O decizie va fi luată în Parlamentul European, după ce fiecare stat membru îşi va spune punctul de vedere.
Toate știrile
În perioada 31 august – 1 septembrie, în localitatea Tuzla, mai multe organizații neguvernamentale, filiala Partidul Ecologist Român din Costinești, proprietari și…
Senatorul social-democrat Niculae Bădălău a declarat, sâmbătă, că nu exclude varianta ca PSD şi ALDE să desemneze un candidat comun la alegerile prezidenţiale de anul viitor…
Discuţile dintre liderii PSD şi preşedintele partidului au avut loc pe fondul propunerii senatorului Ecaterina Andronescu de schimbare a Guvernului şi de înlocuire a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea…
Ce vreme ne aduc primele zile de septembrie și care sunt temperaturile de care vom avea parte în primele zile de toamnă din 2018?
Autorităţile au precizat că toţi cei 23 de porci din sat vor fi eutanasiaţi, iar în jurul localităţii va fi instituită o zonă de carantină…
Pianistul Stefano Bollani a fost ovaționat la scenă deschisă la Ateneul Român de un public impresionat de spectacolul de excepție organizat de ICR.
Aceasta a făcut public, pe blogul său, faptul că Guvernul Cioloş nu a avut aviz de la CSM anterior adoptării OUG 6/2016 şi publicării ei în Monitorul Oficial…
Compania americană Apple va prezenta la începutul săptămânii viitoare trei modele noi de iPhone. Acestea vor avea prețuri diferite și diverse mărimi ale ecranelor. Niciun model nu va fi complet inovator dar vor avea funcționalități noi. Motivul pentru care Apple a decis să lanseze mai multe modele este faptul că iPhone X nu a avut […]
Confruntarea de la US Open a fost cea de-a 30-a dintre cele două surori. Serena s-a impus de 18 ori, iar Venus de 12 ori…
Circulaţia rutieră pe DN 67C (Transalpina) va fi oprită, sâmbătă şi duminică, în anumite intervale orare, pentru desfăşurarea unui concurs automobilistic…
James Blunt, Horia Brenciu & HB Orchestra şi Delia au susţinut recitalurile serii, care reuşit un grandios spectacol cucerind publicul.
Ce se discută la Neptun rămâne la Neptun? Ei bine, liderii PSD se reunesc sâmbătă în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN), urmând să discute despre evaluarea miniştrilor din Cabinetul Dăncilă…
Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, 1 septembrie, la ora 18:30, la vernisajul expoziției.
Anunț important făcut de ministrul Muncii! Mai exact, Olguţa Vasilescu a declarat vineri că în prezent mai este nevoie de…
Europarlamentarul, care a câştigat mandatul pe listele PNL, îşi motivează decizia…
Ulterior, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 12:00 şi 16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 6 septembrie…
Prietenii cei mai apropiați, familia, locurile natale, tradiții și un decor de vis.
În plus, Dăncilă a transmis un mesaj vineri, la sosirea la Şcoala Politică de Vară a Organizaţiei Femeilor Social Democrate (OFSD), prin care i-a îndemnat pe români…
Ministerul Educației Naționale a aprobat calendarul de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul şcolar 2018-2019. Astfel, prima probă scrisă
Fondul de rezervă al Guvernului a ajuns la zero iar Fondul de intervenție pentru situații de urgență mai are în jur de 900 milioane de lei…
Pictorialul Elenei Udrea din revista Viva a fost extrem de criticat. Dată în urmărire internațională, Udrea a avut o primă reacție…
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat la Mamaia că din cauza lipsei avizelor din CSAT pe rectificarea bugetară au apărut probleme cu aprovizionarea medicamentelor.
La Pavilionul Expoziţional din Mamaia se desfăşoară, vineri, Şcoala politică de vară a Organizaţiei Femeilor Social-Democrate (OFSD)…
Ministerul Educației Naționale a aprobat calendarul de desfăşurare a examenului de Bacalaureat în anul şcolar 2018-2019.
Precizările vin după ce Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” a criticat, printr-un comunicat de presă, intenţia Ministerului Educaţiei Naţionale de a diminua…