
Am zis că trebuie să văd orașul despre care toată lumea care i-a călcat străzile spune că-i o minunăție, mare surpriză, o așezare care contrastează puternic cu tot ce am întîlnit în România.
O dată, de două ori, de cinci ori, dar de zeci de ori am auzit Oradea în sus, Oradea de vis, Oradea paradis, Oradea ca în Vest, de parcă ar fi în altă lume. De ce acolo? Cum? Nu se poate repeta? Doar nu-i Valea Regilor cu piramidele din Egipt și nu e opera lui Keops!
Și mi-am rupt două zile din viața mea de bucureștean gata să abandoneze Capitala și am luat avionul de Oradea. Dacă nu-mi dau seama în două zile nu mă prind niciodată, am zis eu, și am aterizat pe un aeroport amărît, insuficient pentru o cursă pînă la Sibiu sau pînă la Suceava, la care ajungi pe jos, printr-un tunel de tablă tapetat ici și colo cu tot soiul de afișe pe care scrie „Visit Oradea!!
A naibii vizită care începe printr-un soi de lego făcut din containere! Adică printr-o butaforie de aeroport, nici măcar prin același în care am aterizat în urmă cu treizeci de ani.
Vă cerem scuze pentru disconfort! „Construim pentru dumneavoastră!”
Aha! Mai merge! La urma urmelor, nu-i o nenorocire! O dată la dus și o dată la plecare nu-i sfîrșitul lumii. Pot să trec și prin containere, dar să văd și cîteva din minunile care să mă lămurească!
Am ieșit din aeroportul internațional încropit și din containere și, după disconfortul de cîteva minute, au început primele ore din lungul șoc al reîntîlnirii mele cu Oradea.
Pe o lungime de un kilometru se lucra de zor la noul Aeroport Internațional Oradea, cu zeci de utilaje, cu pîlcuri de oameni care făceau cofraje, betoane și asfaltau la pistă, pavau alei și nu mai știu ce făceau.
Parcă sunt în China, am zis în sinea mea.
Aeroportul cu terminal internațional pentru pasageri și cu unul pentru containere trebuie terminat pînă la sfîrșitul anului, îmi zice șoferul!
În Oradea, toate trebuie terminate pînă la sfîrșitul anului. Parcă ar cădea o ghilotină, parcă vine sfîrșitul lumii. Toate au pe frunte amenințarea cu datul în primire pînă la sfîrșitul anului. Și pasajele subterane, și piațetele, și aeroportul. Toate!
– Pierdem banii, domnule!
– Cine pierde banii?
– Cine! Primăria!
– Numai primăria?
– Și constructorii. Nu mai pupă nimic dacă nu fac bine și nu termină la fix! Îi mănîncă Bolo.
– Și cine se luptă cu ei?
– Cum cine?
Și am ajuns în Piața Unirii, binecuvîntînd clipa în care m-am hotărît să pornesc la drum. Acolo, se întinde orașul de vis. Partea veche din Oradea este un soi de muzeu în aer liber, o moștenire urbanistică restaurată corect, după manual, cu sursa fondurilor afișată la intrarea fiecărei clădiri, împreună cu cîteva date istorice și cu categoria de încadrare ca monument istoric. Cu multe spații pietonale, cu terase și pasaje restaurate, cu fațade luminate după ultima modă și cu cele mai moderne tehnici. Oradea este un oraș cosmopolit, cu o istorie bogată, cu mai multe etnii și imperii care au dat conducătorii orașului după cum s-a învîrtit roata timpului și a banilor, dar mai ales a istoriei.
Din primele ore, mi-am dat seama că am ajuns într-unul din orașele în care aș vrea să trăiesc.
Dacă ar avea energie și ar ține la noi, președintele României și primul-ministru sau oricare dintre ei ar da tuturor primarilor și președinților de Consilii Județene o întîlnire extraordinară la Oradea cu tema „Ce trebuie făcut în România?”. Și l-ar ruga pe „profesorul” Bolojan să le țină o lecție practică de administrat o localitate și un ținut. I-ar încărca pe toți în două-trei autocare, le-ar arăta ce este și le-ar spune ce va fi și le-ar explica din mers tot parcursul orașului, din 2008 pînă astăzi, cînd Oradea este deja o vedetă, un reper al Estului european, o perlă urbanistică greu de întrecut de o alta în România. Și pe care românii o descoperă cu gura căscată, zicînd în cele din urmă:
– Păi se pot face lucruri extraordinare și la noi! Și dacă se poate la Oradea, de ce nu se poate în toată țara?
Dacă delegația asta de perdanți și tocători de vorbe s-ar învîrti două-trei zile prin Oradea ar realiza că pe la noi nici un oraș nu trăiește un asemenea ritm nebun de modernizare. Ba, dacă ar lua în calcul numărul proiectelor urbanistice mari, care trebuie terminate pînă la sfîrșitul anului, atunci ar zice cu un strop de mîndrie că nici în Europa nu mai există unul la fel. Și bunul simț i-ar obliga să se întrebe singuri:
Cum dracu’ au reușit ăștia? Care-i secretul? Cum le iese? Cum izbutesc?
Dintr-o simplă plimbare prin Oradea, și președintele României, și premierul ar înțelege ce au de făcut.
Oradea are un ritm aiuritor de restaurare și de modernizare și toată populația îl susține.
Un localnic îmi spunea:
– Domnule dragă, tot orașul este spart, se lucrează și noaptea. Este zgomot, este praf, se circulă greu prin centru, trebuie să ocolești pe străzi, dar nimeni nu înjură și nu te aia… Știe că va fi bine.
Am petrecut două zile la Oradea. Destul de repede mi-am dat seama ce-ar trebui să afle primarii veniți în vizită și ce ar trebui să învețe premierul și președintele. De la început trebuie să precizez un lucru. Lecția de la Oradea nu se poate altoi decît pe un puternic sentiment al datoriei. Fără el, pot fi și miniștri, și regi, și șefi la NATO, tot nu schimbă nimic.
Oradea ca o bijuterie nu este cîștigată la loterie. Este un proiect, un plan, o muncă nebună, întinsă pe ani, un ideal, o ambiție, o adevărată preocupare și o probă de pricepere și de folosire a inteligenței și a tehnologiei în a administra un oraș.
Am plecat la Oradea să văd și eu schimbarea la față a unui oraș și am descoperit o altă formă de a munci pentru comunitate. Nu cu șmecherii, nu cu lene și cu pile, nu cu flecăreală și cu promisiuni, nu cu nepoți și veri. Am plecat să mă dumiresc dacă sunt adevărate poveștile care circulă și din vorbă în vorbă cu oamenii implicați am descoperit că reușita de la Oradea nu este miraculoasă. Se bazează doar pe un alt fel de a munci în administrație, de a gîndi orașul și de a răspunde la nevoile oamenilor.
Am înțeles repede că reușita de la Oradea poate fi o lecție pentru toată România și m-am străduit să caut explicații, să adun date și să notez mărturisiri și explicații.
Am plecat dintr-o curiozitate și am dat peste un succes story românesc, pe care nu-l pot descrie decît într-un serial. Pentru cîteva zile, renunț la editorialul despre politică, pentru a descrie mecanismele unei schimbări spectaculoase din care pot învăța și alții. Mă refer la cei care vor să-și facă datoria, care au obraz și care se sfiesc de întîlnirile cu semenii, nu la figuranții și la profitorii de ocazie.
Am plecat la Oradea pentru o lămurire propunîndu-mi să scriu un articol. Am dat peste un model folositor pentru toată țara și n-am cum să-l cuprind într-o singură poveste.
Pe cei pasionați de comentarii politice îi dezamăgesc. Mi se pare mai important să încercăm a înțelege resorturile celei mai importante schimbări publice din țara noastră.
Așadar, de mîine, „Oradea, un model pentru toată țara!”
Salutare tuturor!
Articolul d-lui Nistorescu ma bucura dar nu ma face sa exaltez cum fac unii…Oradea s-a dezvoltat normal, doar raportata la alte orase din Romania pare ca sta mai bine.
Raportata la alte orase din Ungaria, Cehia, Slovacia(partea rasariteana a Europei) defapt e cam la fel.
Trebuie sa invatam sa fim modesti(o calitate care lipseste cu desavarsire in Romania) si sa stim ce comparam.
Da, e frumoasa Oradea, in primul rand datorita arhitecturii mostenite de pe vremea imperiului austro-ungar, a oamenilor calzi si primitori.
Dar sa nu ne „umflam in pene”…e un oras care are limitele lui…
Legaturile feroviare cu marile orase…14-16 ore Bucuresti, 4 ore Cluj, 4 ore Timisoara…in 2023😳
Cei care au iesit in Europa stiu ca transportul public e esential, ca in lumea civilizata oamenii circula cu autobuzul, trenul si bicicleta.
Asadar pe viitor, dragi romani uitati de masina sub cur si investiti in infrastructura publica daca vreti sa vina turistii.
fiindca vorbiti de aeroportul pe care aterizati in urma cu vreo treizeci de ani, de o reintalnire cu Oradea, mi-ati trezit amintiri din tinerete… Ati vizitat cumva acolo si Ruinele Infratirii ? Desi nici oradenii astia de azi, asa de fericiti si entuziasti, nu cred sa fi auzit ca a existat asa ceva in orasul lor, care tot infloreste intr-una…
@Marcel ,
monumentul independenței era pe locul unde e acum catedrala ortodocsă din piața cetate, deci a fost îndepărtată de mult, mult timp și nu a mai fost amplasat în altă parte!
Faptul că Mihai Viteazul a fost în Oradea chiar și pentru o perioadă scurtă , este un lucru dovedit.
Dar, potrivit păreri tale exprimate mai sus cu privire la statuia lui Mihai Viteazul la Oradea , cum are statuie în Oradea regele Ladislau , care a murit înainte ca Oradea să fi fost atestată măcar documentar, oasele lui fiind aduse în Oradea mult mai târziu?
Iată cum ne joacă logica feste ! În timp ce Minai Viteazul chiar a fost în Oradea , celălalt rege nu a fost deloc și are statuie de 5 metri în Oradea, fără ca pe acesta să o contestăm, pe motiv că Oradea nu era atestată măcar documentar în timpul vieții acestui rege, el neavând nici în clin nici în mânecă cu localitatea Oradea în timpul vieții lui.
Grețos de dulceag și de parfumat editorialul dlui Nistorescu despre minunata Oradee din zilele lui Bolojan. A început deja campania electorală pentru alelerile din 2024 și ați vrut să răsplătiți prin acest articol banii încasați deja de la PNL-u?
Poate spuneți românilor ceva și despre ccea ce produce concret Oradea în zilele gloriosului Bolojan ori, prin ce controbue și cu cât, acest municipiu, la PIB-ul României. Și dacă nu vă este greu, scrieți ceva și despre strămutarea din centrul orașului, în locuroi obscure, a monumentului lui Mihai Viteazul – primul întreguitor al provinciilor române, asasinat în Transilvania.
Și, la urma urmelor, ce a rămas specific românesc după restaurarea Oradei – restaurare făcută pe fonduri europene și nu numai?
La 102 ani de la nașterea sa, Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) îi cinstește memoria prin prezentarea unor documente din arhivele Securităţii comuniste.
„Regele Mihai a fost, sistematic, ținta comuniștilor din țară și a foștilor legionari din exil. Serviciile secrete comuniste au răspândit nenumărate minciuni în vederea discreditării familiei regale. După 1989, propaganda din exil a fost pusă în circulație în țară.”
Istoricul Demetriade arată că structurile Securității Statului nu au vizat în primul rând culegerea de informații despre Rege, ci mai degrabă compromiterea sa pentru ca punea într-o lumină extrem de precară figura negativă a despotului Nicolae Ceaușescu și dezastrul umanitar prin care își zidea așa-zisa „Epocă de Aur”.
Regele Mihai a fost urmărit de instituțiile statului roman și după Revoluția din decembrie 1989. „Un număr de 11 documente din dosarul său de la Securitate sunt datate după momentul decembrie 1989. Ele privesc interviurile pe care le dădea regele, cu cine se întâlnea, pozițiile sale publice etc.”, mai arată consilierul Demetriade, CNSAS.
25 octombrie, 2023 Virgil Burlă
si lasă wc-ul. ”Despotu” i-a asigurat renta viagera celui care la 23 august-44 a lasat descoperiti 150 000 soldati români! E urat cand o femeie (daca asta esti) e rea.
Doru Pooescu sí altii: O rade adesea omu de pro…nosticurile voastre istorice, d-acii se trage sí numele asta neaos!
Doamne, e atat de trist sa citesti comentariile de la aceasta postare. Atata incultura si prostie, scenarii si teorii ale conspiratiei. Trist. Romanie, tara frumoasa si bogata, pacat ca esti locuita de asemenea specimene.
Oradea e frumoasa, si sustinuta de localnici printr-un efort continuu, iar pe Bolojan nu il intereseaza reclama sau sa ajunga in fruntea tarii, pentru ca are suficienta reclama si apreciere acolo unde a reusit sa cladeasca ceva, si unde din nimic a facut aur, dar ce stiti voi, mitici si cocalari de zi cu zi.
Veniti sa vedeti Oradea, iesiti din buzile voastre de orase si din mentalitatile voastre inguste si pline de fantezii conspirationale!
@Marcel,
și totuși unde este monumentul independeței din piața „cu cele 5 tuneluri”?
Ce spuneam la 12:21 si s-a tras cortina automat? – Nea Cornel nu inceteaza sa ma surprinda, exact acum cand credeam ca-l cunosc in sfarsit in toata complexitatea personalitatii sale! Daca poseda un simt dezvoltat pentru detalii care-i permite sa le perceapa cu acuitate, in schimb are probleme la evaluarea lor analitica…Oradea e un SANTIER amenintat cu GHILOTINA, precum DEMOCRATIILE de catre IDEOLOGIA GENOCIDARA MARXIST/BOLSEVICA, dintr-un motiv foarte simplu si de aceea mai greu de perceput…Acela ca Primaria a inaintat PREA TARZIU PROIECTELE CU FINANTARE EUROPEANA si CA SA NU LE PIARDA A DESCHIS SANTIERE PESTE TOT!!! Nu doar Oradea e un SANTIER deschis ca o RANA SANGERANDA, o multime de alte „muncipii” fiind bantuite de febra ATACARII SIMULTANE a mai multor lucrari de urbanism pe acelasi principiu stupid de ACHIESARE DE FONDURI europene ce vor fi pierdute din cauza termenelor ghilotinare!!!
Intrarile/iesirile terestre si aeriene in Oradea pastreaza de 34 de ani infatisarea jalnica de capat de Lume si Civilizatie…
Vama Bors a ramas acelasi vestigiu/vetust de pe vremea comunismului atat de regretat de nostalgicii OAMENI NOI care populeaza multipseudonim, in HAITE, forumul! Cand iesi din Oradea spre Vama Bors parcurgi un traseu printre cutiile de chibrituri ceausiste
mohorate in fumuriul lor, cu fatzade carpacite sau scorojite si balcoane pestritze…Centrul Vechi, in schimb, ESTE FASTUOS si ANIMAT de oradeni si vizitatori veseli care forfotesc pe strazile cu magazine moderne sau se delecteaza pe terasele stradale, la fel ca la Cluj, Brasov, Timisoara, Iasi etc!!! Isteria santierelor o sa aiba o parte buna, chiar daca se vor pierde finantarile,
municipiile vor lua o alta fatza, cu conditia finalizarii cu bani de la buget!!! Altfel vor dainui ranile…
Miticilor și celorlați detractori!
Dragilor, nu au dispărut statui din Oradea. A fost temporar ascunsă – pentru restaure – cea a lui Mihai viteazustăpândeiobagi. Care a trecut o zi-două prin Oradea, atras un pârț și dus a fost. Mișu va fi repus în drepturi după ce se termină amenajarea pieței – cu cele 5 tuneluri planificate – din fața Catedralei ortodoxe și a Cetății Oradiei.
Cât despre fostul parc 23 August, actual 1 Decembrie, el a fost grav afectat de tornada din 25 iulie. Va intra în renovare – tot cu fonduri europene (sîc!) – anul viitor împreună cu alte 5 parcuri din oraș, iar statuia aia va fi probabilă spălată de dejecțiile porumbeilor.
În rest… vă invit în Oradea!
@ Doru Popescu,..Bag de seamă că la bisericuța ta a sosit marfă proaspătă și ai tras-o pe nas..Ai grije de cum numeri lumânările și nu goli prea des pușculița bisricii..Nu-i frumos nici la ortodocși..
doru popescu, ce este gresit in textul:
„Carol I al României a reușit să impună noul nume al statului român. El a obținut, cu prețul unui război, independența față de Imperiul Otoman. A bătut prima monedă românească, leul, și a înzestrat noul stat cu toate instituțiile necesare. A obținut Dobrogea, apoi Cadrilaterul. Carol I a devenit apoi primul Rege al României, din 1881. În cei 48 de ani de domnie, și-a dedicat fiecare clipă servirii țării al cărui conducător devenise.”?
„ORADEA este frumoasă, dar după Iași, craiova si Cluj”
Inseamna ca n-ai strabatut Brasovul pe jos. Oradea este plicti, dour strazi perpendiculare una pe alta. De la ele si pna la granita guvernele pe care le urati i-au donat unul dintre cele mai mari parcuri industriale libere la taxe, adica cea mai mare sursa de locuri de munca si prosperitate din tara, dupa B si Cj. Brasovul a fost vaduvit intentionat de un aeroport, fiind izolat de impotenta romanilor de-a face drumuri. Ma indoiesc ca-comunistii n-au dat numele de Orasul Stalin celui mai frumos oras din Romania.
sa faca frumos ca sa nu mai aiba copiii nostrii de lucru.
bucurestiu il lasam filipinezilor. noi luam ungaria si vestu romaniei
Contează omul nu partidul , votați independenții sau pe cei care sunt oameni gospodari
Cand persoane serioase competente si responsabile ISI dau mana intotdeauna ies lucruri bune.Cand hotii,narcisistii grandomani,ruptii in dos,incompetentii,veneticii sabotori genocidari cu pretentii de intelectuali specialisti ISI dau mana rezulta housul,imigratia,saracia,DATORIILE,si parazitismul actual.
Scrisesem că Oradea nu e cu nimic mai altfel decît alte orașe din România,și că impresia dlui Nistorescu pare mai mult o lauda stimulata a Bolojanului privind alegerile viitoare.Că nu e voie de la stăpînire de s-a cenzurat cele scrise , poate va apare acesta…
in primul rand se spune corect „poate va apărea”. in al doilea rand, Bolojan nu mai este primar in Oradea de cativa ani. si nici nu va mai fi. OK?
il și vezi președinte?
Păi treci granița la unguri să vezi că toate orașele depășesc Oradea.Sau chiar și la sârbi ,că nu e mare diferență că tot vă dati mari că sunteti in UE.In România se fură tot si nu se face nimic.Oradea e doar exceptia care confirmă regula.Peste tot sunt excepetii ,dar ele nu trebuie data de exemplu că nu ti le ia nimeni de bune.
Bravo, vizet!
Brao, vizet!
NEAMUL nostru cel STRABUN/ROMÂNESC … exista pe acest TARAM de peste 10.000 de ani (dpv. ISTORIC) … ca un POPOR de tip SEDENTAR, CONTINUU LOCUITOR si MAJORITAR de peste 8.000 de ani (dpv. GENETIC), adica din Paleolitic, Neolitic, Epoca Cuprului, Epoca Bronzului, Epoca Fierului (La Tène , Hallstatt cea GETO-DACICA), epoca DACO-ROMANA, cea DACO-ROMÂNEASCA, cea a MIGRATIILOR (inclusiv cea a migratiilor hunilor si ungurilor), si cea ROMÂNEASCA (de pana astazi) !
Conform TABELULUI, din Repertoriul Arheologic NATIONAL, anexat SPECIAL de mine in precedenta mea postare … unde se dovedesc STRATURILE arheologice de LOCUIRE de tip CONTINUA si NEINTRERUPTA a NEAMULUI NOSTRU cel STRAVECHI (de peste 10.000 de ani dpv. ISTORIC si de peste 8.000 de ani dpv.GENETIC) de pe acest TARAM (INCLUSIV a ASEZARII stravechi a ZONEI orasului Oradea) !
NEAMUL nostru cel STRABUN/ROMÂNESC … exista pe acest TARAM de peste 10.000 de ani (dpv. ISTORIC) … ca un POPOR de tip SEDENTAR, CONTINUU LOCUITOR si MAJORITAR de peste 8.000 de ani (dpv. GENETIC), adica din Paleolitic, Neolitic, Epoca Cuprului, Epoca Bronzului, Epoca Fierului (La Tène , Hallstatt cea GETO-DACICA), epoca DACO-ROMANA, cea DACO-ROMÂNEASCA, cea a MIGRATIILOR (inclusiv cea a migratiilor hunilor si ungurilor), si cea ROMÂNEASCA (de pana astazi) !
Conform TABELULUI, din Repertoriul Arheologic NATIONAL, anexat de mine in precedenta mea postare … unde se dovedesc STRATURILE arheologice de LOCUIRE de tip CONTINUA si NEINTRERUPTA a NEAMULUI NOSTRU cel STRAVECHI (de peste 10.000 de ani dpv. ISTORIC si de peste 8.000 de ani dpv.GENETIC) de pe acest TARAM (INCLUSIV a ASEZARII stravechi a ZONEI orasului Oradea) !
@ darius,
„Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.
Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.”(eclesiastul 12:13-14)
@„Pentru voi macacii… ,”
aerul tău de superioritate cu care vrei să te împăuni , e contrazis de scrisul tău!
În răutatea ta începi să acuzi pe cineva pe care nici nu-l cunoști, de lucruri închipuite; în limba mea maternă sunt cuvintele: Dumnezeu, mamă , tată,prunc, brâncă , ai(pentru usturoi), pururi, Cristos, Cruce,cuminicare, credință , biserică , măr, păr, prun, verbul a la (laver în fraceză), muiere, frumos, cer, stele, carpen, alun, grâu, găină, cal, brad, strugure, brânză, ….; nu știu care sunt cuvintele tale în limba ta maternă.
Pentu următoarea călătorie, jurnalistică..un sfat.. Vezi un pic Ținutul Secuilor, unde locuiesc oameni normali intr-un mediu normal.. Du-te doar in vizită și nu murdări locul..Ai multe de invîțat..