Noua găselniță a lui Putin!

Acest subiect ar urma să fie discutat cu ocazia summitului BRICS, care va avea loc la Johannesburg în (…)

De (S.P.)
Noua găselniță a lui Putin!

Acest subiect ar urma să fie discutat cu ocazia summitului BRICS, care va avea loc la Johannesburg în (…)

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a propus, miercuri, guvernului să organizeze anul viitor Jocurile BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), ca alternativă la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, transmite AFP.

Putin i-a dat termen până la 1 iulie premierului Mihail Mişustin pentru a prezenta propuneri în acest sens, conform administraţiei prezidenţiale.

Acest subiect ar urma să fie discutat cu ocazia summitului BRICS, care va avea loc la Johannesburg în luna august şi la care liderul rus ar putea participa.

La începutul lunii mai, Putin i-a acuzat pe responsabilii organizaţiilor sportive internaţionale că „aduc prejudicii Mişcării Olimpice internaţionale”, în timp ce sportul ar trebui să servească drept punte între popoare şi ţări, „mai ales atunci când sunt conflicte”.

Iniţiativa aparţine ministrului Sporturilor, Oleg Matîţin, care în martie a propus organizarea primelor Jocuri ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), care integrează ţări precum China, India, Pakistan şi republicile centro-asiatice.

„Misiunea noastră comună ar trebui să fie aceea de a face tot posibilul pentru ca sportivii şi marile competiţii internaţionale să nu fie obiectul jocurilor politice, iar acest lucru este posibil doar în condiţii de egalitate şi respect între toţi participanţii”, a spus ministrul.

Rusia şi-a apărat cu fermitate dreptul de a participa la Jocurile Olimpice de la Paris, în ciuda faptului că Ucraina şi ţările occidentale se opun acestui lucru din cauza intervenţiei militare în Ucraina.

Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) a aprobat, în luna martie, participarea sportivilor ruşi şi belarusi ca neutri la competiţii internaţionale, dar a respins-o pe cea a echipelor naţionale şi a sportivilor care susţin războiul sau aparţin unor cluburi legate de Armată şi forţe de securitate, precum ŢSKA Moscova.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. „DE CE GĂSELNIȚĂ?” ESTE O PROPUNERE DE BUN SIMȚ,CORECTĂ CA URMARE NELEGIUITELE MĂSURI DICTATE DE BIDENULAN”ul!

  2. foarte bine, să își facă jocurile brics, poate acolo îi lasă pe rusnaci să participe cu zvastica Z și cu panglica lor pe tricouri la competiții

    ”sportivii şi marile competiţii internaţionale să nu fie obiectul jocurilor politice” dar KGB poate să folosească competițiile internaționale pentru propaganda lor de război

  3. Foarte bine ! Era si timpul pentru asa ceva . Miscara Olimpica a devenit jucaria Vestului, a soarecilor mizerabili din Marea Finanta.

  4. E o placere sa vezi Rusia inepta cum se prostitueaza, bineinteles ca datorita Rusiei, tari ca India,Brazilia si mai ales Africa de Sud trebuie scoase din lumea olimpica civilizata!

  5. Excelenta ideea! In fond si in viata noastra, de exemplu in liceu sau facultate nu ne intalneam sau mergeam la o petrecere cu totii. Erau mereu grupuri diferite cu colegi care erau compatibili si nu se amestecau cei care nu se suportau intre ei. De ce s-ar amesteca Rusia cu vestul care o vrea mereu slabita si distrusa? Si invers de ce ar vrea vestul care mereu critica Rusia, China, Iranul si inca o suta de tari sa aiba relatii cu ele? Fiecare cu prietenii lui si viata lui.

  6. O initiriva formidabila!!!Sportul a devenit un instrument de santaj al Occidentului…Occidenul a devenit un club inchis cu sportivi racolati din toate tarile lumii. Barcelona, Real Madrid, Inter, Mancester City fara sportivii din Colonii ar fi echipe de liga a doua. De fapt Occidentul si – a privatizat toate organismele internationale in frunte cu ONU unde se voteaza la comanda americana…Lumea trebuie descentralizata…O lume ultracentralizata nu poate fi democratica pentru ca se voteaza la ordin American in toate provinciile.

  7. @Corina
    In momentul de fata cred ca este un bot, nimeni nu poate sa fie asa de redus incat sa repete acelasi lucru in toate postarile

  8. Brics are PIB mai mare ca G7. Au resurse, mancare, energie, populatie tanara. G7 nu mai produc decat kkt. jumate din PIBul lor se datoreaza tiparirii de bani. Restu lumii nu mai are nevoie de ei.

    Principalu scop al G7 e sa promoveze pedofilia si mutilarea copiilor.

  9. Mai trebuie pusă o condiție capitală:toți concurenții BRICS să aibă dinți sănătoși ,fără carii.Din păcate,sososii,sa văzut,nu au dantura pusă la punct.Fiind întotdeauna ocupați cu chemările lui Sosoaca la metinguri anapoda nu au timp pentru asta.Idiotii utili ,in plus,nu au bani.Rublele au cunoscut o devalorizare absolut criminală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate