PATRICK MOURATOGLOU a lansat pe 23 mai, la CELIO, prima sa COLECȚIE de haine 100% TENIS. Magazinul se află pe cosmopolitul bulevard Jean Medecin
Toate știrile
”Să vă ferească Dumnezeu. N-aveți ce căuta aici. Țineți-vă departe de zona asta”,
Ei vor trebui să răspundă pentru „ultraj la adresa Statelor Unite” şi „daune” aduse muzeului.
Am ajuns în fața parlamentului, la manifestație. Vrem să fim oameni normali! Așa strigăm cu toții, acolo, vreo doi trei.
Raluca Turcan a fost întrebată câtă credibilitatea mai are PNL să vorbească despre tăierea pensiilor speciale având în vedere că partidul e condus de un preşedinte cu pensie specială.
Novak Katalin a însoţit cordonul oficial, format din preoţi şi pelerini, având în frunte steagul sfânt al Şumuleului, Laborumul, care a (…)
Banca statului, CEC Bank, a reacționat, după ce ANPC a anunțat a doua tranșă de operatori economici financiar sancționați pe motive de practici comerciale înșelătoare.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) critică proiectul privind pensiile speciale aflat în dezbatere în Parlament, susţinând că (…)
Considerându-le adevărate crime am făcut afirmația: „WOKE și îndoctrinarea sexuală a copiilor sunt linii peste care nu se trece!” iar replica a fost că cei care comit crima trebuie judecați.
Noi piste în ancheta privind sabotarea celor două gazoducte Nord Stream carre conduc către Ucraina, a relatat vineri săptămânalul german Der Spiegel, citat de AFP.
Așa-numita Legiune „Libertatea Rusiei” a publicat primul videoclip al ultimei operațiuni din regiunea Belgorod.
După ce trei membri au murit într-un accident rutier, familia a fost jefuită în timpul înmormântării. Poliția îi caută
„În acest timp am reuşit să capitalizăm şi să întărim băncile româneşti şi nu vreau să se înţeleagă greşit, este nevoie ca (…)
Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost condamnat definitiv vineri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, insistă, într-o postare pe (…)
E agitație în Monte Carlo acolo unde weekendul acesta are loc Marele premiu al Principatului Monaco. Cititorii cotidianul pot vedea până atunci imagini de la incălzirea pilotilor.
Înalți oficiali ai Pentagonului au oferit noi detalii cu privire la un program de instruire pentru piloții ucraineni care vor pilota avioane de luptă F-16 Fighting Falcon.
Pe lista finală ce va fi comunicată ulterior se vor regăsi o parte dintre aceștia, alături de fotbaliști din campionatul intern.
Glume amare fac pe net românii plecând de la greva cadrelor didactice. Mulți nu au uitat că președintele Klaus Iohannis este și el profesor, l-au băgat în aceeași oală.
Suntem iar la mare morgă. Avem doctor în științe la poliție și un Newton la Cotroceni. Gata cu tărăboiul!Un Consiliu Național
Primarul Fritz refuză să pună în aplicare o sentință definitivă a Curții de Apel Timișoara și, mai mult, încearcă să complice situația.
Părinții elevilor din Franța au decis să atace statul în justiție din cauza orelor pierdute ca urmare a lipsei profesorilor suplinitori
Condamnat inițial la 4 ani şi 3 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, fostul deputat poate să răsufle liniștit.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba a anunţat că a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
În majoritatea statelor membre sunt diferenţe între proporţia de NEETs în rândul tinerelor şi tinerilor..
Doi copii de 13 ani au dat foc unei clădiri istorice cu șapte etaje din Sydney, Australia, apoi s-au predat polițiștilor.