„Este important că această facilitate nu a fost eliminată, ci păstrată într-o formă care oferă predictibilitate pentru posesorii de vehicule electrice”, a transmis Vlad Voiculescu.
Toate știrile
Într-o ediție despre drumuri, rădăcini și sens, „România, cine ești?” pune o întrebare esențială: poate un proiect să ne ajute să ne redescoperim ca societate? Sâmbătă, de la ora 13:00, la Prima TV
„Eu rămân focusat pe proiectele pe care le avem în Timișoara, e un an cu multe șantiere noi”.
„GEORGESCU CĂLIN, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale”, se arată în minuta instanței.
Acciza la motorină este de 2,8 lei pe litru.
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat că va sesiza DNA, ca urmare a neregulilor găsite în cadrul clubului CSA Steaua.
Discuția despre eutanasie este una care naște dezbateri intense, fiind un subiect foarte sensibil. Câteva țări din Europa în care s-a legalizat atât eutanasia activă, cât și sinuciderea asistată: Olanda, Belgia, Luxemburg.
„Este genul de situaţie care trebuie să fie descurajată şi trebuie să fie oprită”, a transmis ministrul Apărării Radu Miruță.
„Despre decizia președintelui Statelor Unite, eu pot să mă uit ce s-ar întâmpla ca o consecință, nu ce să fac pentru a influența decizia președintelui Donald Trump”, a concluzionat Miruță.
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu îi informează pe şoferi că circulaţia rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi reluată în ambele sensuri.
Cotidianul vă prezintă revista presei din Republica Moldova.
Studenţii cărora le-a predat la FMF Călin Magheru au doar cuvinte de laudă despre medic şi deplâng dispariţia acestuia,
Rusia se oferă să medieze conflictul din Iran pentru a opri tensiunile militare din Orientul Mijlociu. Kremlinul a anunțat că Vladimir Putin discută deja cu liderii regionali. Moscova susține că doar negocierile pot aduce o soluție pașnică, în timp ce consideră alianța NATO ca fiind una „ostilă”.
Calculele Cotidianul estimează o creștere medie de 25-30% în toate scenariile analizate.
Ministrul Muncii a mai anunţat că în privinţa familiilor insistat să le sprijine pentru că există o preocupare privind necesitatea unei politici demografice în România.
Potra este în arest preventiv într-un dosar care îi mai vizează pe liderul suveranist Călin Georgescu și alți 20 de inculpați.
Ministerul Finanțelor reorganizează Autoritatea Vamală Română, trecând la un model bazat pe digitalizare și analiză de risc centralizată. Reforma vizează reducerea timpilor de vămuire prin eliminarea birocrației și mutarea controlului de la frontieră către echipe mobile și verificări ulterioare.
Oțelul Galați e primul club care ia atitudine față de modificările aduse Legii 4/2008, despre care spune că nu aduc niciun beneficiu nimănui.
Potrivit guvernatorului BNR, viitorul sistemului financiar românesc depinde, în bună măsură, de capacitatea de a investi, încă de astăzi, în educație, performanță și parteneriate solide.
Ciprian Ciucu propune eliminarea parcării gratuite în centrul Bucureștiului, inclusiv pentru mașini electrice. Primarul susține că există 90.000 de gratuități la doar 45.000 de locuri. Banii încasați vor fi folosiți pentru parcări subterane și noi zone cu emisii reduse în Capitală.
Spania este una dintre puţinele ţări care îi permite unui pacient atins de o boală incurabilă să fie ajutat să moară, pentru a evita ”o suferinţă insuportabilă”.
Adrian Bumbescu a declarat că demersurile sunt făcute, iar Steaua București va avea drept de promovare începând de anul viitor.
„Ce trebuie să lămurească domnul Rafila, public, de ce a refuzat să renegocieze tranșa de 29 de milioane de doze de vaccin cu Pfizer, atâta timp cât era clar că acele doze nu vor mai fi niciodată folosite?”, a transmis un deputat USR.
Ultima actualizare a tarifelor locuințelor publice a fost în 2007.
„Nu se pune problema ca cei mai buni să nu rămână, vor intra foarte frumos în concurs”.
”Nu este normal ca note mediocre obţinute recent să cântărească mai mult decât performanţa reală„