Preşedintele american Donald Trump a fost vizat de o tentativă de omor, după ce un pachet care conţinea o otravă mortală i-a fost trimis prin poştă.
Un pachet care conţinea ricină, o otravă foarte periculoasă, a fost trimis la Casa Albă, dar a fost interceptat de forţele de ordine la începutul acestei săptămâni, scrie CNN.
FBI şi Serviciul Secret investighează incidentul şi au două teste pe substanţa din pachet, confirmând că acesta conţinea ricină.
Pachetele şi corespondenţa pentru Casa Albă sunt verificate într-o unitate din afara sediului.
Nu este prima dată când Trump este ţinta unui atac cu ricină.
Scrisori care conţin ingrediente de ricină au mai fost trimise preşedintelui şi unor şefi ai Pentagonului în 2018.
Acele scrisori au fost, de asemenea, interceptate şi un bărbat din Utah, William Clyde Allen III, a fost acuzat că le-a trimis.
Actriţa Shannon Guess Richardson a fost condamnată în 2014 pentru că a trimis scrisori care conţin ricină preşedintelui Barack Obama şi primarului din New York, Michael Bloomberg.
Americanii au ramas la otravuri antice, ricina, trebuiau sa ia exemplu de la rusi cu Novichock, care chiar daca nu omoara, starneste scandaluri, oprobii si sanctiuni. Sa nu uitam ca Rusia si-a revenit industrial si agrar datorita sanctiunilor.
Ar trebui ca si SUA sa incerce niste sanctiuni, poate isi mai revine; o fi prea tarziu?
Nu gasesc ei niste Novichock?