Noul șef al CIA, confirmat de Senat

John Ratcliffe a fost confirmat joi de Senatul SUA ca director al CIA. John Ratcliffe a fost director al informațiilor naționale în timpul primului mandat al președintelui republican Donald Trump, transmit AFP și Reuters.

Camera superioară a legislativului american a aprobat nominalizarea cu 75 de voturi din taberele democrată și republicană, față de 25 împotrivă.

La audierea sa din Senat de săptămâna trecută, Ratcliffe a susținut că, sub conducerea sa, CIA va ‘produce analize perspicace și obiective din toate sursele, fără a permite vreodată părtinirii politice sau personale să-i afecteze judecata sau să-i contamineze munca’.

El a afirmat de asemenea că agenția federală trebuie să ‘continue să se concentreze și să lucreze mai mult asupra amenințărilor reprezentate de China și de Partidul Comunist’ chinez.

John Ratcliffe a subliniat totodată necesitatea ca CIA să înțeleagă progresele tehnologice, argumentând că a cunoaște capacitățile tehnologice ale adversarilor este ‘mai important ca oricând’.

Fost procuror federal, Ratcliffe a fost reprezentant al Texasului din 2015 până în 2020, perioadă în care l-a apărat pe Donald Trump în timpul primei proceduri de destituire împotriva sa. Ulterior a fost numit de acesta director de informații naționale, rol deținut în 2020-2021, și a fost consilierul principal al lui Trump pe această temă.

Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. La ei temutul CIA nu anuleaza alegerile trimitand o nota informativa fara nicio dovada ca „e rusii” de pe Tik Tok! Dar Romania e cu adevarat tara tuturor posibilitatilor absurde!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.