Fostul ministru de Interne, Cristian David, a fost achitat definitiv de instanța supremă, în dosarul în care a fost acuzat de procurori că a primit…

Spilcuit și lustruit, Sebastian Burduja are ifose de mare absolvent american și de începător  trecut prin varii slujbe despre care iar nu știm mare lucru. L-au alungat sau a plecat singur să mai învețe?

Antreprenorii români sunt cei mai avansați în folosirea tehnologiilor digitale comparativ cu omologii lor din celelalte 14 state din Europa Centrală și de Est, relevă studiul Central and Eastern Europe Private Business Survey 2019 realizat de PwC.

Legea sistemului public de pensii, reexaminată ca urmare a deciziei de neconstituționalitate a CCR, a primit, marți, raport de adoptare din partea comisiilor reunite juridică și de muncă ale Camerei Deputaților

Apăr folosirea cercetării istorice a lui Isus pentru înțelegerea până la capăt a creștinismului. Religia are o sursă situată dincolo de datele istoriei și ale cunoașterii.

Codrin Ștefănescu şi-a depus candidatura pentru funcția de secretar general al PSD. Ștefănescu se prezintă ca fiind „cu bune și cu rele” și că a fost „permanent și necondiționat” alături de partid, de liderii județeni, de primari, de consilierii județeni și locali.

Mare amator de procese, Lucian Isar a inițiat în 2016 un litigiu cu BCF. La fond, Lucian Isar are parte de o respingere netă, dar la recurs, două judecătoare casează sentința și…

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis sesizarea Ministerului Justiției pentru ca reprezentanții instituției conduse de Ana Birchall să ceară consimțământul autorităților din Madagascar pentru judecarea lui Radu Mazăre în dosarul privind locuințele sociale din campusul „Henri Coandă”.

Consiliera lui Ludovic Orban, Violeta Alexandru a fost propusă pentru a deveni președintele PNL București. Peste 600 de liberali au semnat, luni, o scrisoare adresată lui Rareș Bogdan, prin care îi cereau acestuia să preia funcţia.

Senatorul PSD Șerban Nicolae a depus, la Senat, în procedură de urgență, un proiect care prevede ca pedepsele care sunt în prezent, între șase luni și 3 ani, să fie între 3 și 10 ani pentru votul multiplu sau cu act de identitate fals.

Muzeul a înaintat un răspuns către Ministerul Culturii prin care își manifestă opoziția față de ideea înstrăinării a 45% din suprafața liberă de construcții a instituției.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, a anunțat că marți Legea pensiilor va fi dezbătută în comisii, iar miercuri va fi votul final, precizând că banii pentru susținerea majorărilor vin din colectarea mai mare care s-a făcut la buget.

Două trenuri Interregio care au plecat duminică după-amiază din Timișoara, respectiv Arad, au ajuns la destinație în Mangalia după peste 30 de ore, pe o rută ocolitoare din cauza inundațiilor.

Ministerul Afacerilor Externe atenționează românii care vor să călătorească în Grecia că Secretariatul General de Protecție Civilă anunță că există, marți, un grad ridcat de incendiu de pădure, gradul 4 sau 5, pe fondul vântului și al temperaturilor ridicate.

Dan Barna a declarat, referitor la înființarea unei comisii de anchetă pentru a analiza posibile fraude la alegerile pentru PE, că „pare un banc din zona mărfii Bulă-Păcală”. El a precizat că e absurd ca PSD, care a organizat scrutinul, să vină acum să conteste corectitudinea rezultatelor.

Boris Johnson, candidatul favorit pentru funcția de lider al Partidului Conservator și prim-ministru al Marii Britanii, a declarat că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană în data de 31 octombrie, cu sau fără un Acord.

Norica Nicolai a afirmat că așteaptă de la Mugur Isărescu să spună oamenilor dacă își va propune, în viitorul mandat de guvernator al BNR, să găsească o soluție pentru „a opri această meteahnă a băncilor din țara noastră de a-și umple buzunarele pe seama românilor”.