Activitățile se desfășoară în 5 dosare penale, instrumentate de polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și Serviciile de Investigare a Criminalităţii
Toate știrile
S-au stabilit echipele care vor juca în sferturile Europa League. Joi seară, Europa League și-a aflat echipele care au rămas în lupta…
Ediția din 2019 a Festivalului „George Enescu” aduce o nouă premieră – Festivalul „George Enescu” pentru Copii.
Camera Comunelor s-a pronunţat joi seara împotriva organizării unui nou referendum privind Brexitul, cel puţin pentru moment, relatează The Associated Press. Deputaţii britanici au respins cu…
În ce-l priveşte pe Donald Trump, avalanşa de evenimente cu implicaţii foarte grave care-l au în centrul atenţiei este consemnată după doar doi ani şi 40 de zile de prezenţă a sa la Casa Albă, ceea ce reprezintă de departe un record în istoria preşedinţiei SUA.
La aproape 39 de ani, gimnastul Marian Drăgulescu va face parte din delegaţia României pentru Campionatul European din 2019, care va avea loc la Szczecin (Polonia). Forul european de profil (UEG) a anunţat…
Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare mai ales în sud şi sud-est, precum şi în extremitatea de nord-vest a ţării, unde pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formã…
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a declarat joi seara, după ce Camera Comunelor a aprobat planul Guvernului May de a solicita amânarea Brexit, că discuţiile continuă…
Mai mulţi membri CSM s-au contrat, joi, la şedinţa plenului Consiliului, judecătorul Gabriela Baltag propunând suplimentarea ordinii de zi cu un punct privind motivarea CCR pe conflictul …
E ieftină, se prepară rapid şi o găseşti la aproape orice colţ de stradă. E cafeaua la automat despre care autorităţile avertizează…
Acreditarea ideii că procurorii îşi desfăşoară activitatea abuziv, cu încălcarea legii, depăşeşte limitele discursului public acceptabil, cu consecinţa încălcării demnităţii profesionale şi a prestigiului…
După ce a anunțat că vrea să schimbele examenele și structura anului școlar, ministerul Educației, Ecaterina Andronescu, mai vrea ceva.
În aceste zile a apărut în spaţiul public informaţia potrivit căreia proiectele de dezvoltare ale Transgaz sunt blocate, după ce, în 12 martie 2019, Adunarea Generală a Acţionarilor nu a votat..
Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat joi că liberalii au cea mai puternică listă pentru PE, numindu-l pe Rareş Bogdan, primul pe listă, un campion al luptei împotriva minciunii…
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, joi, la al VIII-lea Summit european al regiunilor şi oraşelor, desfăşurat la Bucureşti, că aude des întrebarea ce fel de europarlamentari trebuie să trimită statele UE…
„Prin sistemele tehnologice avansate de protejare a frontierelor, putem contribui la securitatea Europei şi vom asigura astfel controlul total asupra frontierelor UE în zona de sud-est”…
Aceasta după ce, în urmă cu doar câteva zile, Facebook a anunţat că a eliminat 30 de pagini, grupuri și conturi din România, parte a unei rețele coordonate carea induceau oamenii în eroare…
Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a anunțat că a finalizat procesul de evaluare al Școlii Doctorale, iar concluziile arată că mai mulți doctoranzi au plagiat în tezele lor de doctorat…
Ministrul Apărării sustine că procesul prin care a contestat decretul de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă în funcția de șef al Statului Major al Armatei s-ar putea opri dacă ar ajunge….
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat joi că draftul ordonanței privind completurile de cinci judecători este finalizat și a fost trimis „decidenților”…
Au apărut deja panouri electorale pentru că AEP e mai presus de legea care interzice folosirea acestor metode de reclamă politică, scrie ziar de cluj.
Pe locuri eligibile se regăsesc și Vasile Blaga, Daniel Buda, Adina Vălean, Gheorghe Falcă sau Cristian Bușoi.
Omul de afaceri Ştefan Mandachi, din Suceava, i-a provocat pe români să i se alăture și să oprească activitatea în 15 martie, la ora 15, timp de 15 minute.
Ministrul Justiţiei a declarat, joi, că un viitor procuror general va trebui să fie o persoană cu multă bună-credinţă şi cu ataşament faţă de oameni şi faţă de libertăţile…
Premierul ungar Viktor Orban le-a trimis o scrisoare politicienilor europeni care au cerut excluderea partidului Fidesz din Partidul Popular European (PPE), prin care şi-a cerut scuze pentru limbajul ofensator…
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, anunţă că se lucrează la un act normativ privind acordarea de compensaţii financiare pentru deţinuţii care au fost încarceraţi în condiţii necorespunzătoare…