Ponta a mai remarcat faptul că toată lumea taie pensiile speciale, dar nimeni nu taie pensiile speciale.
Toate știrile
Ce este important de înţeles acum? Ocupanţii sunt deja pregătiţi intern pentru înfrângere.
„Kemal atacă Rusia, îl atacă pe Putin. Dacă îl ataci pe Putin, nu voi fi de acord”, a declarat Erdogan.
Dar lasă-mă să te văluresc un pic! Numai un pic. Crezi că George Simion e pe val? Aiurea, frate, ca și Traian Băsescu, e deja naufragiat!
Vilegiatura, fie ea un sejur în mediul rural în timpul verii sau o cură „la băi” în stațiunile renumite ale Europei, demonstra apartenența la o clasă socială privilegiată
Marea coaliție guvernamentală care a perturbat România și așa amețită de șocurile ancestrale ale partidului unic, plin de uniuni, este operațiunea specială a președintelui Klaus Iohannis.
Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a anunţat că va depune o sesizare la Tribunalul Bucureşti privind scoaterea AUR în afara legii.
Cîrstea (34 WTA) venea după titlul WTA 125 obţinut la Reus (Spania).
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat vineri Curtea Penală Internaţională (CPI) că e (…)
Chirilă, vicecampion mondial şi medaliat cu bronz la Europene în proba de 500 metri, a fost cronometrat cu timpul de 1 min 50 sec 72/100, fiind urmat de (…)
Un militar american alb din Corpul Puşcaşilor Marini este acuzat de omor din culpă de către autorităţile de la New York.
Au trimis în judecată firma sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, fiind acuzată că a livrat substanţe dezinfectante neconforme către 46 de spitale.
Primul Centru de Explorare a Energiei din Europa care găzduieşte simulatorul camerei de comandă a reactorului modular mic (SMR) NuScale a fost inaugurat, vineri, la Universitatea Politehnica din Bucureşti.
Liderul grupului paramilitar rus Wagner, Evgheni Prigojin, a acuzat vineri trupele armatei regulate ruse că (…)
Scandalul legumelor cu substanțe toxice s-a transformat în scandal politic.
În octombrie 2022, primarul Capitalei informa că Municipalitatea va face recurs la Curtea de Apel Bucureşti împotriva (…)
E zăpadă ca în toiul iernii așa că angajații de la Drumuri se chinuie să deszăpezească pentru ca drumul să fie redeschis traficului rutier
Un priveghi a fost întrerupt, vineri, în momentul în care sicriul în care se afla persoana decedată şi care era dotat cu sistem de aer (…)
Doi directori și un șef de serviciu au ajuns la DNA după ce ar fi trunchiat mai multe licitații. În schimb, ar fi primit mașini, o trotinetă electrică, (…)
În cadrul unei conferinţe privind criza demografică în creştere, papa Francisc a declarat că (…)
Românii, deși sunt printre cei mai săraci din UE, plătesc, de departe, cel mai mare preț pentru energia electrică. Datele oficială nu lasă loc de interpretări
Parchetul General a dat publicităţii ordonanţa din 15 martie, prin care a fost dispusă clasarea dosarului penal deschis în urma unei plângeri în care s-a reclamat faptul că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat.
Astronomii au anunţat vineri descoperirea celei mai mari explozii cosmice înregistrate vreodată, o bulă de (…)
Alegerea uscătorului de păr potrivit poate fi o provocare destul de mare, tocmai pentru că oferta de pe piață este atât de variată. Ce și cum alegi?
Reprezentanţii Camerei Deputaţilor au transmis, referitor la incidentul de vineri, de la Palatul Parlamentului, intrarea C1, că este vorba despre (…)