O afacere electorală grotescă

La începutul secolului 17, negustorii de sclavi din Marea Britanie, Franța, Portugalia și Olanda și-au extins ”afacerea” în Congo. În secolul 19, regele Belgiei Leopold al II-lea a condus personal și în mod rapace acțiunile de colonizare în Congo. Congo devine independent în 1960, sub conducerea premierului Patrice Lumumba. Nu era un lider prooccidental, lucru grav în ecuația Razboiului Rece. În același an începe o intervenție ONU, paravan pentru  acțiunile Frantei, Belgiei și SUA. Lumumba este asasinat în 1961, dupa o actiune a spionajului belgian și american. Urmează regiumul pro-american și anti-sovietic al dictatorului Mobutu Sese Seko. În 1997, când Războiul Rece se terminase, Mobutu este înlăturat. S-a considerat o victimă a Războiului Rece – odată ce rivalitatea SUA-URSS s-a domolit, regimul lui și-a pierdut importanța strategică. Rebeliunea a fost condusă de Laurent Kabila, tatăl actualului președinte, susținut de Uganda și Rwanda. Genocidul din Rwanda, in 1994, a atras Congo în războaie, din 1996 până în 2003, implicând mai multe state din regiune. În 2001, Laurent Kabila este asasinat de garda sa de corp. I-a succedat fiul său, Joseph Kabila.

Pe 30 decembrie 2018, regimul Kabila a organizat alegeri prezidențiale, cu doi ani după expirarea mandatului. Kabila și-a numit candidatul în persoana fostului ministru de Interne Ramazani Shadary. Opoziția tradițională împotriva clanului Kabila, Coalition Cap pour le chamgement, l-a propus pe Felix Tshisekedi. Altor doi opozanți (un fost vicepreședinte și un guvernator) li s-a interzis participarea la alegeri. Ambii l-au susținut pe Martin Fayulu, unul dintre managerii companiei americane Exxon în Africa. Fayulu a apărut de nicăieri în politica congoleză, în noiembrie 2018, ca o variantă de urgență găsită de cei doi opozanți ai regimului.

Alegeri de 24.000 de miliarde de dolari

Comisia Electorală a anunțat, cu mare întârziere rezultatele: 38.57% din sufragii pentru Felix Tshisekedi, 34.83% pentru Fayulu și 23.84% pentru Ramazani Shadary. Afacerea alegerilor din Congo este grotescă, indiferent de învingător, de rezultatul contestațiilor. O victorie a lui Martin Fayulu decisă la masa verde ar fi o victorie a marilor companii occidentale. O victorie a lui Felix Tshisekedi, așa cum a fost anunțată, ar fi o aparentă victorie a democrației, căci ar fi prima tranziție democratică a puterii din istoria independentă a republicii. Ar fi însă și o victorie a companiilor chineze, care ar fi primite în competiția cu cele vestice. Tranziția democratică ar fi însă doar una aparentă, pentru ca alegerile câștigate oficial de Tshisekedi au fost marcate de mari nereguli. Regimul Kabila a interzis votul a peste un milion de oameni dintr-o provincie nordică ostilă, invocând o epidemie de Ebola. Au fost folosite pentru prima oară mașinile electronice de vot, pe care alegătorii nu știu să le utilizeze, au fost multe pene de curent în timpul votului, au fost furați saci cu buletine de vot.

Pentru SUA și Europa, miza alegerilor ce au avut loc în decembrie 2018 în Congo ține de resursele naturale estimate la 24.000 de miliarde de dolari, majoritatea metale rare necesare în industria IT. Aceeași miză este valabilă și pentru China, care a devenit o amenințare strategică pentru SUA în Africa Centrală. Regimul Kabila a încălzit relația cu China și a oferit companiilor de aici concesiuni miniere. Franța și Belgia (fosta metropolă) încearcă să-și prezerve interesele în Congo.

Franța, Belgia, Germania, SUA nu au primit bine anunțata victorie a candidatului opoziției, Felix Tshisekedi, fiul lui Ettienne Tshisekedi, opozantul tradițional al clanului Kabila și al fostului regim al lui Mobutu Sese Seko. Bazându-se pe numărătorea efectuată de Conferința Episcopală din Congo (Biserica Catolică Congoleză, 40% din populație este catolică), care a avut cel mai mare număr de observatori, regimurile vestice susțin că învingătorul este fostul șef Exxon Martin Fayulu. Acesta din urma a contestat rezultatul la Curtea Constituțională și a cerut renumărarea manuală a voturilor. Analiștii africani și occidentali considera că, în ciuda rivalității, lunga relație dintre clanurile Kabila și Tshisekedi a făcut posibilă o înțelegere secretă prin care partidul lui Kabila să fie cooptat la guvernare și astfel o parte din politica actuală să se perpetueze. Prin urmare, singura garanție a ”schimbării” nu poate fi decât nou intratul în politică șef de la Exxon. ”Franța nu are nimic de-a face cu alegerile din Congo. Dacă ministrul de Externe Le Drian crede că suntem o provincie franceză, atunci ar trebui să-l numească pe viitorul presedinte”, a replicat Joseph Kabila, după ce oficialul francez s-a îndoit de corectitudinea rezultatelor.

Cealaltă față a corupției

Regimul Kabila nu a organizat alegeri în 2016, invocând situații de urgență în diferite regiuni ale țării. Au izbucnit proteste care au fost înăbușite dur, iar peste un milion de congolezi și-au părăsit tara, unii alăturându-se valurilor de imigranți ce veneau către Europa. Presa de mainstream a indicat corect unul dintre vinovați – președintele Joseph Kabila, cel care are o avere de cel puțin zeci de milioane de dolari. The New York Times a scris despre colecția impresionantă de ceasuri a lui Kabila (care uneori poartă câte două ceasuri), de motociclete și despre cimpanzeul pe care îl ține într-o cușcă. Presa de mainstream a scris corect despre cum Congo este una dintre cele mai bogate țări în resurse naturale, de cobalt (necesar pentru bateriile telefoanelor, laptopurilor), de aur, cupru și metale rare necesare în industria IT.

Ce nu scrie însă presa care acum disecă regimul Kabila și analizeaza alegerile din Congo este că mari companii miniere și petroliere occidentale l-au plătit și uneori l-au mituit pe președintele căzut în dizgrație. În 2016, anul în care mandatul constituțional al lui Kabila s-a încheiat, fondul cu capital de risc Och-Ziff a fost condamnat în SUA la plata unei amenzi de aproape jumătate de miliard de dolari pentru că l-a mituit pe Kabila cu 100 de milioane de dolari, pentru a primi în schimb concesiuni miniere. Omul de legătură era afaceristul israelian Dan Gertler, un amic al lui Kabila Jr., care a investit în Congo 200 de milioane de dolari la începutul regimului, pentru a ajunge acum la o avere de peste 2 miliarde. Însă la închisoare a fost condamnat de justiția americană un intermediar african. ”M-am săturat de firmele de avocatură care intră în biroul meu și obțin înțelegeri privind acuzarea pentru clienții lor”, spunea atunci magistratul care a judecat cazul.

Relatările despre corupția uriașă a liderilor africani, în timp ce complicitatea marilor companii occidentale și chineze este trecută sub tăcere, sunt prea multe pentru a fi un accident jurnalistic. Alegerile din Congo și alte țări africane bogate în minerale nu se joacă doar în cabinele de vot, cu armele îndreptate de milițiile guvernamentale către alegatori, nu doar cu presiunile asupra comisiilor electorale naționale, ci și în sediile marilor companii care caută profit în țările respective.

Regimul Kabila din Congo începuse să fie deranjant pentru marile companii, pentru că a majorat mult redevențele. Mai mult, a început să se îndrepte către companiile chineze. Candidatul pe care l-a susținut oficial, Ramazani Shadary, ar fi urmat să continue această politică. A ieșit doar pe locul trei în urma alegerilor. Primii doi candidați nu au spus o vorbă despre viitoarea lor politică față de investițiile miniere. Iar cel ieșit pe locul al doilea și care contestă rezultatul este un fost oficial al Exxon în Africa.

”Un vampir încolăcit pe chipul umanității”

Și nu este vorba doar despre ineresele Exxon. Unul dintre marii investitori în Congo este Glencore, despre care Reuters relata în 2018 că este ”cea mai mare companie despre care nu ați auzit”. Glencore, cu sediul într-un sat din Elveția, este listată la bursa din Toronto. Se spune despre Glencore că este omoloaga din industria minieră a băncii Goldman Sachs, scria Reurters. Are profituri mai mari decât Novartis, din industria farmaceutică, decât Nestle sau UBS. Glencore a stabilit relații cu oligarhi ruși ce au legături cu magnații africani ai mineritului. ”Este ca un vampir încolăcit pe fața umanității”, scria revista Rolling Stone despre Glencore. Nimeni nu îi cunoaște pe managerii celor zece divizii ale companiei. În timpul regimului lui Kabila Jr, Glencore a cumpărat compania Katanga Mining, care extrage cobalt și cupru din regiunea cu același nume din Congo.

Care este miza alegerilor din Congo? Pentru Glencore, Exxon, pentru Rangold sau China Molybdenum miza tine de contractele de concesiune și de redevențe, adică sursele corupției de care va fi acuzat viitorul guvern în presa de mainstream, în timp ce imaginea acestor companii va fi permanent spălată. ”Sunt cetățean al uneia dintre cele mai bogate țări din lume și totuși poporul meu este unul dintre cele mai sărace”, spunea doctorul congolez Denis Mukwege, laureat al Nobelului pentru Pace în 2018. 57 de milioane de congolezi trăiesc și vor trăi cu cel mult 1,25 dolari pe zi, 13 milioane de oameni nu au și nu vor avea ce mânca și sunt loviți de Ebola, într-una dintre cele mai bogate țări din lume. Într-un sătuc din Alpii elvețieni, Glencore va prospera, la fel și fondurile de investiții, fără ca occidentalii, preocupați altfel de criza migrației din Africa, care au investit în fondurile de pensii gestionate de această firmă să știe pe ce se bazează liniștea bătrâneții lor.