
Comisia Europeană a autorizat introducerea pe piață a pulberii de larve întregi de Tenebrio molitor, care este un gândac aparținând familiei Tenebrioni scrou jurnaliștii de la https://www.corriere.it
Cu toții îl știm puțin pentru că este molia galbenă a făinii care își poate face adesea apariția în cămările noastre. Pulberea luată de la aceste larve, tratată cu raze UV, a fost inclusă în lista UE de „alimente noi”, adică acea categorie de ingrediente alimentare care în ultimii ani au apărut pe rafturile supermarketurilor și pe mesele celor care cred că pentru a ajuta o planetă care suferă, trebuie să trecem și printr-o industrie alimentară din ce în ce mai durabilă.
Ce este Tenebrio molitor și de ce este un superaliment
Considerată candidatul perfect pentru producția industrială, datorită ratei ridicate de reproducere, Tenebrio molitor are emisii scăzute de gaze cu efect de seră, amprentă de apă redusă și utilizare redusă a terenului.
Ciclul de viață al acestei larve, deja folosită pe scară largă pentru a face hrană pentru animalele noastre de companie, este împărțit în patru etape: ou, larvă, pupă și adult. Larvele, care au o lungime cuprinsă între 2,5 și 3,5 centimetri, sunt tocmai cele folosite ca hrană.
Tenebrio molitor, de fapt, este alcătuit din 53% proteine, 28% grăsimi și 6% fibre, precum și bogat în vitamine esențiale precum vitamina B1, care stimulează procesele metabolice și îmbunătățește funcțiile sistemului imunitar. Iar asta nu e tot! Viermii galbeni de făină conțin mai mulți aminoacizi decât alimente precum peștele, crustaceele, carnea de vită și vițelul.
china si sua fac modele AI, fac roboti etc etc
noi facem capace care nu se detaseaza de sticla si mancam larve…. progress i guess
Dacă vine de la Comisia Europeană nu poate fi decât foarte, foarte bun. Înainte de a autoriza alimentul, membrii comisiei au consumat de probă probabil cel puțin câțiva ani la rând numai viermi. Se vede că doamna von der Leyen stă foarte bine cu fizicul și sănătatea ca urmare a consumului acestui aliment miraculos.
Cum identificăm produsele care conțin bunăciunea, că de asta nu se pomenește nimic. Gospodinele sunt înebunite să afle.
@Vulgul va manca doar viermi si gandaci……[Rumburak]
-pentru cei care participa la re-impaduriri
se permite soia cu mazare furajera.
(i se va spune „burgheru voinicului ecologist”)
Nici Mengele si Hitler nu au conceput asa monstruozitate.Astia din UE ne-au coborit 4 trepte pe scara evolutiei,alaturi de reptile si zburatoare.Cind vom muri popii nu o sa mai zica din tarina s-a nascut in tarina se duce ,ci vin viermi ne-am hranit ,viermii ne mininca.Haleluia.
Asteptati-va sa gasiti stiksuri, cipsuri, etc facute din asa ceva. Daca le mai trage si o reclama ca la suplimentele alimentare, se vor vinde ca painea calda. Pe ruman nu e greu sa-l convingi……[Rumburak]
Preocupari deosebit de importante ale birocratilor de la Bruxelles !
N-o să avem de ales, domnilor.Bidenică a interzis prăvăliile fermierilor bio de pe motiv că nu pot prezenta un certificat sanitar.Și afacerea respectivilor chiar luase avânt pentru că murikanul e mult mai oteăvit decât europeanul deja.Dar Davoseaua ne furajează neconsiderându-ne oameni și ne spun să fim mulțumiți că avem privilegiul să trăim pe pământul LOR. Asta pășuneaza ai noștri bișnițari de vârf politic cărora li s-a rupt, li se rupe și li se va rupe de noi, țară trecut, viitor și orice nu intră-n conturile lor de pe te miri unde
Majoritatea oamenilor nu citesc etichetele și aleg variantele cele mai ieftine „că oricum toate-s la fel”.
Producătorii se adaptează la piață și le oferă produsele care satisfac cerințele. Schimbarea trebuie să se facă de jos în sus, nu angajând intermediari care să interzică și să „guverneze” în locul nostru…
Nu le doresc acestor oameni de la varful UE decat sa consume pana la sfarsitul vietii, impreuna cu tot neamul lor, exclusiv gandaci sub orice forma doresc !
Vreți sa evitați gândacii sau larvele? Nu mai cumpărați mezeluri din supermarket.
Ce va impiedica sa faceți acasă cârnați sau salm din carne cumpărată? Carne nu larve…
Ne furajează ăștia cu vrea p#%* lor.
Nu am pomenit om sa cumpere si sa manance ce nu ii place,deci ce rost au asemenea articole,in afara de reclama
din” conspiratie” in ?conspiratie pana la marele final.
”Pulbere din larve pentru noi și restul europenilor”
Gandirea ”ilustrilor” UE !
Poate cineva sa se apere de aceste grețoșenii? cand acest tip de adaosuri sunt trecute la capitolul ”natural”?
Aberatiile UE nu contenesc sa vina peste noi. Le vom avea la raft fara sa stim, cu un semn mic intr un colt pe eticheta. Viermi ne trebuiau noua acum. Cu adevarat satanica aceasta ideologie.
Aha, liliecii sunt delicatese si doar cei bogati se vor delecta cu ei!
Vulgul va manca doar viermi si gandaci……[Rumburak]
Pai ce sa faca politicantii nostri?! Daca nu vor sa alinieze pensiile la inflatie, atunci adapteaza alimentele la banii disponibilia.
Pofta buna.
ps. apropo, indexarea care nu se da s-ar fi facut ptr a compensa inflatia din 2023 (!!!). De pierderea puterii de cumparare din 2024 … nici nu se vede la orizont.
Îi aşteptăm cu înfrigurare pe Pippipidi P. Diddy, pe Kakamitru şi pe Khirilă să ne explice că numai oamenii frumoşi şi liberi mănâncă gândaci, pentru că Greta Thunberg!
Numai mizerii produc acest debili drogati de la UE.
Nu mai cumparati toate mizeriile din supermarketuri, e simplu!
S-o hranim pe ur sula von der lichte cu asa ceva.
De ce n-o spunp-a dreaptă:e ieftină și ușorde produs și n-o mănâncă eliții și pretenarii lor.Bănuiesc că nici bastarnii fabricilor care produc respectiva mizerie nh se dau în vânt după ea.În rest, publicitatea e aceeași că la cerealele ce-au distrus sănatateaa a milioane de oameni.
tineti cont ca majoritatea alora care voteaza asa ceva prin PE si la CE mananca vita japoneza si alte delicatese… dpmdv, toti aia care voteaza asa ceva si toti care promoveaza si scriu despre asta ar trebui fortati la un regim intensiv cu prostii din astea. La fel si alora cu Orasul de 15 minute si aia cu „orasele viitorului”… chiar vreau sa vad femeile care locuiesc in orasele alea cumparand doar 3 articole noi de imbracaminte per an, si sa aiba dreptul doar la o calatorie dus-intors cu avionul la 2 ani
Viitor luminos UE ofera