în ultimii cel puţin 15 ani, după cunoştinţele mele, poate şi mai de mult, din când în când venea câte o lege de amnistie care spunea că tot ce s-a construit te duci la Primărie şi legalizezi, indiferent cum s-a construit. Din fericire, lucrul acesta nu s-a întâmplat în România, adică nu a existat o astfel de lege de amnistie. Însă, există nenumărate… Ca să vă dau un exemplu, pe autorizaţiile de construire care sunt contestate de vecini, emise de administraţiile anterioare, un proces din două îl pierdem, în sensul că instanţa spune că autorizaţia este nelegală”, a precizat edilul.
Nicuşor Dan a adăugat că o construcţie, chiar dacă nu respectă prevederile în vigoare, ajunge să intre în circuitul civil în cazul în care nu este contestată.
„Deci, gradul de nelegalitate – etaje în plus, mărirea POT-ului, a CUT-ului, lipsă de spaţii verzi, subsol care nu e sobsol, ci e etaj, mansardă cu două etaje – gradul acesta de nelegalitate este extrem de mare. Toate aceste clădiri, atât timp cât nu le-a contestat nimeni, au intrat în circuitul civil. Adică Primăria a dat autorizaţia nelegală, tot Primăria a făcut procesul-verbal de recepţie şi tot Primăria a dat certificatul de edificare. Ele sunt intabulate în Cartea funciară şi sunt libere să fie vândute mai departe”, a explicat primarul general.
Adevarul a iesit la suprafata, precum uleiul deasupra apei : blocurile construite de „nenorocitii” de comunisti, in anii 58′ – 63′-70, sunt ca si piramidele egiptene : pt eternitate. Materialele au fost de calitate inalta, proiectele intocmite riguros de arhitecti si ing. contructori, terenurile cu avize de geodezie, solide, mana de lucru super-calificata, controale severe de la fundatia blocului pana la ultimul etaj. Nici nu se putea altfel, deoarece santierele erau proprietatea Statului, garantate si cu puscaria pt orice abatere in constructii. Haosul de dupa 1990, cu „dezvoltatori” de doi bani gauriti, care-au si disparut in ceata, lipsiti de calificari, fara proiecte, fara carti tehnice ale blocurilor de 200 .000 Euro/ap. Dramatic, dar adevarat.
mahalagioaicai ar face bine sa nu locuiasca intr-un bloc avizat de febletea lor. Oanenii astia au copiii, se gandesc la viitorul lor sau doar la mat?
la multe blocuri s-au cumparat apartemente la nivel de o treime din inaltime si s-au facut lucrari serioase de ”amenajare” cu slabirea stalpilor de rezistenta si apoi acele apartamente au fost revandute. Nimeni, n-avede, n-aude.
Coruptia era programat de prins cu jucatoarea bruneta-uratica din nationala de baschet Laura-balaura Codruta-tigruta Ko-V-e-si (silabisire alternativa: la-ura co-dr-uta ko-V-e-si)? Asta se coreleaza cumva la rime si cu Basescu (bas-escu, intre marinari e bas-bibanul) presedinte jucator (tot rime si Traian „sa traiti bine”, si Base pestisor simpatic). Acum Vantu patroneaza realitatea la propriu si la figurat (Soare Poet-roman-exilat Vantu-dupa-cum-bate). Alta Tigruta, Emilia Sercan (vedeti Cartea Junglei pentru ce este cel mai cunoscut Sercan), are un nume mic care sugereaza mafiot a fi din cercul lui Emil Constantinescu, si o activitate ce sugereaza rafuiala intre grupuri universitare, unii insistand Speedy Gonzales pe onoare practica, altii nu sunt nici ei lipsiti de pacate dar nu fac umplutura cu copy-paste ieftin (plagiat, prin definitie, de la cei care fac definitiile, nimic de zis, prins-ochit pe cine iese la lumina, dar de furat intelectual se fura? cat si cum face? dar e un fals doctoratul? in ce masura? ce mai ramane curat? cat de mult s-au plans cei prejudiati dupa ce au aflat? cat face relativ? buna morala a zonei ce prioritati are? la ce proportii? cine sunt liderii efectivi din zona respectiva? planul de imbunatatire? facultatile private tot second-hand de diplome au ramas? de ce?).
Să sperăm că specialiștii au dreptate și următorul cutremur mare care întârzie de ceva ani va fi la o adâncime mai mare decât cel din 77 și nu va fi la fel de puternic pe direcția Buzău-București altfel s-ar putea să avem surprize foarte neplăcute la felul cum s-a construit mai ales după 1990. În materie de corupție și respectarea legii România nu diferă mult de Turcia.
asta inseamna ca sa fie un primar matematician nu un idiot ca de obicei care cheltuie doar banii fara sa ia masuri contra cutremurelor.spre marea bucurie a romaniei,capitala va fi distrusa,va fi stearsa de pe suprafata,nu spun eu asta,a spus o meseriasul boca.daca nici el nu se pricepea…o sa fie bine,toate casele ilegale probabil se vor darima,se va dovedi ca prostiiau dat bani pe case de la tot felul de dezvoltatori care n au tinut cont de proiect,de constructie,tipic romaneste.
dupa falsa victorie a revolutiei din 89 in care a plecat dracu si au venit fii(comunisti,securisti,curve,din reteaua secreta r(teroristii de la revolutie),militieni care nu fac nimic,etc) a fost un jaf total.toganul presedinte ion iliescu,fiu de caldarareasa a dat fabricile la ai lui deci la fier vechi.felicitari,tipic rromaneste.
speram ca insp.stat in constr.de unde s au dat atitea avize idioate,primariile unde s au facut ilegalitati,tribunalele unde s au dat rezultate pe minciuni sa fie sterse de pe fata pamintului ca si celelalte,doar n au nimic deosebit.plin de curve ca peste tot,curve de partid,retele de neamuri.
romania trebuie igienizata,purificata,asteptam potopul de foc,el va veni,e anuntat.plecati din bucuresti,are bulina rosie rau.
jos cu chiriasii 112 care au cumparat ce nu era al lor in loc sa fie dat proprietarilor inapoi.gata cu idiotii?mai ramin si dupa curatenia din acesti ani?ii va cadea lui marmureanu plafonu n cap?
pai digitalizarea te transforma in infractor si accepti. ce problema este sa faci si puscarie? minority report bhaaaai !! treziti-va din somn odata si scapati de id io ti! de tradatori ! de criminali !
…asa, de acord, la parnaie inainte de cutremur…ce facem cu oamenii care vor deceda striviti de aceste blocuri prost construite, indiferent daca acei corupti sunt sau nu la beciul domnesc?…rezolvare a la mucusor…
Adevarul iese precum uleiul la suprafata apei : blocurile construite de „nenorocitii” de comunisti, in anii 58′- 63′- 74′ sunt rezitente precum PIRAMIDELE EGIPTENE, peste veacuri, si au dovedit deja, ca, rezista cu succes la orice cutremur. Motivele : terenurile atestate de geodezi supercalificati, materialele de constructie de supercalitate atestata, inginerii, arhiectii, muncitorii de pe santierele comuniste erau super calificati. Controlul de calitate se facea de specialisti etaj cu etaj, de la fundatie, nimeni nu fura sau masluia materialele caci ajungea urgent la puscarie grea. In prezent : „dezvoltatorii” sunt spalatori de bani negri habarnisti in constructii, materialele de proasta calitate, mana de lucru necalificata, ne-am crucit urmarind ridicarea unui asemenea bloc in sect.2, cu peretii din prefabricate tencuite, cu excavarea nemiloasa a subsolului pt garaje si comerciale. Blocurile „dezvoltatorilor” vor cadea la prima scuturaturta seismica.
O avea Nicusor Dan si greselile lui la fel cum au avuto toti primarii Bucurestiului,dar afirmatia lui de astazi este foarte corecta.Doamne fereste de un dezastru in Bucuresti, pt. ca toti vinovatii acelor constructii cazute ,vor fi de mult fugiti din tara, la fel cum sint si politicienii care au fost condamnati.
Să se construiască rău, urît și de mântuială, este încurajat de cei ce conduc lumea. Și de aceea nu s-a băgat nimeni peste „dezvoltatorii imobiliari”. Desigur o mare parte, cred majoritatea, fie la vedere fie din spate, sînt din trib.
Un ing constructor mi-a zis că pînă-n 1990 nu era voie să se dea găuri cu roropercutoarea sau ciocanul pneumatic ca să nu intre zidurile-n rezonanță, să slăbească. Se folosea doar dornul și ciocanul. Gândiți-vă la apartamentele „modernizate” unde s-au dat jos ziduri de susținere. Structura de rezistență este…cum este. Nimeni nu s-a luat de aceștia chiar dacă au fost plîngeri din partea vecinilor.
Auzi fă? Si noi avem coduri seismice la fel de bune, doar ca trebuie respectate. Du-te tu in Japonia, sa te boteze aia Kapukashikuru.
Nicusor LA PUSCARIE, absolut corect!
Are dreptate omul!Ar trebui sa se construiasca in Bucuresti strict dupa normativele japoneze privind consstructiile
Lui Nicusor Dan nu are de ce sa ii tremure niciun nadrag. Instanta a anulat PUZ de sectoare – pe motive de ilegalitate. Nu a semnat acte ilegale, dimpotriva, le-a trimis la DNA sau in instante. Scorpia roz (aia care plateste azi 500.000 euro/an chirie pentru un minister care face nimic) a emis n autorizatii ilegale, declarate ilegale de instante. Ii tremura chilotii. le mai tremura chilotii alora de la Inspectoratul de stat in constructii care emit avize. Din pacate, ura pentru un om (Nicosir Dan) ii face pe unii sa vada realitatea – in Bucuresti s-a construit extrem de mult ilegal. Ilegal nu inseamna doar terenul. Inseamna proiectul in sine care nu respecta norme de constructii. Sunt blocuri noi construite pe terenuri care au fost terenuri agricole, desupra unor gropi de gunoi, blocuri construite pe terenuri sub care sunt pungi de apa. Blocuri noi unde s-a furat la fier beton. Sunt experti independenti care nu si-ar pune parafa pe astfel de blocuri. Da, il urasc unii pe Nicusor Dan – e treaba lor. Dincolo de ura asta e realitate – vor muri oameni la un cutremur serios. Foarte multi oameni care si-au cumparat apartamente in blocuri noi. Astea cu care e impanzit Bucurestiul si mai ales zonele limitrofe. Atunci vinovatii vor fugi precum sobolanii. Vinovatii nu stau in acele blocuri.
Trantorul-idiot să vină cu dovezi clare in ce privește siguranta în contrucții, dacă nu, sa fie cercetat pentru dezinformare, răspândire de informații și acuzații false care produc panică, afectarea mediului de faceri. Tâmpițel face ce stie cel mai bine un #rezistent: deoarece nu se pricepe la nimic, are grijă să nu-i lase nici pe alții să muncească. Bouleană ăsta să le multumească primarilor de sector că mai reușesc să țină orașul în viață, daca ar fi după el am reveni la cocioabe, mahala si căruțe.
Aceeași situație în toată țara, dezvoltatorii, mulți cu nume străin, sunt cu protecție SRI asociat, Justiție, Notari dedicați, ANCPI, topografi. Să nu vorbim de spațiile de parcare care ar trebui să asigure minim un 1,5 loc de parcare pe apartament plus minim 25 % locuri de parcare pentru vizitatori. În Sibiu Bulevardul Mihai Viteazul continuă în localitatea în Șelimbăr pe câmpul unde “a avut loc pe 28 octombrie 1599 bătalia dintre oastea Tării Romànești condusă de Mihai Viteazul oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Báthory, cu victoria lui Mihai Viteazul în curând Monumentul va fi mutat fiindcă pe terenul ce a aparținut oierilor din Rășinari, cu un pâmânt agricol de excepție s-a construit în ultimii 20 de ani carier de Zeci de blocuri cu 10 etaje unul în altul, fară locuri de parcare. La un incendiu nu știu cum s-au putea desfășura pompierii. La dezastre la noi cu o legislația reformată și re, re, reformată de toate guvernele fiind interpretabilă precum Constituția nu este de vină nimeni. Funcțiile sunt sinecuri pentru salarii și sporuri. A căzut anii trecuți un bloc în Coreea de sud. De la primarul localității la toți care și-au pus semnătura sau erau responsabili să verifice, total 19 persoane, în 3 săptămâni erau condamnați la ani grei de închisoare.
Romanii ar trebui sa faca toti inchisoare in mod preventiv, ca in viitor sa respecte legile. La implinirea varstei de 18 ani, directia inchisoare.
La fel ca si aia care isi bat nevestele tot in mod preventiv, ptr ca stiu ele de ce……[Rumburak]
Incep sa-i tremure nadragii lui Nicusor. Timp de doi ani a dormit pe el sau s-a ocupat de treburi slabe. Sa ne spuna cu dovezi daca a consolidat macar o cladire cu bulina in acesti peste doi ani de cand paraziteaza primaria.