Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, marţi, că a respins solicitarea de protest a transportatorilor şi a fermierilor, pe motiv că nu este ”rezonabilă”. Aceştia ar fi vrut să ocupe, de vineri până luni, cu 15.000 de vehicule, Piaţa Victoriei, potrivit edilului.
”Am respins solicitarea de protest a transportatorilor și a fermierilor pentru că nu este rezonabilă.
Aceștia au solicitat explicit ocuparea integrală de vineri până luni a Pieței Victoriei și a străzilor adiacente, pentru 15.000 de mașini si utilaje.
Evident ca întregul transport ar fi fost blocat în București.
Cel mai mare protest autorizat cu mașini a avut loc în 2017. Cele 3800 de autoturisme au fost dispuse atunci în Piața Victoriei și de-a lungul Bulevardului Kiseleff, dar fără blocarea circulației.
Dreptul la protest este consfințit de lege, însă fără perturbarea funcționării normale a drumurilor publice sau a transportului în comun.
Vom aproba orice solicitare de protest care respectă legea, așa cum am făcut și până acum”, a scris, marţi, pe Facebook, primarul general al Capitalei.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Pai doar nu era sa zică,,Veniți ba să protestați,va înțeleg problemele și necazurile,vin și eu să pun o vorba buna ca un usr.ist marxist/progresist GLOBALIST, pentru poporul amarat al acestei țări.Sa sperăm că ăștia nu.l asculta și intră cu rotile pline de balega direct in centru și la ,,Casa lui Ceaușescu,nu a poporului.