Ce ne mai lipsea și urmează să vină în iunie!

Banca de Dezvoltare a României urmează să fie înfiinţată în luna iunie, a anunţat, vineri, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, la dezbaterea „Soluţii de garantare financiară – Retrospectivă şi perspectivă 2023-2024”.

„În acest timp am reuşit să capitalizăm şi să întărim băncile româneşti şi nu vreau să se înţeleagă greşit, este nevoie ca pentru politicile publice să ai market maker, dacă vreţi, care să conducă programele şi apoi, prin atracţie vor veni şi celelalte elemente ale sistemului bancar deopotrivă să ajute. Şi în felul acesta cel puţin a fost un efort mare de consolidare a CEC Bank, a Exim Bank, închidere a fuziunii cu Banca Românească şi mai nou, construcţia noii Bănci de Dezvoltare a României, care în iunie va fi înfiinţată”, a spus Adrian Câciu.

El a declarat că România, fără fonduri europene şi fără instrumentele financiare europene nu are la momentul acesta capacitatea să-şi producă propriile resurse financiare necesare pentru dezvoltare. Ar avea o capacitate redusă doar pentru menţinere.

„Dar dacă vrem o Românie dezvoltată, o Românie membru al OCDE, în curând, ne trebuie şi trebuie să facem eforturi ca toate resursele financiare puse la dispoziţie de bugetul european să ajungă şi în România. Aici felicit FNGCIMM în primul rând pentru implicarea în zona implementării InvestEu în România şi eu cred că suntem pe o cale şi provocatoare, dar şi bună, cea mai bună pentru viitorul României. Aş mai spune nişte cifre de nivel. România îşi poate permite ca în fiecare an să dea instrumente financiare de peste 10 miliarde de euro. Problema la care trebuie să lucrăm împreună este cum realizăm capitalizarea proprie a companiilor româneşti. Practic unde vreau să ajung în momentul acesta este că dacă noi, fondurile de garantare, statul, băncile ne facem job-ul nostru, trebuie să mai acţionăm printr-o serie de canale care pot sprijini antreprenorii să aibă propriu capital. Şi aici sunt cel puţin două canale: canalul fiscal şi canalul financiar propriu. Canalul fiscal pe care îl cunoaşteţi şi care din punctul meu de vedere este unul foarte bun pentru ceea ce înseamnă clasa de mijloc economică, pentru IMM-uri şi care ar trebui îmbunătăţit în sensul pozitiv pe acele elemente de potenţial şi care să asigure trecerea în economia de producţie. Dacă vreţi, pot să traduc. Facilităţile pe care statul le acordă ca şi credite fiscale trebuie îndreptate către zonele şi către companiile de servicii unde avem excedent comercial, dar şi către companiile care produc şi procesează sau re-realizează valoarea adăugată, inclusiv companiile inovatoare, companiile implicate, digitalizare etc”, a spus Adrian Câciu.

În ceea ce priveşte canalul financiar propriu sau modul în care funcţionează fluxurile comerciale între companii, ministrul Finanţelor a afirmat că trebuie găsite soluţii pentru reducerea capitalului negativ din companii, astfel încât mult mai multe companii să devină solvabile, bancabile şi finanţabile din perspectiva atât a instrumentelor bancare, dar mai ales cele statale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

7 Comentarii

  1. Se infiinteaza BANKA de DEZVOLTARE a Romaniei ?

    Oare de aceea a revenit Sebastian Vladescu ?

  2. Da, este foarte bine. Romania are nevoie de o Banca de Dezvoltare a sa pentru ca nu totul poate fi finantat de la U.E. sau cu imprumuturile cu dobanda uriasa (s-a mers pana la peste 7% in timp ce Ungaria lua cu 3%) luate de la oligarhia financiara globalista. Este un proiect care arata maturitate !

  3. Faceți-o domn’ ministru. Că să aibă liberalii ce vinde după rotativă.

  4. Măi dobi, ministrul lui pește, dacă noua bancă are metehnele Băncii Românești, nici dracu nu calcă pe la voi! Ordine de plată pe hârtie, în 3 3x3m0lare… evul mediu bancar!

  5. ‘ Memorie scurtă ‘, au uitat de BANCOREX, cu ce / de unde o vor capitaliza și cui îi va reveni ‘cinstea’ de a o devaliza ?!

  6. …o noua metoda de furt!…nu trebuie o banca, trebuie un fond suveran de investitii!…este o mare diferenta…pt capitalizare, in afara capitalului propriu, actiuni nominale numai pt cetatenii romani…interzisa finantarea proiectelor pe care le executa firmele straine, in acest fel banii ramanand in cocioc…50%capitalizare lunara din redeventele pe resursele naturale, suta la suta din accize, preluarea administrarii pilonului 2, 3 etc de pensii, asigurand siguranta si rentabilitatea acestora…conducerea aleasa prin concurs, pe specializari, fara politic-repet, politica este doar pt relatii externe, in interior este doar administrarea resurselor spre binele cetateanului roman…introducerea sistemului fiscal american-asemanator acestuia-cu deducerea, din tva-ul platit de om pt anumite cheltuieli-a unui procent care sa mearga la asigurari de sanatate, pensii, asistenta sociala(dupa calculele mele se pot infiinta peste 300000 noi locuri de munca numai pt meseria contabil deduceri familie…

  7. După ce au vândut pe doi lei tot ce este românesc hoții liberali, acum se gândesc să întărească capitalul românesc. Decât să vă împrumutați cu 9% in valuta mai bine vă împrumutați la românii săraci care au pus doi lei la saltea pentru zile negre. Și nu mai repatriați profitul. Și nu mai cheltuiți banii prin Dubai.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.