„Între timp trebuie realizate și proiectele și reformele, jaloanele acelea pe care trebuie să le aprobăm, pentru a putea depune aceste cereri de plată”.
Toate știrile
Doar 36,6 milioane de germani s-au mai declarat catolici sau protestanți. Asta înseamnă 44 la sută din cei 83,5 milioane de locuitori a Germaniei.
Fiii lui Donald Trump vând drone țărilor din Golf prin firma Powerus, profitând de războiul început de tatăl lor.
Federaţia Sindicatelor Silva a depus la Curtea de Apel Bucureşti o cerere de suspendare a măsurilor de reorganizare ale Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, întrucât Hotărârea de Guvern care le include „s-a făcut fără respectarea procedurilor şi normelor legale în vigoare”.
Surse medicale susțin că Mircea Lucescu ar fi în comă după ce ar fi suferit două infarcturi chiar în ziua în care ar fi urmat să fie externat.
Spiru Crăciun și-a câștigat primul mandat în 2020, pe listele PSD. Acesta a fost reconfirmat în funcție în 2024, cu un scor de aproximativ 65,5% din voturi.
Guvernul va impune o taxă de solidaritate companiilor care produc petrol în România, adică OMV Petrom, aplicată în cazurile în care cotația petrolului Brent este de peste 70 de dolari pe baril.
„Rețelele noastre sociale, de exemplu, sunt 100 la sută libere”, i-a spus premierul armean lui Putin chiar la Kremlin.
Investigațiile decontate pentru pacienții cronici din România au scăzut cu 47% într-o lună, potrivit organizațiilor de pacienți.
Vizată este Izabella Morth, arhitectul-șef al municipiului Baia Mare.
Jandarmeria Română sărbătorește azi 176 de ani de la înființare. Instituția creată de Grigore Alexandru Ghica asigură astăzi ordinea publică, paza la meciuri și intervine în caz de dezastre.
Gina-Maria Betkhe a dezvăluit că, după accidentul tatălui său, Michael Schumacher a trebuit să-și găsească un refugiu.
„Sancționarea șoferilor pentru lipsa documentelor fizice nu doar că nu reprezintă o încălcare reală a dreptului de a conduce și nu protejează siguranța rutieră, dar poate genera abuzuri și sancțiuni inutile”, transmite USR.
PSD nu are nevoie de liniște. PSD are nevoie de un șoc, iar în istoria acestui partid, șocul a purtat de prea multe ori un nume din trei litere – DNA.
Ministerul de resort reamintește faptul că Batogul de sturion este al 16-lea produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european, începând cu data de 18 februarie 2026.
Imaginile surprinse de bodycam arată că Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accidentul pe care l-a produs în Florida.
Datele recente confirmă o tendință îngrijorătoare, care plasează Capitala în topul orașelor europene afectate de poluare.
Vicepreședintele SUA merge în Ungaria chiar înainte de alegerile parlamentare. Vizita confirmă sprijinul administrației Trump pentru liderul de la Budapesta, care se confruntă cu o campanie tensionată și cu ascensiunea opoziției conduse de Peter Magyar.
Donald Trump menţionează foarte frecvent, în timpul unor apariţii publice fără nicio legătură aparentă cu lucrările, progresul construcţiei aripii de est a reşedinţei prezidenţiale.
„Iar asta a deranjat. Așa că a intervenit Anton – pe atunci șeful de cabinet al lui Grindeanu – să facă puțină ordine. Ordine pentru mafie”, acuză Cătălin Drulă.
Melanomul este o formă agresivă de cancer de piele, tratată în mod obişnuit prin excizie chirurgicală.
Militarii americani vor putea purta arme personale în baze pentru autoapărare, conform unei noi decizii a Pentagonului. Secretarul apărării, Pete Hegseth, a eliminat politicile care transformau unitățile în zone fără arme, oferind soldaților dreptul de a reacționa rapid în cazul unor atacuri.
Valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile nordice şi nord-estice.
Justiția le-a tras scaunul de sub picioare marea majoritate a edililor care și-au pierdut mandatul.
Șoșoacă vede genocid după genocid în pandemia din România. Totodată, nu se sfiește să arunce invective și acuzații către opozanții săi politici.
Coiful de la Coţofeneşti şi două brăţări dacice din aur au fost prezentate joi publicului de autorităţile olandeze după anunţul recuperării lor.