Opinia separată a lui Georgică Severin, membru al CNA, privind decizia împotriva lui Marius Tucă

În legătură cu decizia Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) nr. 187 din 26 martie 2025, referitoare la eliminarea materialului audiovizual intitulat „Democrația a fost călcată în picioare”, publicat pe canalul MariusTucaShow de pe platforma YouTube, precum și având în vedere precizările făcute de CNA prin comunicatul din 31 martie 2025, fac următoarele precizări:

1. Fiind singurul membru al CNA care a votat împotriva eliminării acestui material în ședința din 26 martie 2025, îmi mențin poziția exprimată prin vot. Consider că, sub acoperirea unor temeiuri juridice interpretabile, s-a încălcat principiul protejării dreptului la opinie și la liberă exprimare, garantat de articolul 30 din Constituția României.

2. Afirmațiile lui Marius Tucă, deși formulate într-un limbaj dur (ex. „lovitură de stat”), reprezintă o critică legitimă la adresa unor decizii instituționale care pot fi percepute ca fiind netransparente sau nefundamentate juridic. Spre deosebire de poziția CNA, care a calificat materialul drept „dezinformare gravă” ce subminează autoritățile constituționale și ordinea publică, consider că acest editorial video este o expresie a libertății de opinie, protejată de Constituție, și nu o încălcare a normelor jurnalistice sau legale.

3. CNA nu ar trebui să sancționeze opinii jurnalistice, indiferent de cât de polemice sau exagerate ar fi acestea, atâta timp cât nu incită la violență și nu încalcă în mod clar alte limite legale bine definite. Actuala abordare a CNA, care invocă Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) și Legea audiovizualului pentru a justifica eliminarea conținutului, creează un precedent periculos. Această decizie introduce o diferențiere arbitrară între materialele publicate în format scris sau text online, care rămân legale, și cele publicate în format video, care sunt considerate ilegale. Astfel, CNA ajunge să decidă legalitatea unui material în primul rând în funcție de suportul pe care este difuzat, și nu în funcție de conținutul său.

4. Susțin o interpretare mai largă a libertății presei și consider că CNA trebuie să manifeste o mai mare prudență în sancționarea opiniilor jurnalistice din spațiul online. În concluzie, afirmațiile lui Marius Tucă, chiar dacă pot fi considerate exagerate, se încadrează în rolul critic al presei și nu justifică o intervenție precum eliminarea conținutului. Spre deosebire de poziția exprimată de majoritatea membrilor CNA, care pune accent pe responsabilitatea jurnalistică și pe protecția ordinii existente, cred că trebuie privilegiat dreptul la liberă exprimare și dreptul de a pune sub semnul întrebării temeinicia juridică a deciziilor instituțiilor statului, indiferent de contextul existent.

Georgică Severin
Membru al Consiliului Național al Audiovizualului

Sursa: inpolitics.ro 

Recomanda [votes_up id=836892]
Author

12 Comentarii

  1. Convingerea autorul ca e vorba de o „critica legitima” e si ea arbitrara, ceilalti. mai multi, cred altceva Daca niste opinii sunt gresite sau dezinformari, si sunt transmise public, asta mai e jurnalism?

    • @de pe urma (25 Mar.20:21) Si cine ma rog stabileste ca o opinie este gresita sau dezinformeaza ? Cine sunt acele persoane supra oameni care detin adevarul absolut ?

  2. „unu creaza o problema dupa care, ala care l-a pus, cica o rezolva el facind pe inidignatul.”

    Pentru ca aceasta fraza sa poarte un nume simplu de tinut minte, i s-a spus Ciolacool, singurul politician care face ce promite din politica romaneasca. Daca n-ar fi marit pensiile, din contra, le-a fi impozitat cu 15%, ar fi iubit ca Boc ! Romanul „suveranist” te stimeaza daca-l umilesti, decat !

  3. Cu o floare nu se face primavara, dar inceputul e promitator! Azi vorbeste/ se trezeste unul, maine altul, poimaine mai multi… Doar nu suntem o tara de Vasilici Banesti de la CeNeA -uri.

  4. deja mi se face sila… unu creaza o problema dupa care, ala care l-a pus, cica o rezolva el facind pe inidignatul.

    ciolacu si-a dat in petec si la nenea ala de al gindu care i-a vorbit de tradare… mi-au placut si surprinderea si indignarea manifestate de ciolacu intrebind repetitiv „cum” cu ochii bulbucati… fix asa cum a tradat el de nenumarate ori… i se opreau vorbele in git… monumantala reprezetntatia ciolacului… ceea ce nu spune ciolacu insa, este gindul evident din spatele vorbelor sale, si anume ca vrea la putere cu orice pret neacceptind, avind coalitia de strinsura fesenista de tipul-iliescu-brucan, sa paraseasca sub nicio forma fonctia…deh, e si el, mitititelul, un mare calic… maninca mult, are cheltuieli mari, familie de intretinut…..

    • Nu ti se pare contrafacut gestul lui cum se intoarce sa apere „dusmanul” sa para alegerile si mai corecte?
      Pai nu? E colegul de generala, acela inapoiat mental din spatele clasei care iti suteste sandvisul cand iesi in pauza mica sa nu ai ce manca in pauza mare. Apoi se si intoarce fluierand la tine sfindandu-te ca @21:50. Tipic Dragnea cu barca sparta!

  5. deja mi se face sila… unu creaza o problema dupa care, ala care l-a pus, cica o rezolva el facind pe inidignatul.

    ciolacu si-a dat in petec si la nenea ala de al gindu care i-a vorbit de tradare… mi-au placut si surprinderea si indignarea manifestate de ciolacu intrebind repetitiv „cum” cu ochii bulbucati… fix asa cum a tradat el de nenumarate ori… i se opreau vorbele in git… monumantala reprezetntatia ciolacului… ceea ce nu spune ciolacu insa, este gindul evident din spatele vorbelor sale, si anume ca vrea la putere cu orice pret neacceptind, avind coalitia de strinsura fesenista de tipul-iliescu-brucan, sa paraseasca sub nicio forma fonctia…deh, e si el, mitititelul, un mare calic… maninca mult, are cheltuieli mari, familie de intretinut…

  6. Sa vedeți că, la fel că ăla care creștea curcani de la BEC, va zbura și acest individ care inca e obiectiv în gândire și fapte. Sper sa nu fie înlocuit.
    P.s. A menționat Tucă despre acest bugetar unic la CNA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.