Procurorii DNA susţin, în rezoluţia de începere a urmăririi penale faţă de Dan Diaconescu, citată de NewsIn, că acesta ar fi primit 30.000 de euro şi 4.200 de lei de la primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ, pe care l-a ameninţat cu dezvăluiri. „Dan Diaconescu, în calitate de acţionar şi administrator al SC Oglinda Television, […]

Unii români s-ar putea trezi cu pensii mai mici nu cu 15%, ci cu aproape 30%, susţine Consiliul Legislativ. Instituţia ce se ocupă cu analizarea actelor normative susţine că ambiguităţile din proiectul de lege ar putea duce la aceste diminuări mai mari decât cele Mai multe formulări neclare din legea care ar urma să taie […]

SRI, serviciul de informaţii al unei foste ţări comuniste, aflată în declin economic şi cu un buget mic, comparativ cu omoloagele sale din ţările occidentale, poate fi mai bun, din punct de vedere al factorului uman, decât serviciul de spionaj al Marii Britanii? Teoretic, nu. Surse din interiorul Intelligence-ului confirmă însă, pentru revista Q Magazine, […]

Suntem înconjuraţi de multe lucruri inutile! Consumate, fumate, fără sens. Ţin viaţa în loc, uneori put. Dau o impresie proastă la vedere, la atingere, la auz. Au însemnat ceva, cândva. Poate chiar se aflau în prim-plan. La vedere, la vârf, la mare căutare. Acum nu mai înseamnă nimic. Încurcă. Infectează spaţiul de joc. Trebuie puţin […]

Pitorescul sat de vacanţă Sitges, de pe coasta de nord a Spaniei, a fost năpădit, pentru trei zile, de cea mai pestriţă gaşcă ce i-a fost dat vreodată să-i calce întortocheatele alei. Oaza boemă a artiştilor, scriitorilor, homosexualilor şi, în general, a celor cu un stil de viaţă nonconformist i-a avut drept oaspeţi pe 130 […]

Acesta a fost scopul „întâlnirii de la Snagov”. De fapt nu al întâlnirii propriu-zise. La Snagov, tot ceea ce s-a întâmplat timp de trei ore se poate sintetiza cu următoarea expresie: „Fă-te, Mircea, că lucrezi”.   S-au confirmat astfel toate previziunile cotidianului.ro din singurul articol scris înaintea întâlnirii. Despre ce era mai important – măsuri […]

– Mă, tu ştii că s-au adunat în pădure şi-au plănuit cum să prăduiască CEC-ul, Poşta, hotelul Triumf şi hotelurile de la mare, plus câteva terenuri ale armatei, fabrica de avioane de la Zărneşti? Acolo vor să fabrice nu ştiu ce transportorul dracului! Amice, tu baţi câmpii, am zis! S-o crezi tu, s-au strâns în […]

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, susține că demiterea din funcţia de director general al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) a lui Gheorghe Aron este ilegală. Oprescu a precizat într-un comunicat de presă că singurul care are dreptul să numească, să sancţioneze şi să dispună sancţionarea, modificarea ori încetarea raporturilor de muncă pentru conducătorii […]

Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor a fost suspendată, luni, după un schimb de replici între preşedintele acestui for, Roberta Anastase, şi vicepreşedintele Camerei, social democratul Adrian Năstase, pe marginea modificării cutumei privind conducerea şedinţelor de plen de către vicepreşedinţii Camerei. Disputa între cei doi a început în contextul în care era analizată o propunere […]

În weekendul 18-20 iunie, pe Platoul Inima Reginei din apropierea Castelului Bran a avut loc ediţia a treia a Festivalului Rockin’ Transilvania. Şase trupe româneşti au luptat pentru un loc pe afişul Wacken Open Air, iar alte şapte formaţii străine au completat spectacolul. Evenimentul a scos din nou la iveală o situaţie deja bine cunoscută: […]

Senatorul PDL Iulian Urban a declarat, luni, că grupul parlamentar democrat-liberal din Senat cere constituirea unei comisii de anchetă care să investigheze modul în care cei care au cumpărat pachete majoritare în domeniul distribuirii de gaze naturale au respectat obligaţiile pe care le aveau. „Distribuitorii fac presiuni la ANRE dorind ca de la 1 iulie […]

Aproximativ 6.000 de pensionari din județul Mureș și-au exprimat acordul în privința acționării în judecată a Guvernului, în cadrul unei campanii de strângere de semnături, ei fiind nemultumiți de reducerea pensiilor cu 15%. Sindicatele au anunțat, de altfel, că vor oferi asistență juridică pensionarilor și bugetarilor din toată țara care vor să dea Executivul în […]

Primul-ministru Emil Boc a mai strâns, în ultimele şase luni, 5.000 de lei pe cardurile bancare, ajungând la un total de 70.000 lei economisiţi pe aceste carduri, şi a fost remunerat de Guvern, în intervalul ianuarie-aprilie, cu 24.736 lei, conform celei mai recente declaraţii de avere. Documentul, completat la 10 iunie, dar publicat luni pe […]

Sisteme de încălzire ecologice cu bani de la stat. Începând de la 1 iulie, Guvernul dă startul la programul guvernamental „Casa Verde”. Astfel, proprietarii de case îşi pot deschide dosarul în baza căruia, după finalizarea lucrării, pot beneficia de subvenţiile de la stat pentru completarea sistemelor de încălzire tradiţionale cu unele ecologice, valoarea cofinanţării fiind […]

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, în unanimitate, ca demnitarii să completeze câte o singură declaraţie de avere, respectiv de interese, urmând ca, înainte de a fi publicate pe site-ul instituţiilor, să se anonimizeze datele cu caracter personal. Deputaţii s-au pronunţat, astfel, pentru păstrarea sistemului care a fost folosit până la constatarea de către […]

Şeful statului a convocat pentru marţi o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Până luni la 18.00 nu se cunoştea ora la care va avea loc reuniunea şi nici tema care va fi dezbătută în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti, care l-au achitat pe medicul Şerban Brădişteanu de acuzaţiile de corupţie aduse de procurorii DNA, au susţinut în motivarea deciziei de achitare că „toată construcţia rechizitoriului se întemeiază pe un calcul matematic total inacceptabil şi care se rezumă la faptul că o firmă care a virat aparatură medicală în valoare de aproximativ […]

Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a semnat, luni, decretele de numire a ambasadorilor moldoveni în zece state, printre care şi România, unde Chişinăul nu era reprezentat de mai bine de un an. Iurie Reniţă a fost numit în funcţia de ambasador extraordinar și plenipotenţiar al Republicii Moldova în România. Ghimpu a mai semnat şi pentru numirea […]

Victoria zdrobitoare a Portugaliei împotriva Coreii de Nord limpezeşte în proporţie de 80% situaţia din grupa G. Avem la ora actuală două certitudini: Brazilia deja calificată matematic în optimile de finală şi Coreea de Nord eliminată, tot matematic. Pentru ca echipa lui Drogba – Coasta de Fildeş – să se califice, trebuie să-i învingă la […]

Deputatul PDL Raluca Turcan a declarat că luna septembrie este termenul-limitã pânã la care Guvernul trebuie sã punã în aplicare planul de mãsuri de redresare economicã. În caz contrar, menţioneazădeputatul, Executivul va primi un vot de neîncredere din partea pedeliştilor. Turcan a mai spus că, tot în luna septembrie, se poate merge până la remanieri, […]

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat, luni, la Satu Mare că are un plan de restructurare a instituţiilor din subordine. Ministrul a precizat că proiectul a fost postat de site-ul instituţiei şi prevede reducerea a câte două posturi de directori adjuncţi de la direcţiile de sănătate publică din fiecare judeţ. Cseke a explicat că Ministerul […]

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat venituri de circa 120.000 de lei în ultimul an fiscal provenind din indemnizaţia de deputat, cea de ministru şi din salariul de la UDMR, dar şi conturi şi depozite bancare de 181.000 de lei, fără a deţine proprietăţi. Potrivit declaraţiei de avere a lui Kelemen Hunor, datată 8 iunie […]

Patronul OTV, Dan Diaconescu, a sosit la sediul DNA, unde procurorii urmează să îl audieze în legătură cu implicarea sa în dosarul unui angajat al televiziunii, Doru Pârv. Diaconescu a ajuns cu Rolls –Royce-ul în faţa Direcţiei şi, cu acelaşi debit verbal din nopţile pline de nesomn, a explicat că nu îl cunoaşte pe primarul […]

Remanierea Cabinetului este subiectul numărul unu doar pentru presă, nu şi pentru coaliţia de guvernământ, a afirmat, luni, ministrul UDMR al Mediului, Laszlo Borbely, apreciind că o restructurare a Executivului ar însemna ca instituţiile să fie paralizate timp de câteva luni. „Remanierea este pentru presă subiectul numărul unu. Pentru Coaliţie, el nu este nici numărul […]

Armata turcă a lansat o vastă ofensivă împotriva kurzilor din sud-estul ţării şi din nordul Irakului, la scurt timp după ce au acuzat Israelul pentru atacarea flotilei umanitare care dorea să spargă blocada impusă palestinienilor din Gaza. În mod ironic, deşi guvernul de la Ankara a precizat că va reduce la minimum relaţiile cu Ierusalimul, […]