În septembrie 1999, cu doi ani înainte de atentatele de la World Trade Center, Osama bin Laden l-a însărcinat pe yemenitul Rashad Mohammed Saeed Ismael, unul dintre liderii Al-Qaeda din Kabul, să îi găsească cea de a cincea soţie, scrie „The Guardian”, care a discutat cu Rashad.
„Trebuie să fie pioasă, supusă, tânără (de preferinţă între 16 şi 18 ani), manierată, dintr-o familie bună, dar mai mult decât orice răbdătoare. Ea va trebui sa suporte condiţiile excepţionale în care trăiesc”, au sunat indicatiile pe care bin Laden le-a transmis telefonic.
Rashad s-a gândit imediat că Amal Ahmed al-Sadah, de doar 17 ani, fiica unui funcţionar public din Yemen, ar fi soţia potrivită pentru bin Laden, care avea atunci 44 de ani. Potrivit lui Rashad, fata a acceptat „cu spunere” oferta de căsătorie, iar familia ei a primit în schimb suma de 5.000 de dolari din partea liderului Al-Qaeda. Căsătoria a avut loc în 2000, în Afganistan, la Kandahar, atunci fief al regimului taliban. A fost o ceremonie la care au participat doar bărbaţi, în care s-au recitat poezii scrise special pentru această ocazie iar la picioarele lui bin Laden a fost sacrificat un miel.
La 11 ani de la căsătorie, principala preocupare a lui Rashad este viitorul tinerei yemenite. „Avem o tradiţie puternică în Islam numita ardth (onoarea familiei). Când o femeie ca Amal rămâne văduvă este datoria tuturor musulmanilor să aibă grijă de ea şi să-i asigure securitatea. Tot poporul yemenit îşi doreşte ca ea să se întoarcă acasă”, spune Rashad. Unii yemeniţi se tem însă că regimul condus de preşedintele Ali Abdullah Saleh o va preda pe Amal forţelor americane. Acest lucru ar duce la o „explozie” între Vest şi lumea islamica. „America ştie că bin Laden nu a foslosit niciodată femei în bătăliile sale”, spune Rashad.
Fostul colaborator al lui bin Laden mai declară că „politica dusă de liderii arabi a dus la piererea suveranităţii ţărilor lor” şi ca „toate constituţiile şi legile trebuie abrogate”. Cât despre Al-Qaeda, Rashad spune că „este o reţea complicată, care nu începe şi nici nu se termină undeva”. „Nu este o organizaţie cu formulare de înscriere şi bază de date. Cei care doresc să se alăture Al-Qaeda primesc o educaţie religioasă standard şi o instrucţie militară de baza, dupa care sunt consideraţi membri”, spune Rashad.